“TONI ERDMANN”, câștigător al Premiului Criticii la Cannes, din toamnă în cinema
Alexandru Papadopol,
Bucuresti,
Cannes Film Festival,
Cinema,
Maren Ade,
Toni Erdmann,
Victoria Cocias,
Vlad Ivanov
Lungmetrajul “TONI ERDMANN”, în regia lui Maren Ade, a strălucit la cea de-a 69-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes.
Coproducția germano-română prezentată în competiția de pe Croazetă, “TONI ERDMANN” a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiția oficială a prestigiosului festival.
“TONI ERDMANN” spune povestea lui Winfried care o vede rar pe fiica lui, Ines, cea care este prinsă cu jobul ei. Profesorul de muzică, rămas brusc fără elevi, se hotărăște să-i facă o vizită-surpriză. Decizia este problematică, fiindcă Ines, o femeie de carieră serioasă, lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în București. Schimbarea geografică nu-i ajută pe cei doi să se înțeleagă mai bine. Lui Winfried, mereu pus pe glume, îi place să-și enerveze fiica cu farse răsuflate. Micile lui înțepături la adresa vieții ei marcate de rutină, ședințe lungi, baruri de hotel și rapoarte de performanță, sunt și mai rele. Tatăl și fiica ajung într-un impas, iar Winfried acceptă să se întoarcă acasă, în Germania. Aici își face intrarea epatantul „Toni Erdmann”: alter-ego-ul cu vorbă dulce al lui Winfried. Deghizat cu un costum penibil, o perucă ciudată și o proteză dentară și mai ciudată, Toni dă buzna în viața profesională a lui Ines, dându-se drept antrenorul de life-coaching al directorului ei. Sub masca lui Toni, Winfried e mai îndrăzneț și lipsit de rețineri, dar Ines îi ține piept. Cu cât mai tare se ciocnesc, cu atât se apropie mai tare. În mijlocul nebuniei, Ines începe să-și dea seama că tatăl ei cel excentric merită poate, totuși, un loc în viața ei.
Din distribuția filmului fac parte Peter Simonischek și Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol și Victoria Cociaș.
Filmat aproape integral în România în vara anului 2014, “TONI ERDMANN” este coprodus de Ada Solomon prin Hi Film Productions.
Maren Ade, care semnează și scenariul “TONI ERDMANN”, este absolventa Academiei de Film din Munchen. În 2001, pune bazele Komplizen Film împreună cu Janine Jackowski cu care produce filmul său de diplomă “The Forest for the Trees” (2003). Filmul primește o serie de distincții în traseul festivalier, printre care Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Sundance (2005), precum și o nominalizare la German Film Prize. Următorul lungmetraj semnat de Ade, “Everyone Else”, are premiera mondială în 2009 în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Maren Ade primește Ursul de Argint pentru Cel Mai Bun Film (Marele Premiu al Juriului), în vreme ce Birgit Minichmayr e recompensată cu statueta de argint pentru rolul principal feminin. “Everyone Else” a fost distribuit în peste 25 de țări și primește 3 nominalizări la German Film Award.
“TONI ERDMANN” este o producție Komplizen Film în coproducție cu coop99, knm, Missing Link Films, SWR/WDR/ARTE, cu sprijinul Film und Medienstiftung NRW, Eurimages, Deutscher Filmförderfonds, Filmförderungsanstalt, Medienboard Berlin-Brandenburg, Federal Government Representative for Culture and Media, Austrian Film Institute, Filmlocation Austria, Filmförderung Hamburg-Schleswig Holstein, Filmfernsehfonds Bayern and Media și cu sprijinul Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.
Lungmetrajul semnat de Maren Ade va avea premiera în cinematografele din România în această toamnă.
Pagină oficială de Facebook: https://www.facebook.com/tonierdmannromania
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu