Câștigătorii primei ediții a Festivalului Internațional de Film Buzău BUZZ CEE



Sâmbătă, 7 martie, la Sala Teatrului George Ciprian din Buzău a avut loc gala de decernare a premiilor festivalului internațional de film BUZZ CEE, festival dedicat cinematografiei din Europa Centrală și de Est. 

Iată care sunt câștigătorii celor 4 trofee: Long BUZZ, Real BUZZ , Short BUZZ și Pop BUZZ, ale primei ediții BUZZ CEE:
Sin & Illy Still Alive (Germania, 2014), lungmetrajul de debut al regizoarei Maria Hengge, a fost desemnat câștigătorul trofelului Long BUZZ. „Un film simplu, dar bine realizat și emoționant despre o tânără aflată pe punctul de a începe o nouă viață”, și-a motivat alegerea juriul compus din Dan Chișu, Igor Cobileanski și Maya Vitkova. Filmul a primit din partea Cinelab România servicii de postproducție în valoare de 7000 Euro.

Trofeul Real BUZZ pentru Cel mai bun documentar a fost câștigat de producția românească Roboțelul de aur (2015), realizată de tinerii regizori Mihai Dragolea și Radu Mocanu, pentru “maniera nepretențioasă  de a spune o poveste care dintr-una locală a devenit una globală”. Subiectul principal este buzoiancă Steluța Duță, multiplă campioană la box, o tânără ambițioasă, dar extrem de încercată de viață. Juriul competiției de documentar a fost format din Alex Shiriaieff, Claudiu Mitcu, George Kalomenopoulos și Aurelian Nica.

Dispozitiv 0068 (România, 2014), un scurtmetraj regizat de Radu Bărbulescu, care are în centrul poveștii un lunetist ce se instalează în apartamentul unei bătrâne paralizate pentru asigurarea perimetrului pe parcursul summitului NATO de la București, este câștigătorul trofeului Short BUZZpentru modul inteligent  în care regizorul a utilizat mijloacele limbajului cinematografic și narativ pentru a realiza un film eficace, coerent, cu tensiune, emoție și umor controlate și dozate foarte bine în favoarea operei cinematografice”. Din juriul competiției de scurtmetraj au făcut parte Iulia Rugină, Eugen Kelemen, Dan Burlac și Emanuel Lăzărescu.

Ambele filme au primit și servicii de postproducție în valoare de 2000 de Euro din partea Cinelab România.

Zăpada/ Snow (Bulgaria, 2015), în regia lui Ventsislav Vasilesv, o dramă puternică despre familie, trădare, alegeri și iertare, a fost ales de către public drept câștigător al trofeului Pop BUZZ. De asemenea, filmul a primit și o mențiune specială din partea juriului competiției de lungmetraj.

BUZZ CEE a avut loc la Buzău, în perioada 4 – 8 mai, în 3 locații centrale (Cinema Dacia 3D, sala Teatrului George Ciprian și Sala Consiliului Județean Buzău), iar de-a lungul celor cinci zile, buzoienii au putut viziona 53 de filme, românești și internaționale, de lung și scurtmetraj, precum și documentare 

BUZZ CEE este un festival dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, care și-a propus să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România.

BUZZ CEE, Festivalul Internațional de Film Buzău, este organizat de Asociația CulturALL, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, Primăria Buzău și Consiliul Local Buzău și susținut de TVSat 2002, Teatrul George Ciprian Buzău, Institutul Maghiar din București Balassi și Cinelab România. 

Parteneri de ospitalitate:  VM Products Italy, Hotel Pietroasa
Mașina oficială a festivalului: Ford (Proleasing Motors) 
Parteneri media: Radio România Cultural, TV Sud Est, Radio BOOM, Scurt pe 2, Media Expres, Zile și Nopți, Cinemap, TV Mania, Cinemagia.ro, Cinefan.ro, CinemaRx, Ziarul Metropolis, Urban.ro

*****
CulturaALL este o asociație dedicată culturii românești și europene și promovării acesteia, prin intermediul organizării de evenimente dedicate publicului larg, cu scopul de a dezvolta relatiile inter-culturale între România și țările din Europa.

0 comentarii: