And Then the Bear, scurtmetrajul
realizat de Agnès Patron, câștigă Trofeul Animest la cea de-a 15-a
ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație, prima organizată
în mediul online și accesibilă publicului din întreaga țară. Odată cu această
distincție, scurtmetrajul prezentat în 2019 în premieră la Cannes se va înscrie
automat pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar, votată de membrii Academiei
Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care
propune filme pentru Oscar, începând din 2017.
Juriul categoriei scurtmetraj a fost format din
producătoarea britanică Abigail Addison - directoarea Animate Projects
(studioul de animație invitat special la această ediție), WouterJansen -
distribuitor de filme de animație din Olanda (țara invitată) și regizorul și
producătorul Claudiu Mitcu, și a votat în unanimitate scurtmetrajul câștigător,
care i-a cucerit prin ,,stilul deosebit al animației și de atmosfera conturată
puternic de sound design-ul impresionant’’. Cineaștii au apreciat și
scurtmetrajul Mad in Xpain (r. Coke Riobóo), căruia i-au acordat
o Mențiune specială, fermecați de imaginea apocaliptică a Spaniei.
Aceiași trei jurați au desemnat și filmul câștigător al
competiției de Film Studențesc. Scurtmetrajul britanic The Bear Hunter,
realizat de Yaka Hara, s-a remarcat prin stilul său minimalist de a ilustra
relația unei femei vânător cu prada sa, urșii din pădure. O mențiune specială
la această categorie i-a fost acordată filmului Richie, în regia
lui Romane Granger, realizat cu ,,umor, gingășie și imagini antrenante’’.
,,Activismul și animația se aliniază perfect’’ în Zero
Impunity (r. Nicolas Blies, Stéphane Huebert-Blies,
Denis Lambert), un documentar multimedia despre un subiect extrem de
delicat și foarte rar abordat: violența sexuală sistematică, prezentă în zonele
de conflict și în războaiele contemporane.
Filmul a fost desemnat Cel mai bun lungmetraj al edițieide juriul format din WaltraudGrausgruber,
directoarea festivalului TrickyWomen din Viena, regizorul francez Bastien
Dubois și cineastul olandez Albert 't Hooft. Tot ei au decis să premieze Invisibles,
regizat de 4inaroom (Anna Florea, Aliona Ciobanu, Sandu Cojocari, Șerban
Ilicevici) și produs de deFilm, la categoria Cel mai bun scurtmetraj românesc.
O Mențiune specială i-a fost acordată producției autohtone End of the
Line, în regia lui Mihnea Vlad, student la UNARTE.
Ceremonia de premiere regizată de Andrei Tănase și
prezentată de regizorul și animatorul britanic Luiz Stockler – o producție
spectaculoasă realizată în studioul Safe Frame București, a fost transmisă live
pe pagina de Facebook a festivalului și pe platforma de streaming online
duminică seară, de la ora 18:30. Premiile ediției sunt oferite cu sprijinul
Ministerului Culturii. Trofeele sustenabile oferite în acest an câștigătorilor au fost realizate în întregime din bidoane de AQUA
Carpatica, de artista și scenografa Cristina Milea (Șarlatan), distinsă
anul acesta cu Premiul UNITER. Evenimentul a închis cea de-a 15-a ediție
Animest, prima desfășurată exclusiv online. Timp de o săptămână, proiecțiile
incluse în programul festivalului au atras peste 2000 de utilizatori pe
platforma Animest, printre cele mai urmărite evenimente clasându-se
lungmetrajul din deschidere - Vestita invazie a urșilor în Sicilia (r.
Lorenzo Mattotti), Creepy Animation Night, Trippy Animation
Night și Animusic Night.
Iubitorii de
animație din întreaga țară și-au putut vota scurtmetrajul favorit, pentru prima
dată în istoria festivalului. Premiul publicului, oferit în urma voturilor
obținute, i-a fost acordat filmului He Can’t Live without Cosmos,
în regia lui Konstantin Bronzit (Rusia). O altă premieră a fost marcată de oferirea
unui premiu pentru Cel mai bun documentar, câștigat anul acesta de Souvenir,
Souvenir (r. Bastien Dubois), ,,pentru povestirea complexă a
trecutului, prezentului și viitorului’’. În secțiunea Music Video,
jurizată de ilustratorul Vali Petridean, artista și producătoarea Ana Coman și
muzicianul și artistul multidisciplinar Adrian Cârciova, premiul i-a fost
oferit videoclipului muzical Careful, regizat de Alice Saey
(Franța). Cel mai bun film VR, distincție acordată de Animest pentru cel de-al
doilea an consecutiv, a fost desemnat Minimum Mass, realizat de
Raqi Syed și Areito Echevarria din Noua Zeelandă.
Cel mai tânăr și în același timp cel mai exigent juriu
Animest a oferit premiul secțiunii Minimest scurtmetrajului norvegian The
Tomtenandthe Fox (r. Yaprak Morali, Are Austnes), și a acordat o
Mențiune specială filmului Meow Or Never, regizat deNeerajaRaj la
o universitate din Marea Britanie. După o săptămână petrecută în compania
îndrumătorilor din Incubatorul de Animație, unul dintre cei 10 liceeni
finaliști a fost premiat în cadrul ceremoniei de duminică seară. Maria
Scutaru, de la Colegiul Național de Artă ,Octav Băncilă” din Iași, a fost
desemnată marea câștigătoare a primei ediții, proiectul educațional
încheindu-se și cu două mențiuni speciale, oferite Caterinei Cherecheș și
Alexandrinei Moldovan, ambele din Cluj-Napoca.
Pitch, please!, concursul de
proiecte dedicat creatorilor de film de animație din România și Republica
Moldova, a reunit la această ediție câteva dintre cele mai importante nume ale
tinerei generații de artiști animatori autohtoni. Premiul oferit de CEE
Animation, cu sprijinul SPPA - Asociația Producătorilor de Film Animat din
Polonia, i-a fost oferit lui Radu Gaciu pentru proiectul “Happy New
Year”. Ana-Maria Gărdescu, care lucrează în această perioadă la la proiectul
său de licență de la UNATC “In Good Company”, a primit din partea juriului o
mențiune specială.
Festivalul continuă în mediul online pentru iubitorii de
film de animație din Republica Moldova, care vor primi în vizită la ei acasă
cele mai bune filme ale ediției. În perioada 19 – 22 noiembrie, magia filmelor
de animație ajunge aici pentru al zecelea an consecutiv cu intrare
liberă, într-o selecție la fel de generoasă, dedicată publicului de toate
vârstele.
***
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest
este organizată de Asociația Animest, cu sprijinul Centrului Național al
Cinematografiei și al Ministerului Culturii.
Parteneri instituționali: Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Institutul
Francez, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Israelului în România, DacinSara,
Japan Foundation, Goethe-Institut, Institutul Polonez, Institutul Maghiar din
București, Europa Creativă, Arhiva Națională de Filme
Parteneri: Regina Maria,
Groupama, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Rezidența BRD Scena9, AWE,
Noaptea Muzeelor, Radar, LOOP Virtual RealitySolutions
Mobile Photo-VideoPartner: HMD - The Home of Nokia Phones
Partener media principal: Radio Guerrilla
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu