Noaptea Cercetatorilor Europeni 27 noiembrie 2020

Lumea științei își dă întâlnire în data de 27 noiembrie de la ora 17:00 pentru prima dată 100% online la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020! Cercetătorii și publicul din peste 15 orașe din România vor celebra știința împreună, în condiții de siguranță totală, reuniți pe website-ul noapteacercetătorilor.eu și pagina de Facebook a proiectului.

Încă de la prima ediție ce a avut loc în anul 2005, Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost un eveniment al inovației, un eveniment care a adus știința mai aproape de oameni și i-a ajutat pe cei mici, dar și pe cei mari deopotrivă să înțeleagă mai bine tainele a tot ceea ce ne înconjoară și să ia parte la experimente care mai de care mai inedite.

Respectând această tradiție, evenimentul are loc și în acest an, dar, de data aceasta cu o premieră - Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020 ajută știința să vină direct în casele publicului, desfășurându-se în totalitate în mediul online în data de 27 noiembrie între orele 17:00 - 22:00. Transmisiunile se vor face direct pe pagina de Facebook a evenimentului și, așa cum ne-am obișnuit, cercetătorii și experimentele lor ne vor îmbogăți cultura și ne vor oferi momente unice. 

“Ne-am dorit să putem oferi publicului un eveniment frumos, așa cum am făcut-o și până acum, dar în condiții de siguranță maximă, anul acesta fiind unul complet atipic pentru organizarea de evenimente. Pentru noi este foarte important să reușim în continuare să ajutam publicul să se apropie de știință, să o înțeleagă mai bine și să o îndrăgească, chiar și din confortul casei”, au transmis organizatorii evenimentului.

Asemenea anilor trecuți, la Noaptea Cercetătorilor Europeni vor fi prezenți cercetători din numeroase institute de cercetare, universități și centre de inovație din peste 15 orașe din țară, însă elementul de noutate este reprezentat de faptul că de data aceasta atelierele, prezentările și experimentele realizate de aceștia vor putea fi urmărite online la nivel național.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și este un eveniment organizat în fiecare an începând din 2005 ce a atras până acum peste 1.5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

0 comentarii: