Romanul „L'Anomalie”, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. WorldFiction


Romanul L'Anomalie de Hervé Le Tellier este câștigătorul ediției de anul acesta al celei mai importante distincții literare care se acordă în Franța: Premiul Goncourt

Acesta este cel de-al cincilea premiu internațional important care intră în portofoliul colecției ANANSI, după Nobelul literar acordat scriitoarei americane Louise Glück, a cărei operă poetică va fi tradusă și publicată începând cu 2021, Women's Prize for Fiction, acordat romanului Hamnet de Maggie O'Farrell, The International Booker Prize, revenit romanului The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld și Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.
 
Cartea lui Hervé Le Tellier a fost publicată la prestigioasa Editură Gallimard, ediția în limba română urmând să apară în 2021, în traducerea Mădălinei Ghiu.
 
„Pentru cine a urmărit cu atenție nominalizările la Premiul Goncourt, alegerea de astăzi a juriului nu este tocmai o surpriză. L'Anomalie este, probabil, romanul cel mai complex publicat anul acesta în Franța: SF metafizic, roman polițist, roman de dragoste. Romanul lui Hervé Le Tellier a fost pariul nostru, încă din vremea în care cartea se afla pe lista lungă a premiului”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției ANANSI. World Fiction și director editorial Pandora M.
 
„S-ar putea ca acest titlu să aibă ceva profetic în acest moment, în orice caz el sintetizează o stare globală de spirit. Criticii spun că este vorba de un roman filosofic. Acţiunea se petrece în 2021 şi totul începe la bordul unui avion plecat de la Paris cu destinaţia New York. La un moment dat avionul intră într-o zonă de turbulenţe, din cauza unei furtuni violente. Pasagerii nu-şi dau seama, dar de fapt furtuna îi propulsează într-o a patra dimensiune. Ei ajung la New York, coboară din avion, îşi continuă existenţa crezând că totul se derulează normal dar… vor descoperi că li se întâmplă lucruri incredibile, suprarealiste…”, spunea scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec într-un material pregătit pentru RFI România.
 
Născut pe 21 aprilie 1957, Hervé Le Tellier a ales mai întâi calea matematicii, înainte de a se dedica jurnalismului. În 1984 a publicat primul roman. A scris poezie, romane, eseuri, cărţi de călătorie. 
 
ANASI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, inițiat de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, și coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie. Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

0 comentarii: