Câteva dintre cele mai interesante filme pe teme politice recente vor fi proiectate la cea de-a treia ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica, care va avea loc între 8 și 13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu și Union. Cele două mari secțiuni, Competiția și Panorama, vor aduce în discuție probleme actuale, de la libertatea de expresie în Rusia sau Iran, la protestele din diverse colțuri ale lumii, monopolul marilor companii farmaceutice, viitorul Coreei de Nord, dar și istorii din trecut despre decizii de stat care au schimbat vieți.
Unul dintre primele trei titluri confirmate în competiția pentru Trofeul Cinepolitica 2014 este un documentar răvășitor despre „genocidul medicamentelor”. Între 1997 și 2003, decizia unor companii farmaceutice gigant din Occident de a nu permite scoaterea pe piață a medicamentelor anti-HIV/SIDA accesibile - pentru a-și maximiza profitul - a dus la moartea a circa 10 milioane de oameni în Africa și Asia. Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray și narat de William Hurt, îi aduce în fața camerei pe Bill Clinton, Desmond Tutu și activiști africani și indieni.
„De fiecare dată când mă întreabă cineva despre ce e filmul, îi spun că este despre crima secolului. Istoricul din mine nu putea crede, nu putea accepta faptul că nu exista nici un film și nici o carte în circulație care să spună povestea asta extrem de importantă”, declara regizorul. Extrem de bine primit de critică, Fire in the Blood a fost proiectat la Festivalul de la Sundance, anul trecut, și a fost premiat la Washington DC, Vancouver, Mumbai sau Hamburg.
Cu o poveste controversată vine și Occupation: the 27th Picture, în regia croatului Pavo Marinković. Cineastul reia un scandal din fosta Iugoslavie care a schimbat viețile celor implicați. În 1978, regizorul Lordan Zafranović își prezenta în competiție, la Cannes, Occupation in 26 Pictures, un film brutal, puternic stilizat, despre grupările extremiste, partizane, de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Bine primit de presa străină, el este „măcelărit” acasă de un grup de tineri critici, fiind perceput ca un film de propagandă comunistă. Considerat trădător și respins de breaslă, Zafranović a plecat din țară și s-a stabilit de câțiva ani la Praga. Acolo l-a întâlnit Pavo Marinković, în încercarea de a descifra dedesubturile scandalului. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de la Karlovy Vary, în 2013.
Le sac de farine, filmul semi-autobiografic regizat de Kadija Leclere, urmărește drama unei fetițe de 8 ani crescută într-o mănăstire catolică din Belgia, vizitată într-o zi de tatăl biologic pe care nu-l cunoscuse niciodată. Convins că e pentru binele ei, acesta o duce în satul natal din Maroc, unde va crește în sărăcie și lipsuri. În rolul principal apare renumita actriță Hafsia Herzi, alături Hiam Abbas și Mehdi Dehbi. „Am avut «șansa» de a trăi parțial această poveste, pentru că am fost luată și închisă timp de doi ani, patru luni și zece zile”, a explicat regizoarea. Le sac de farine a fost proiectat în peste zece festivaluri, inclusiv la Roma, Namur, Dubai, Göteborg și Vancouver.
Organizat de
Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul
Internațional de Film Cinepolitica
este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică
„I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte).
Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro
Facebook:
http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu