”MARIȚA”, în premiera mondială la Karlovy Vary International Film Festival



Lungmetrajul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Cel mai important eveniment cinematografic din Cehia, ajuns la cea de-a 52-a ediție, se va desfășura în perioada 30 iunie – 8 iulie 2017.

Lungmetrajul „Marița” a fost inclus în competiția „East of the West”, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film. În cadrul programului competițional sunt incluse producții din Europa Centrală și de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar și din țări ale fostului bloc sovietic.

Debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime îl are în centrul poveștii pe Costi, căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său. Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să-l facă cadou mamei și fraților lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta.

„Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui, încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el”, declară regizorul Cristi Iftime.

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.

Scenariul a fost scris de Anca Buja și Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, designer de costume Alexandra Alma Ungureanu, machiajul Maria Andreescu, scenografia Mălina Ionescu iar sunetul a fost semnat de Dan-Ștefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru și Florin Tăbăcaru. Producători Ada Solomon și Radu Stancu.

„Marița” este o producție Hi Film Productions, în coproducție cu deFILM, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA – EUROPA CREATIVĂ al Uniunii Europene, Băneasa Developments SRL, Zenith Romania, BCR, Bilka Steel, savana, Henkel Romania, Dr. Oetker, Alexandrion Grup România, UNIQA Asigurări, Fashion Days.

Filmul a fost dezvoltat în cadrul Transilvania Pitch Stop, Match Me! Locarno International Film Festival, ScriptTeast (Varșovia).

Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este cel mai important eveniment cinematografic din Cehia dar și din Europa Centrală și de Est. Este considerat un festival de categoria A, alături de evenimente precum Cannes, Berlin, Veneția, San Sebastian, Moscova, Montreal, Shanghai sau Tokyo. În fiecare an, în cadrul Festivalului de la Karlovy Vary sunt prezentate peste 200 de filme din toată lumea. De-a lungul timpului, nume celebre ale cinematografiei mondiale au fost prezente pe covorul roșu din orașul din nord-vestul Cehiei, printre care amintim: Roberd De Niro, Milos Forman, Jude Law, Leonardo DiCaprio, Helen Mirren. Anul acesta invitatul de onoare va fi Cassey Affleck.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/maritafilm/

0 comentarii: