2020 Hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL
Ansamblul prezintă, pentru publicul spectacolelor de cinema, teatru sau de revistă, dar și pentru cel al evenimentelor diverse culturale – un spațiu nou, re-descoperit, aflat în centrul capitalei, într-o zonă recunoscută pentru activități culturale și recreaționale, cu un potențial interesant ca spațiu de manifestare a culturii dar și de generare a acesteia. Spațiul poate fi investit cu o dublă menire.
Prima funcțiune conceptuală are un rol memorial – capacitatea de a integra și prezenta o parte din cultura existentă și funcțiunile aferente acesteia, aducându-le în contemporan, materializate. A doua menire este regenerarea urbană continuă prin “construcția socială a obiectului”, aflată la convergența artefactelor culturii existente cu momentul actual, mereu reînnoit.
În cazul de față, ansamblul Cinema / Teatrul de vară CAPITOL a ajuns în pragul distrugerii datorită avariilor provocate de cutremurul din 1977 dar și din cauza uitării. Acest spațiu a apărut dintr-o necesitate a orașului în dezvoltare, și a fost animat până la scoaterea lui din uz, și ocazional după acest moment.
În cazul particular al monumentelor istorice, dimensiunea timpului este un factor de o importanță aparte și orice intervenție, cum ar fi conversia, trebuie nu doar să evidențieze această dimensiune, ci și să o potențeze.
Analiza fenomenului de hub cultural, printr-o operație de conversie a patrimoniului construit, ne arată că arhitectura există în dimensiunea timpului și mișcării, despre care Jean Nouvel spune că ”One conceives and reads a building in terms of sequences.” Astfel configurarea spațială poate permite noi seturi de relații, dinamice, între spațiile existente și nevoi actuale, identificate alături de comunitate.
Află mai multe despre CAPITOL și proiectul de regenerare, aici.
CAPITOL are nevoie nu doar de un logo, ci de un sistem de identitate:
Ce elemente ar trebui să păstrăm și dezvoltăm?
Cum poate istoria CAPITOL să inspire imaginea unui hub contemporan multidisciplinar?
Ce typefaces ar trebui să le folosim și de ce?
Cum ar trebui să funcționeze tipografia?
Cum ar arăta simbolurile?
Cum relaționează site-ul web cu afișele tipărite?
Căutăm o echipă sau o persoană care să contribuie la crearea unei identități de brand întregi pentru CAPITOL. Conceptul câștigător va fi un sistem de design care este expresiv, adaptabil și sustenabil.
Ar putea fi abstract, schimbător, asertiv sau minimal, intrepid sau neobișnuit, emfatic sau low-key. Mai presus de toate, ar trebui să vorbească despre istoria remarcabilă și posibilul viitor CAPITOL.
Oferim: – un premiu, în sumă netă de 1000 lei – o șansă de a vă perfecționa ideea, cu mai multe informații de la echipa noastră, în întâlniri suplimentare – promovare
Ești gata să ajuți la formarea viitorului CAPITOL?
Fișiere necesare: – un scurt bio – un link către portofoliul tău – propunerea ta .pdf cu max. 5 pagini A4, 150dpi.
Data finală de trimitere a propunerilor este 19 Mai 2017.
Descarcă termeni și condiții ai apelului deschis. Poți participa cu maximum 3 propuneri/persoană sau echipă. Trimite fișierele ca o singură arhivă la info [at] saveorcancel.tv Utilizează wetransfer, dropbox sau gdrive pentru a trimite fișiere mai mari de 6mb. Acest open call conține o galerie cu imagini, videoclipuri și texte selectate despre Cinema / Teatru de Vară CAPITOL. Utilizează-le pentru a te inspira și informa. Adresează orice întrebare despre acest apel, prin e-mail sau printr-un mesaj către pagina facebook Teatrul de vară CAPITOL; să ai în vedere, putem publica întrebări frecvente, dacă răspunsurile sunt utile pentru mai mulți participanți.
Selecția ideii câștigătoare:
1/3 public online vote.
1/3 un juriu format din Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), ilustrator și muralist // Dragoș Motică (Ubikubi), designer și antreprenor // Alina Rizescu și Bogdan Ștefănescu (RIZI), design studio // Paul Dunca (#FLUID), dancer și maker.
1/3 Save or Cancel, prin Cristina Popa, social designer // Andrei Racovițan, arhitect.
Propunerea câștigătoare va fi anunțată pe data de 27 Mai în cadrul conferinței CAPITOL de la CNDB, unde va fi expusă o selecție curatoriată de înscrieri. Anunțul online – Luni, 29 Mai, pe blog.saveorcancel.tv, feeder.ro și fb.com/teatruldevaraCAPITOL
Acest apel deschis face parte din proiectul cultural “hub cultural Cinema / Teatrul de vară CAPITOL”, co-finanțat de AFCN.
Organizator: Save or Cancel Parteneri: ArCub, CNDB, Teatrul Mic, Cinema Marconi, Carol 53 Parteneri media: Zeppelin, IQads, Smark, Iqool, Assamblage, Citatepedia, wordstylist.ro, feeder.ro, anyplace.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu