Tora Vasilescu, distinsa cu Premiul de Excelenta la TIFF 2017



Una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film din România, Tora Vasilescu, va fi celebrată la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. La gala de închidere din 10 iunie, de la Teatrul Național Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență pentru meritele sale artistice deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei românești.
După mai bine de 40 de ani de carieră, timp în care a strălucit pe scenă și pe marile ecrane în zeci de roluri memorabile, Tora Vasilescu va fi celebrată la TIFF, unde vor fi proiectate, cu această ocazie, capodopera lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică? (în care Tora o interpretează cu panaș pe eroina lui I.L. Caragiale, Didina) și filmul Să mori rănit din dragoste de viață (1983), una dintre operele remarcabile stilistic semnate de Mircea Veroiu, din distribuția căreia mai fac parte Gheorghe Visu, Claudiu Bleonț și Marcel Iureș. 

Născută în Tulcea pe 22 martie 1951, Tora Vasilescu a obținut primul rol într-o peliculă românească pe vremea când încă se afla pe băncile facultății, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Cursa (1975), filmul în care a interpretat-o pe Maria, este și debutul puternic al lui Mircea Daneliuc. Rolul i-a adus primul dintre cele trei trofee pentru interpretare pe care Asociația Cineaștilor Români avea să i le ofere de-a lungul carierei. A colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Șerban Marinescu și i-a avut ca parteneri de platou pe câțiva dintre cei mai mari actori ai vremii. 

Efervescența, vitalitatea și naturalețea ei au cucerit publicul în filme precum Gloria nu cântă (1977), Casa dintre câmpuri (1979), Probă de microfon (1980), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Glissando (1985), Cuibul de viespi (1987), Șobolanii roșii (1990), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) sau în producții recente ca Legături bolnăvicioase (2006) și Q.E.D. (2013). În paralel, a jucat în numeroase spectacole pe scenele Teatrului Bulandra și ale Teatrului Evreiesc. În ultimii zece ani, Tora Vasilescu a fost una dintre actrițele preferate de către producătorii autohtoni de seriale TV și a dat viață unor personaje apreciate de telespectatorii români. 

De-a lungul anilor, performanțele ei au fost aplaudate de public și recompensate de breaslă. Tora Vasilescu a fost distinsă cu Placheta de aur la Festivalul de Film Neorealist „Laceno D’Oro” de la Avellino, pentru Imposibila iubire (1983), iar în anul 2000 a fost decorată de Președinția României cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler pentru întreaga carieră.
Premiul de Excelență TIFF 2017 este oferit de Mercedes Benz.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Identității Naționale, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

0 comentarii: