„Caravana filmului românesc” revine la Zalău



Primăria Municipiului Zalău, împreună cu Asociaţia CineCultura, invită copiii, tinerii şi publicul cinefil de toate vârstele la proiecţiile de film clasic românesc ce vor avea loc în perioada 9-11 mai a.c., la Sala de spectacole din Clădirea Transilvania, Casa Municipală de Cultură şi în Amfiteatrul din Parcul Central Municipal.  
 
Proiecţiile se desfășoară în cadrul proiectului cultural-educaţional Caravana filmului românesc. Prin secţiunea Cartea şi filmul, Caravana filmului românesc îşi continuă demersul cultural şi educaţional, adresându-se copiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar, care vor avea ocazia de a se întâlni, cu importante creaţii cinematografice, unele dintre ele bazate pe texte valoroase din literatura română. De altfel, una dintre misiunile pe care Caravana și le asumă este aceea de a contribui la apropierea tuturor copiilor şi tinerilor de arta atât de frumoasă a filmului şi, în mod special, de cea a filmului românesc.
 
Aşadar, micuţii spectatori sunt invitaţi să vizioneze, alături de părinţi, bunici şi profesori, filme celebre, precum: „Dumbrava minunată”, regia Gheorghe Naghi, „Un bulgăre de humă”, regia: Nicolae Mărgineanu, dar şi filmele realizate de „doamna filmului pentru copii”, Elisabeta Bostan: „Amintiri din copilărie”, „Mama”, „Zâmbet de soare” şi „Un saltimbanc la Polul Nord”.
 
Pentru cei mari, la Amfiteatrul Parcului Municipal sunt programate, cu începere de la ora 20.30, trei filme: „Ticăloşii” şi „Doar cu buletinul la Paris”, ambele în regia lui Şerban Marinescu şi Divorţ din dragoste, regia: Andrei Blaier. Protagoniştii acestor pelicule sunt unii dintre cei mai apreciaţi actori români, a căror revedere pe micul ecran constituie de fiecare dată o plăcere: Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică şi mulţi, mulţi alţii.
 
Caravana filmului românesc” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura în parteneriat cu MDV Audio Studio, 2017 fiind al cincilea an consecutiv în care își continuă seria evenimentelor cultural-educative.
 
Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.
 
***
 
Programul complet al proiecţiilor din cadrul „Caravanei filmului românesc” în municipiul Zalău este următorul:
 
AMFITEATRUL din PARCUL CENTRAL MUNICIPAL
 
Marţi, 9 mai, ora 20.30: TICĂLOŞII
Regia şi scenariul: Șerban Marinescu;
după romanul lui Dinu Săraru „Ciocoii noi cu bodyguard”;
Cu: Gheorghe Dinică, Mircea Diaconu, Ștefan Iordache, Horațiu Mălăele
 
Miercuri, 10 mai, ora 20.30: DOAR CU BULETINUL LA PARIS
Regia: Şerban Marinescu; Scenariul: Şerban Marinescu, Denis Dinulescu;
Cu: Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Răzvan Vasilescu, Adrian Titieni
 
Joi, 11 mai, ora 20.30: DIVORŢ DIN DRAGOSTE
Regia: Andrei Blaier; Scenariul: Titus Popovici, Mircea Cornişteanu;
Cu: Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Dorina Lazăr, Gheorghe Dinică
 
SALA DE SPECTACOLE DIN CLĂDIREA TRANSILVANIA
 
Marţi, 9 mai, ora 09.00:  DUMBRAVA MINUNATĂ 
Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;
Cu: Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă
 
Marţi, 9 mai, ora 11.00: SECRETUL ARMEI... SECRETE
Regia şi scenariul: Alexandru Tatos; 
Cu: Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, Manuela Hărăbor, Mitică Popescu
 
Marţi, 9 mai, ora 17.00: PROMISIUNI
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Mircea Diaconu, Maria Ploae, Ion Caramitru, Medee Marinescu
 
Miercuri, 10 mai, ora 09.00: AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Regia şi scenariul: Elisabeta Bostan;
Cu: Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruţ
 
Miercuri, 10 mai, ora 11.00: UN SALTIMBANC LA POLUL NORD

Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate,

după romanul “Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu;
Cu: Octavian Cotescu, Carmen Galin, Aurel Iosefini, Adrian Vâlcu
 
Miercuri, 10 mai, ora 17.00: ZÂMBET DE SOARE
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ
 
Joi, 11 mai, ora 09.00: MAMA
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate;
Cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş,  Mihail Boiarsky, George Mihăiţă
 
Joi, 11 mai, ora 11.00: UN BULGĂRE DE HUMĂ
Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Mircea Radu Iacoban;
Cu: Dorel Vișan, Adrian Pintea,  Marcel Iureș, Carmen Tănase, Maria Ploae
 
CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ
Joi, 11 mai, ora 17.00: FRUCTE DE PĂDURE
Regia: Alexandru Tatos;
Scenariul: Dumitru Radu Popescu;
Cu: Manuela Boboc, Ion Fiscuteanu, Mariana Mihuţ, Ion Besoiu
 
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei trei ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de aproximativ 90.000 de spectatori şi consemnând 2.300 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.
*
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).
 
Partener: Primăria Municipiului Zalău, Casa Municipală de Cultură
 
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, nONGuvernamental, CSR Nest, GEAc, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, Melc Codobelc
 
Website: www.caravanafilm.ro

0 comentarii: