Din 20 mai,
Transilvania Film aduce pe ecranele cinematografelor din România thrillerul
psihologic austriac Noapte bună, mami!,
premiat la Festivalul de Film Austriac 2016 pentru regie, imagine, machiaj,
scenografie și cel mai bun film.
Filmul
este scris și regizat
de Severin Fiala și Veronika Franz și produs de Ulrich Seidl. “Ne place teatrul fizic, ne plac filmele care
te doboară, filmele care nu transmit doar un concept sau o poveste, ci îți
arată oameni cum asudă, tremură, țipă, plâng, sângerează, iar sudoarea,
tremuratul, țipătul, lacrimile, sângerarea sunt simțite și de spectator. Ne
interesează groaza născută din cotidian, care își are rădăcinile în realitate,
în lucrurile simple: o față bandajată, o propoziție, o lupă, o bucată de ață de
dentară.”, povestesc realizatorii.
SINOPSIS
O vară toridă, o
casă izolată la țară, între o pădure și un câmp de porumb. Doi frați gemeni de
zece ani își așteaptă mama. Când ea se întoarce acasă cu capul înfășurat în
bandaje după o operație estetică, nimic nu mai e ca înainte. Rece și distantă,
mama își separă complet familia de lumea exterioară. Frații încep să se teamă
că ea de fapt nu este cu adevărat mama lor și decid să facă orice pentru a afla
adevărul.
“Goodnight Mommy se joacă cu nervii tăi cu o
cruzime perfectă - atât de mult încât, în momentul în care filmul într-un
târziu dezvăluie secretul pe care fiecare l-a ghicit deja, ești prea redus la
supunere să îți mai pese. “(AV Club)
Născut
la Viena în 1985, Severin
Fiala și-a
descoperit pasiunea pentru film la vârsta de 11 ani. A regizat împreună cu
Veronika Franz trei producții: documentarul Kern (2012), prezent la numeroase festivaluri, documentarul
scurt Dreh & Trink (Shoot
& Drink) (2013) și filmul de ficțiune Ich seh Ich seh (2014). Veronika Franz s-a născut în 1965 la
Viena. Înainte de a-și îndrepta atenția spre scenografie și regie de film, a
fost jurnalistă, vânzătoare, și a făcut studii de filosofie. A colaborat la
scrierea scenariilor pentru toate filmele lui Ulrich Seidl, începând cu The Bosom Friend (Der Busenfreund) (1997).
“Diviziunea muncii? N-avem! Scriem împreună,
ne stoarcem creierii de idei împreună, regizăm, eșuăm, râdem, edităm împreună,
ne inspirăm unul pe celălalt – la dracu cu productivitatea! Suntem un duo de
regizori pentru că împreună o facem mai bine.”, spun cei doi.
Mama
gemenilor este interpretată de actrița Susane Wuest, o actriță care poate fi și
frumoasă și sinistră, lucru important pentru cei doi realizatori. Frații Lukas
și Elias Schwartz aveau pe atunci 11 ani și au fost aleși dintre 240 de perechi
de gemeni. “Băieții crescuseră la țară și
erau neînfricați dar în același timp păreau fragili, o combinație fascinantă.”,
spun regizorii. Cei doi nu au primit scenariul filmului. S-au mutat însă
cu o săptămână înainte de filmare în casă. Locația fusese pregătită până în
cele mai mici detalii astfel încât gemenii să nu aibă senzația unui platou de
filmare. Era important să intre lin în poveste, ca într-un joc. Acțiunea a fost
filmată în ordine cronologică iar băieții habar nu aveau încotro se îndreaptă
și erau foarte curioși să afle.
În prima săptămână filmul va rula
în: București, Constanța, Cluj, Brașov, Târgu Mureș și Bârlad.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu