„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul”



... Şi dacă este marţi, este seară de film românesc
la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti:
 
Caravana filmului românesc – Cartea și filmul prezintă  
Dincolo de nisipuri" în varianta necenzurată
 
Serile de marţi dedicate filmului românesc continuă la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, prin proiectul Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul, iniţiat de Asociaţia CineCultura împreună cu MDV AUDIO STUDIO.
Marţi, 20 mai, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti va avea loc proiecţia specială a filmului „Dincolo de nisipuri”, regizat de Radu Gabrea. Scenariul este  semnat de Fănuş Neagu, fiind realizat după romanul „Îngerul a strigat” și nuvela “Dincolo de nisipuri”.
Filmul a intrat în producţie în primul trimestru al anului 1972. Filmările au avut loc în toamna şi iarna aceluiaşi an, în zona Brăilei şi la Brăneşti. În ianuarie 1973, filmul era gata pentru vizionare. Directorul casei de filme, scriitorul Alexandru Ivasiuc, entuziasmat de calitatea materialului filmat, îşi mărturiseşte speranţa că „se vor mai face filme de aceeaşi forţă, unitate de atmosferă şi stăpânire a perspectivei istorice”.
Pe 17 februarie 1973, cu două zile înainte de premiera filmului „Dincolo de nisipuri”, Nicolae şi Elena Ceauşescu urmăreau atenţi la televizor filmele realizate despre recenta lor călătorie. Un trailer ciudat, cu ţărani strigând confuz după dreptate, le-a atras atenţia celor doi şi au cerut să vadă pe loc filmul. L-au interzis pe motiv că regizorul şi-a bătut joc de revoluţie. După mai mult de un an, suferind modificări majore cerute de cenzura de partid, filmul a avut premiera, iar în mai 1974 a fost selecţionat la Cannes la Quinzaine des Realisateurs, fiind apreciat aici ca „Cel mai bun film romanesc al anilor ‘70” (East European Cinema-UCLA Press 1974).
 
Anul acesta, regizorul Radu Gabrea a revenit la acest film şi a eliminat pasajele din off impuse de cenzură, aceasta fiind o versiune care se apropie de cea originală.
 Aşadar, după 41 de ani, putem vedea „Dincolo de nisipuri” în varianta necenzurată. 
Vă invităm, marţi, 20 mai, ora 18.00, la CASA DE CULTURĂ A STUDENŢILOR BUCUREŞTI (Calea Plevnei n. 61).
Intrarea este liberă.
Proiecţia va avea loc în prezenţa echipei de realizatori iar, la final, va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
Invitaţi speciali: Radu Gabrea şi Mircea Albulescu
*
Dincolo de nisipuri
(varianta necenzurată)
Regia: Radu Gabrea;
Scenariul: Fănuș Neagu, după romanul „Îngerul a strigat” și nuvela “Dincolo de nisipuri
Imaginea: Dinu Tănase; Muzica: Tiberiu Olah;
Scenografia: Helmuth Stürmer; Costumele: Doina Levința;
Montaj: Yolanda Mântulescu; Sunet: Andrei Papp
 
Cu: Dan Nuțu, Emil Botta, Vasile Nițulescu, Gina Patrichi, George Constantin, Violeta Andrei,  Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Ernest Maftei, Constantin Rauțchi, Ștefan Radof, Ștefan Mihăilescu Brăila, Elena Racinede, Alexandru Herescu,  Mitică Popescu, Ion Henter,  Ovidiu Schumacher, Florin Scărlătescu, Andrei Codarcea
*
MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Până în prezent, Caravana a ajuns în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului şi a prezentat, la o calitate audio şi video de excepţie, unele dintre cele mai valoroase filme din patrimoniul cinematografiei naţionale. Succesul acestui proiect este atestat de prezenţa numeroasă a publicului la filmele prezentate (aproximativ 14.500 de spectatori), cât şi de reflectarea în presă (aproximativ 230 de referiri în mediul on-line). De asemenea, în octombrie anul trecut, s-a lansat cel de-al doilea proiect pe care MDV AUDIO STUDIO, împreună cu Asociaţia CineCultura îl desfăşoară şi anume: CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – CARTEA ŞI FILMUL.
 
Până acum, în serile de marţi, au fost proiectate la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti filmele „Domnişoara Christina” în regia lui Alexandru Maftei (6 mai) şi „Ultimul Zburător” în regia lui Ovidiu Georgescu (13 mai).
Pentru curioşi : www.caravanafilm.ro, www.ccs.ro şi paginile de facebook (Caravana filmului romanesc si Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti)
 
Proiect realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România şi CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei;
Parteneri: Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, All About Romanian Cinema  - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă
Website: www.caravanafilm.ro

0 comentarii: