Premiera spectacolului PEȘTII DORM?
CENTRUL DE TEATRU EDUCAȚIONAL REPLIKA
vă invită
Vineri, 11 noiembrie, ora 19.00
la premiera spectacolului
PEȘTII DORM? de Jens Raschke,
traducerea: Ciprian Marinescu, regia: Sânziana Stoican, scenografia: Valentin Vârlan,
în distribuție: Florentina Năstase
Spectacolul este prezentat în premieră, în România, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.
Piesa este o monodramă care prezintă încercările unei fetițe de zece ani de a înțelege și de a accepta moartea fratelui ei mai mic. Cu inocența specifică vârstei, ea se confruntă cu această amintire reușind să lanseze întrebări pentru care nici adulții nu au un răspuns. Tema textului este moartea privită prin ochii unui copil iar povestea este adresată atât copiilor cu vârsta peste zece ani cât și părinților lor.
Dramaturgul Jens Raschke primește premiul pentru teatru pentru copii Mülheimer Kindertheaterpreis în anul 2012 pentru piesa ”Peștii dorm?”. Juriul își motivează alegerea: „Pe de-o parte mari întrebări, caractere puternice, conflicte existențiale – pe de altă parte ironie neagră și umor clovneresc. Valuri de momente de tensiune și de momente de profunzime predomină ca structură în ”Peștii dorm?”. Autorul reușește să redea o poveste care tulbură, fără să stoarcă forțat lacrimi, și care totuși emoționează până la lacrimi, care lasă printre rânduri loc de respiro și chiar de momente de râs puternic. Multilateralitatea operei autorului face ca piesele sale, mereu comisionate pentru o anumită categorie de vârstă, să atingă în montare o paletă mult mai largă de spectatori și să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă. Acest lucru se întâmplă și în cazul piesei ”Peștii dorm?”.
Textul a fost tradus din limba germană de Ciprian Marinescu, cu sprijinul Goethe Institut, și a fost prezentat ca spectacol lectură în premieră, la Centrul de Teatru Educațional Replika, în mai 2016 în cadrul proiectului Goethe Guerrilla.
Sânziana Stoican este regizoare de teatru, a montat spectacole la Unteatru, Teatrul Maria Filotti, Brăila, Teatrul Sică Alexandrescu, Brașov, Teatrul Toma Caragiu, Ploiești și se află la prima colaborare cu Centrul de Teatru Educațional Replika. Spectacolul ”Trădare” de Harold Pinter, regia Sânziana Stoican, producție Unteatru, a fost desemnat cel mai bun spectacol în cadrul FNTi 2014.
Florentina Năstase, absolventă a Facutății de Teatru, Universitatea Babes Bolyai, a fost nominalizată la categoria ”Cea mai bună actriță în rol secundar”, în cadrul Galei Premiilor UNITER 2016, pentru rolul Laura din ”Menajeria de sticlă” de Tennesse Williams, regia Sânziana Stoican, producție a Teatrului Toma Caragiu, Ploiești.
Producția spectacolului ”Peștii dorm?” de Jens Raschke, regia Sânziana Stoican, beneficiază de sprijinul Ambasadei Germaniei la București.
Această premieră încheie programul Toamna la Replika, un proiect cultural finanțat de către ARCUB prin programul ”București. Oraș in-vizibil”.
INTRAREA LIBERĂ numai pe bază de rezervare.
CONTACT: 0732101860 / 0787714551 / centrulreplika@gmail.com
FB event: https://www.facebook.com/events/1625830994382981/
Centrul de Teatru Educaţional Replika reprezintă un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.
Centrul REPLIKA își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările. Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate.
În 2016, Centrul de Teatru Educaţional Replika a obținut premiul AFCN pentru incluziune socială și dialog intercultural și a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secțiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu