Clipul
"Dance your way out" semnat de Eyedrops, va fi proiectat, pe 2 octombrie, in cadrul
Festivalului de Film Francofon de la Namur, Belgia.
In
regia lui Ion Puican, videoclipul este un experiment la care au luat
parte 30 prieteni ai trupei: toate cele 1.317 fotograme au fost
printate pe hartie si date spre a fi desenate acestora. Cu talent la
desen sau fara, toti au avut la dispozitie o saptamana pentru a umple
foaia goala, cu absolut orice au simtit sa transmita mai departe.
"Nici
unul dintre cei care au desenat n-a stiut ce fac ceilalti. Nici noi
n-am stiut cum o sa arate pana cand n-a fost gata. Dar fix asta a
fost ideea. Dance Your Way Out marcheaza momentul unei renuntari la
iluziile trecutului, la asteptari si conditionari, o imbratisare a
necunoscutului din fata noastra", spune Paul, solistul trupei.
Ion Puican nu este doar regizor, ci si grafician, parte din desenele din
clip apartinandu-i. Urmatorul clip semnat Ion Puican va fi "La mal de apa",
filmat de altfel weekendul acesta.
Ion
Puican a mai regizat filme precum "Conserve de familie" sau
"Munceste acum", (premiat la Festivalul de Film de la Karlovy Vary). Tot el a regizat
si primul videoclip al trupei, "Love Download".
"Ion este de altfel primul om care a investit cu adevarat in
trupa asta. El a vazut chiar inaintea noastra
ceva in Love Download, iar propunerea de a filma clipul a fost a lui.
La fel si in cazul Dance Your Way Out", mai spune Paul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu