Pentru prima dată în istoria Casei de Licitații A10 by Artmark este organizat un eveniment cu o triplă misiune. Licitația de Artă Contemporană de miercuri, 11 noiembrie pune la dispoziția colecționarilor lucrări de artă contemporană semnate de cei mai importanți artiști contemporani - Ghenie, Câlția, Baba, Piliuță, Pacea, Bălașa sau Brătescu, susține cauza nobilă a Asociației Militarilor Veterani de a construi un centru de reabilitare și cauza caritabilă a Hospice Casa Speranței, de a strânge fonduri pentru îngrijirea copiilor bolnavi incurabil. Totul într-un context epidemiologic delicat, cu susținerea ambasadorilor faptelor bune.
În premieră, obiecte inedite cu care România a scris istorie, donate de mari personalități ale societății românești, sunt puse în vânzare săptămâna viitoare în cadrul Licitației de Artă Contemporană din 11 noiembrie. Acțiunea este dedicată militarilor veterani - cei mai buni ambasadori pe care îi are România în lume, datorită stoicismului constant de care au dat dovadă, îndeplinindu-și datoria indiferent de provocări ori dificultăți.
Astfel, peste câteva zile va fi pus în joc destinul celor care au luptat pentru apărarea țării în teatrele de operații. În semn de respect pentru sacrificiul pe care aceștia l-au făcut pentru România, oameni politici, precum Victor Ponta, Gabriel Oprea ori Traian Băsescu, echipa națională de fotbal a României ori cântăreața Lora, alături de multe alte personalități marcante, vor sprijini cauza caritabilă a Asociației Militarilor Veterani. Fondurile obținute în urma evenimentului de miercuri, 11 noiembrie, atunci când în România este marcată Ziua Veteranilor, vor fi direcționate către construirea lângă Târgoviște a primului Centru de Recuperare, Refacere și Reabilitare pentru veteranii răniți în teatrele de operații.
Astfel, politicianul Victor Ponta vine în sprijinul cauzei caritabile donând o machetă a avionului "IAR-81C", oferit de promoția de aviatori 1976 fostului premier, iar Otilia Sava, ex-Secretar de Stat în Ministerul Apărării, își aduce contribuția oferind un exemplar al Bibliei de la București, inițiată de Șerban Cantacuzino, retipărită sub îngrijirea Patriarhului Teoctist (1997). Și vedeta de muzică pop Lora vine în sprijinul colectării de fonduri prin donarea unui splendid kimono drag de mătase, adăugat la colecția sa recent, în perioada carantinării involuntare în Bali, unde a fost nevoit consemnată în perioada verii, datorită suspendării zborurilor, în contextul lockdownului epidemiologic.
Licitația de Artă Contemporană se va desfășura online, pe platforma Artmark Live, de la ora 19:30. Lucrările de artă și piesele de colecție donate cauzelor caritabile pot fi vizionate la Palatul Cesianu-Racoviță din str. C.A. Rosetti, nr. 5.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu