După un itinerariu sonor început în februarie pe Cursul Dunării de la izvoare până la vărsare la 1693, către Valahia, Moldova și Basarabia la 1769, până la Tracia după Ptolemeu la 1578, Stagiunea „Cartografii sonore” prezintă o nouă hartă istorică ce își va revela povestea prin intermediul muzicii clasice.
În seara zilei de marți, 30 mai, de la ora 18:00, în saloanele Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi
(din Strada Londra nr. 39), harta în jurul căreia se va contura
concertul reprezintă Munții Carpați și teritoriul Sarmației în anul
1545, principalele cetăți și forme de relief, după coordonatele
Antichității, trasate de savantul grec Ptolemeu. Lucrarea va deveni
„Harta lunii iunie” și va beneficia de o expunere specială în salonul
central al Muzeului.
Contextul cultural și istoric al apariției hărții va fi expus și de
această dată prin discursul de specialitate susținut de istoricul Silviu Anghel.
Vor concerta Duo Cello Jaya – Ella Bokor și Mircea Marian la violoncel avându-l invitat special pe Iulian Ochescu
la pian, cu un program inspirat de teritoriile descrise de hartă.
Programul va cuprinde lucrări de David Popper, George Enescu, Reinhold
Glière și Dmitri Shostakovich.
Accesul la eveniment se va face prin rezervare în prealabil, în limita locurilor disponibile, la adresa comunicare@muzeulhartilor.ro și prin plata biletului de intrare la muzeu în valoare de 8 lei.
Evenimentul marchează, totodată, închiderea Stagiunii „Cartografii
sonore” până la reluarea sa în toamna acestui an. Până atunci, hărțile
prezentate pot fi redescoperite cu fiecare vizită nouă la MNHCV.
Carpații „Medievali” în viziune antică
Numele complet al hărții este „Ptolemaeus, Geographia. Tabula Europae. VIII. Sarmatia”. Realizată la Basel în anul 1545 de către Sebastian Münster, harta
prezintă Estul Europei, numit în Antichitate „Sarmatia”, așa cum a fost
descris de geograful Ptolemaeus în secolul II d.Chr.
Silviu Anghel:
„Marginile hărții sunt date de Munții Carpați la Sud, Râul Vistula la
Vest, Marea Baltică la Nord și de Râul Tanais (Don) la Est. Râul Tanais,
care în Antichitate trasa granița, puțin cunoscută, între Europa și
Asia, se varsă în Lacul Maeotis (Marea de Azov).
Münster a folosit ca sistem de reprezentare a textului lui Ptolaemaeus
proiecția lui Nicolaus Germanus, cartograf benedictin din Florența la
sfârșitul secolului al XIVlea. Proiecția, numită proiecția Donis (de la
(Dominus > Donus >) Donis Nicolaus Olahus) sau proiecția conică,
presupunea calcularea bazelor de Nord și de Sud a fiecărei hărți,
ajungând astfel la o formă trapezoidală sau, în spațiu, conică. În cazul
hărții a 8-a a Europei, baza Sudică era dată de Munții Carpați, pe care
Ptolemaeus îi așează în Nordul Daciei.
Aceasta a fost cea mai populară metodă de reprezentare a Geografiei lui
Ptolemaeus timp de 200 de ani, până în secolul al XVI-lea.”
Pentru completarea experienței, la final de eveniment va avea loc o
degustare de vinuri dintr-una din regiunile descrise de hartă.
Stagiunea „Cartografii sonore” este o
inițiativă a MNHCV și UCIMR, un proiect derulat prin programul
„Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali
din România, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale
de afirmare pe scenele din România în cele peste 100 de concerte
organizate anual. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a
tinerilor muzicieni în această Stagiune s-a alăturat Banca Transilvania,
prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.
După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să
aducă în atenția publicului o nouă perspectivă inedită asupra vizitei
la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități,
coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a
lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.
Directorul MNHCV, Cristina Toma, la deschiderea Stagiunii: „LA MNHCV, publicul va găsi o colecție unică
în România și rară în lume. Ne propunem să devină un spațiu de
întâlnire al artelor, științelor și culturii, un centru de studiu al
hărților preferat atât de către specialiști cât și de către publicul
larg.”
Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este singura instituţie
culturală cu acest specific din România și printre puținele din lume, în
general hărțile fiind asimilate muzeelor de istorie sau militare, în
timp ce cărțile sunt apanajul bibliotecilor.
Muzeul deține o colecţie de peste 750 de hărţi vechi şi gravuri ce
reprezintă în principal regiunile române dar și țările Europei și alte
continente; cea mai veche hartă din colecție este o xilogravură (gravură
în lemn) din anul 1525 ce reprezintă Europa Centrală, cu regiunile
Ungariei, Prusiei, Rusiei, Valahiei şi Poloniei. Nucleul central al
colecției îl constituie donația familiei Adrian și Daniela Năstase din
anul 2003, an în care a fost inaugurat Muzeul.
Găzduit într-o clădire construită în perioada interbelică, într-un stil
ce aduce aminte de palatele venețiene de secol XV, Muzeul își propune să
devină mai mult decât un muzeu, să fie un loc de intersecție al artelor
și un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a
geografiilor lumii.
Despre Duo Cello Jaya
„Duo Cello Jaya” se numără printre cele mai apreciate duo-uri de
violoncel din România. Conceptul se bazează pe talentul a doi viloncești
de excepție: Ella Bokor și Mircea Marian, remarcați, în ultimii 5 ani,
pe scena marilor săli de concerte din România. Vă veti putea bucura de
povestea acestui grup ascultând albumul lor de debut „Tales of Duo Cella
Jaya”. Grupul a fost fondat în 2012, împrumutând numele zeiței hinduse
Jaya – semnifică dualitatea „jay-jaya” – masculin-feminin,
reprezentând păzitorii intrării în tărâmul paradiziac (de asemenea, ar
putea fi tradus și prin victorie sau succes).
Fondatorii grupului sunt absolvenți ai Universității Naționale de Muzică
– București (clasa prof. Marin Cazacu). Ella Bokor a câștigat premiul
„Ion Voicu”. În anul 2009 a obținut Bursa Erasmus pentru studii la
„Hochschule für Musik und Darstellende Kunst” în Frankfurt am Main,
Germania, la clasa profesorului Daniel Robert Graf. Mircea Marian a fost
distins cu Locul I la concursurile internaționale de la Chișinău și
Liezen. Programul concertistic cuprinde lucrări dintre cele mai variate
pe temă clasică, un program rar întâlnit în sălile de concert. „Duo
Cello Jaya” a obținut, de curând, Premiul „Isa Just Composed” în cadrul
(Internationale Sommerakademie Prag-Wien-Budapest) cu lucrarea „Switch
On-Switch Off” de Mariela Rodríguez.
Despre Iulian Ochescu
Iulian Ochescu este absolvent al Universității Naționale de Muzică din
București la clasa prof. Dana Borșan, câștigător a peste 20 de premii
naționale și internaționale la concursuri de pian, dintre care se
disting Premiul „J.S.Bach” și Marele Premiu la concursul internațional
Millenium Piano, Premiul I la Concursul internațional Pro Piano-România.
A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianiști și profesori
de renume internațional, iar activitatea sa artistică include apariții
în calitate de solist alături de Orchestra de Cameră Radio și Orchestra
Filarmonicii Ion Dumitrescu. A concertat la Festivaluri din Suedia și
Austria.
Despre UCIMR
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică,
dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în
prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de
activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și
continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la
îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public
nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români,
printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”.
Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin
cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual.
Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de
perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în
străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul
privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de
finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu
aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în
sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul
online.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu