Shadowbox lansează piesa vitrină a albumului 100Hz - Mult bass

"Mult bass" este al treilea extras de pe albumul "100 Hz" al trupei Shadowbox. După "Kluster" și "Shadow Show", Shadowbox lansează piesa vitrină a albumului "100Hz".
“Fără să exagerăm, putem spune că piesa "Mult Bass" respiră prin linia de bass și sub bass, iar synthurile și vocea lui Kluster crează o armonie care, cu ușurință, ar putea face și pietrele să danseze”, spun băieții de la Shadowbox.

Lansarea albumului "100Hz" va avea loc pe 29 martie, la Atelierul de Producție.
FB Event - www.fb.com/events/441773809258965/

Concert Shadowbox - http://goo.gl/rexv9B

Noul material conține 14 piese și abordează un stil mai electronic decât precedentul EP, dar păstrează, totodată, căldura elementelor acustice. 

Albumul "100 Hz " aduce cu sine maturizarea trupei și un nou stil pe o frecvență care îi reprezintă. Materialul muzical are în spate multe ore petrecute în studio și influențe din genuri muzicale precum dubstep, grime, industrial, dar și dub, toate acestea oferind albumului un sunet unic în peisajul muzical românesc.
Shadowbox s-a format în anul 2012 când s-au întâlnit Rareș Bartoș (Kluster) -- vocal, Mihai Biggie Iordache (Big Blunt) -- bass, Răzvan Ristea -- tobe și Codin Orășeanu (LowFreq) -- clape și sintetizatoare.
Pentru lansare, băieții au pregătit un show live cu o doză puternică de energie!

0 comentarii: