MOLECULE F TALKS 2
Este moda o formă de artă?
Invitat: Flavia Lupu
Moderator: Răzvan Ion
Miercuri 11 mai 2016, 19.00
@Molecule F Concept Store
Promenada Mall Etaj 1
Intrarea liberă
FB event: https://www.facebook.com/events/1687106448230877/
"Moda este un decor, un fundal sau o scenă, la fel ca în teatru."
(Roland Barthes)
A doua ediție a MOLECULE F TALKS va avea ca invitat pe
Flavia Lupu, artist și profesor la Universitatea Națională de Arte
București, care va discuta despre poziționarea modei în cadrul cultural
și va încerca să dezbată în ce măsură moda este sau nu o formă de artă.
Molecule F Talks este o serie de dezbateri care se va
desfășura în Molecule F Concept Store (Promenada Mall) cu o frecvență
regulată și care va aduce pe scenă diverse personalități, care studiază,
analizează sau creează fashion design, pentru a deconstrui și a discuta
domeniul din perspectivă transdiciplinară.
Cu un limbaj accesibil, fiecare ediție va fi o resursă de
informație și va aduce noi perspective asupra modei din poziții
diferite de la designeri și arhitecți, la artiști sau curatori,
fotografi sau teoreticieni, comunicatori sau oameni de afaceri.
Flavia Lupu este artist, manager cultural, predă la
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Departamentul Modă şi
este co-directorul Bucharest Biennale, alături de Gergő Horváth . A
terminat facultatea de marketing şi pe cea de artă, este doctor în arte
vizuale, cu o teză ce are ca subiect corpul uman analizat prin prisma
relaţiei dintre imagine şi politică. A participat la expoziţii de grup,
workshop-uri, conferinţe în ţară şi în Europa (Austria, Belgia, Italia,
Ungaria). A realizat mai multe proiecte personale care au avut ca punct
de plecare premisele socio-politice şi culturale ce şi-au lasat amprenta
asupra mentalului colectiv şi au modelat destinele individuale în
România contemporană. Preocupările sale artistice ating subiecte ca
apartenenţa socio-culturală, stereotipurile de gen, relaţia dintre
spaţiul public şi spaţiul privat, relaţii identitare, preconcepţii. <
br />
Moderatorul permanent al Molecule F Talks va fi
Răzvan Ion, profesor, curator, teoretician, art advisor și co-fondator
al Bucharest Biennale. El a fost profesor asociat la University of
California, Berkeley; Universitatea din Lisabona; Central University of
New York; University of London; Universitatea din Sofia; Universitatea
din Kiev ș.a. A ținut conferințe și prelegeri la diverse instituții de
artă precum Witte de With, Rotterdam; Kunsthalle, Vienna; Art In
General, New York; și predă un curs de studii curatoriale și gândire
critică la Universitatea București.
Molecule F Talks este un eveniment realizat în colaborare
cu Bucharest Biennale - Bucharest International Biennial for
Contemporary Art.
Image: Hussein Chalayan, Coffee Table skirt, 2000.
www.molecule-f.com
www.bucharestbiennale.org
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu