DVD-ul și scenariul filmului „Bacalaureat” se lansează la Gaudeamus



Joi, 17 noiembrie,ora 18:30, la standul Editurii Humanitas din cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2016, va avea loc lansarea pe DVD a filmului Bacalaureat, premiat anul acesta la Cannes cu Premiul pentru cea mai bună regie.

La lansare, alături de regizorul filmului, dl. Cristian Mungiu, vor fi prezenți directorul editurii Humanitas, dl. Gabriel Liiceanu precum și scriitorul și editorul Marius Chivu.

Odată cu DVD-ul va fi lansat și scenariul pe baza căruia s-a realizat filmul.

Cristian Mungiu: „Scenariul este, de regulă, un text cu valoare mai degrabă utilitară și care nu are vreodată pînă la încheierea filmărilor o formă definitivă, finală. Textul de față nu face excepție. Este o combinație între varianta de scenariu cu care am intrat în filmare și cea cu care am încheiat. Variantele de scenariu pe care le scriu înainte de filmare sînt mereu mai detaliate, mai sugestive, atunci descrierile sînt făcute să sugereze altora – celor care urmează să citească – inclusiv ceva legat de atmosfera, de tonul, de ritmul filmului. Secvențele pe care le rescriu în timpul filmării doar pentru mine și echipă sînt lapidare, succinte. Am considerat însă în final că cel mai potrivit pentru spectatorul interesat să vadă cum arată textul pe baza căruia s-a făcut filmul, e să aibă acces la documentul original, needitat. Text care include și secvențele pe care le-am filmat și pe care nu le-am inclus în cele din urmă în film – pentru că mi s-a parut că filmul nu are nevoie de ele – și pe care,cine e interesat de procesul de realizare a unui film, le poate găsi ca bonus pe DVD.

DVD-ul Bacalaureat include opţiunea de vizionare a filmului cu subtitrare în limbile franceză, engleză dar și română, pentru hipoacuzici. Pachetul premium va conține, pe lângă DVD și scenariul filmului, și o serie de fotografii din film.

Bacalaureat va putea fi achiziționat în perioada 17 – 20 noiembrie de la standul Editurii Humanitas din cadrul Târgului Gaudeamus(Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo) urmând să fie disponibile în librăriile Humanitas, Cărtureștiși în Rețelele Librariumși Inmedio din București și din țară începând cu luna decembrie.Lista completă cu punctele de vânzare de unde se vor putea achiziționa DVD-ul și pachetul premium va fi anunțată pe pagina de Facebook și pe site.

Bacalaureat, care a adus peste 55.000 de spectatori în cinematografele din România și peste 80.000 de la lansarea în Italia, urmează să fie distribuit în peste 50 de țări: Franța (7 Decembrie), Spania (25 noiembrie 2016), Canada(ianuarie 2017), SUA (ianuarie 2017) și Marea Britanie (martie 2017). Programul complet al lansărilor poate fi consultat pe www.bacalaureat2016.com

Bacalaureat, considerat de revista franceză AlloCiné„pasionant de la un capăt la altul” și de către Huffington Post „un adevărat thriller”,este nominalizat la premiile Academiei Europene de Film la categoriile Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenarist.

***
Site oficial :www.bacalaureat2016.com                                                  
Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/bacalaureatgraduation

0 comentarii: