Uganda – aventură în inima Africii!
Sunt puţine lucruri pe care le poţi povesti despre experienţa din Uganda. Creierul iţi este copleşit instantaneu de emoţii, trăiri, imagini, momente, senzaţii pe care nu le-ai trăit niciodată şi pe care îţi este greu să le redai în cuvinte. Ai vrea să povesteşti despre jungla prin care ai mers 6 zile, ai vrea să vorbeşti despre oamenii pe care i-ai întâlnit şi care ţi-au rămas mai apropiaţi decât ai fi crezut vreodată, ai vrea să povesteşti despre epuizarea în drumul spre vârf sau despre indiferenţa cu care ai ajuns să înoţi în apropierea puilor de crocodili de “doar un metru” în apele Nilului. Gândurile îţi şiroiesc prin minte, şi îţi aduci aminte brusc de teama care te-a învăluit de când ai aterizat şi până când un prieten vechi te îmbrăţişează la întoarcerea pe aeroportul din România. Dar ştii că niciuna dintre cele de mai sus nu reuşesc să spună exact ce ai trăit în Uganda, niciuna nu este cea mai reprezentativă poveste pe care ai vrea sa o spui, pentru că despre aventura trăită în Uganda poţi povesti ani şi ani la rând.
O parte mică a poveştilor o veţi descoperi pe 22 noiembrie in Journey Pub, unde te aşteptăm cu drag.
Mai multe aventuri ale echipei Uganda 2016 le veţi descoperi singuri în cartea Dianei – “Călător în Uganda”. Momente amuzante, situaţii stresante şi în unele cazuri periculoase, bucurii sau nervi – toate s-au îngrămădit în sufletul Dianei şi apoi s-au revărsat în carte.
Si asta nu este tot! Pentru că suntem legaţi de acest loc, şi pentru că în 2017 ne vom întoarce la ghizii din Ruwenzori ca la nişte prieteni vechi vrem să îi ajutăm cât putem de mult. Prin urmare la finalul evenimentului vom organiza o strângere de fonduri în beneficiul copiilor din satul Kasese, copii care au nevoie de tot ajutorul nostru pentru a merge la școală.
Te aşteptăm cu drag, pe tine și pe prietenii tăi, pe 22 noiembrie – dă-ne, te rugăm, un semn că vii pe adresa de mail: contact@asociatiaoxigen.ro

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu