Un nou record la deschiderea TIFF: aproape 3000 de spectatori în Piața Unirii din Cluj



Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la ediția cu numărul 15, s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, cu Piața Unirii Open Air arhiplină la premiera mondială a celui mai recent film regizat de Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter. Circa 3.000 de spectatori au urmărit gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, show-ul spectaculos cu toboșari și acrobații aeriene al francezilor de la Transe Express și comedia savuroasă a lui Caranfil. Un nou spectacol Transe Express, de data aceasta cu efecte pirotehnice, este programat la Castelul Banffy de la Bonțida, pe 28 mai, de la 20.30.

La seara de gală au luat parte Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, Andreea Esca, Cornel Ilie, Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, căruia TIFF îi dedică sâmbătă, 28 mai, o proiecție specială cu ocazia celebrării a 35 de ani de la primul său zbor în spațiu, echipa filmului 6,9 pe scara Richter, formată din regizorul Nae Caranfil și actorii Laurențiu Bănescu, Miruna Biléi, Maria Obretin, artistul islandez Bardi Johansson, actorul Manolo Cruz.

Vedetele serii au fost cei cinci protagoniști ai campaniei de imagine TIFF.15, care au sosit la gală costumați în personajele interpretate în spoturi: Pădurea Ghimpe (Rareș Brănescu și Dolores Bădulescu), Amalia (Andrea Cadar), Terminatul (Gheorghe Iftime), Mariska (Andra Buicu) și Taxidermistul  (Radu Bereș). Aceștia au făcut fotografii cu invitații TIFF și au povestit pe scenă despre experiența de a fi actor pentru o zi.

Directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, i-a mulțumit lui Nae Caranfil pentru onoarea de a prezenta în premieră absolută, la TIFF, cel mai recent film al său, și a „declarat că singurul cutremur de la Cluj va fi provocat de râsetele publicului”. Regizorul se va întâlni cu publicul sâmbătă, 28 mai, de la ora 17.00, la TIFF Lounge, în Piața Unirii, moderator fiind jurnalistul Mihnea Măruță. Mihai Chirilov a făcut și câteva scurte recomandări din program, printre care filmul-cult al lui Martin Scorsese în copie restaurată - Taxi Driver, și Sieranevada, al lui Cristi Puiu, în premieră națională la Cluj. 

Tudor Giurgiu a prezentat un clip emoționant despre felul în care s-au transformat orașul și festivalul în 15 ani, introducând campania #TIFFMoments, derulată pe Instagram. În timpul festivalului, pozele urcate pe conturile de Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piața Unirii și alte locații din Cluj. Ele pot fi urmărite live și pe moments.tiff.ro, un album virtual cu amintiri de la TIFF 2016. Tot legat de 15 ani de TIFF, pe scenă a urcat și Barbu Șofron, fiul jurnalistului clujean Demostene Șofron, protagonist al unei fotografii din arhiva TIFF, pe când avea doar 12 ani. Tudor Giurgiu a anunțat, printre altele, și că 400 de bilete s-au vândut deja la proiecția specială în onoarea Sophiei Loren, Matrimonio all’italiana, care va avea loc în prezența actriței vineri, 3 iunie, ora 18.30, la Casa de Cultură a Studenților.

La gală au fost prezentate câteva dintre locațiile și evenimentele speciale de anul acesta – printre acestea, Castelul de la Gilău, Someș Open Air, Urania Palace, Week-end la Castel și cine-concertele de la Casa de Cultură a Studenților și surprizele de la Casa TIFF.

***
Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

0 comentarii: