Galateca: Igloo 13 ani

"Igloo 13 ani"
Expoziție aniversară
18-28 martie
Galeria de arta contemporana si design GALATECA

In perioada 18 – 28 martie Galateca găzduiește expoziția aniversară IGLOO 13 ani, un proiect multimedia ce transpune ingenios 13 ani de activitate editorială și tot atâția ani de muncă de proiectare, peste o sută de reviste, zeci de albume și colecții, numeroase proiecte de arhitectură, design și restaurări ce definesc pe scurt existența Igloo – media & architecture – din 2001 și până azi.

Igloo prinde contur doar prin îmbinarea celor două ramuri - media și architecture: independente una față de cealaltă, ele au crescut și s-au dezvoltat din același trunchi, în același timp și în același mediu. Aniversarea celor 13 ani este o retrospectivă a celor mai importante momente din istoria Igloo, o privire asupra principalelor repere ale dezvoltării noastre ca editură, dar și ca birou de proiectare. Un moment de reflecție, necesar și pentru a trasa direcțiile viitoare.

IGLOO 13 are ca scop îmbinarea celor două părți Igloo, o încercare de a schița parcursul unui demers inițiat acum 13 ani ce a avut și are ca scop practicarea și promovarea unei arhitecturi de calitate.

Între 14 și 28 martie în spațiul alb de la Galateca, Igloo își sărbătorește cei 13 ani printr-o serie de evenimente speciale, lansări de carte și seri tematice alături de prietenii igloo și toți cei pasionați de arhitectură.

Calendarul evenimentelor va fi publicat pe site-ul igloo.ro și galateca.ro.

Intrare libera.

#13anidearhitectura

0 comentarii: