"Prin far' de loc în far' de vreme" – noul album semnat Daniel Dorobantu (Thy Veils)

"Prin făr' de loc în făr' de vreme" – noul album semnat Daniel Dorobantu,  inspirat din basmele și spiritualitatea tradițională românească
 
"Prin făr' de loc în făr' de vreme" este numele noului album semnat Daniel Dorobanțu, cel de-al 10-lea produs de studio din cariera sa.
http://danieldorobantu.bandcamp.com/album/prin-f-r-de-loc-n-f-r-de-vreme
Din punct de vedere tematic, albumul explorează însăși natura inspirației, proprietățile meditative și contemplative ale acestei stări. Cele 7 piese au fost produse pe parcursul a 4 ani, iar titlurile acestora sunt inspirate din basmele și spiritualitatea traditională românească.
La acest disc au participat și Manuela Marchiș (voce), Alexandru Hegyesi (ukulele), Dan Griober (producție) și Attila Lukinich (sunet, mixaje, mastering).

Piesa "Liman" este acompaniată de o nouă lucrare de videoart ce poate fi vizualizată pe YouTube.


Despre noul disc, criticul de artă Gabriel Kelemen scrie:
"Noul album surprinde într-un mod specific celest, Daniel Dorobanţu, producător şi compozitor, orchestrează magistral la propriu şi la figurat, aducând laolaltă artişti consacraţi ce întregesc unitar arhitectura sonorităţilor melodice transpuse surprinzător, impecabil, în edificiile suportului vizual.


Naraţie mitologică, epos ancestral abisal ce iscă reverberaţii arhetipale insondabile, specifice arealului mirific românesc, alunecând pe aripi suave, plutind agale spre o introspecţie elegiacă, albumul urmăreşte cu măiestrie şi naturaleţe reperele simplităţii native, contemplare non filosofică de dincolo de peste, prezenţă fluentă meditativ intuitivă atingând blând corzile străvezii de dincoace de nouri.

Albumul Prin făr' de loc în făr' de vreme ne poartă într-un periplu paradoxal pe tărâm de basm atemporal, ţară a făgăduinţei, împărăţia Fârtatului, o lume a reveriei perplexe, beatitudine suavă pornită ferm în regăsirea filonului primordial. 


Compoziţia alătură semantici sonore fluide ce urmăresc metamorfozele mitice ale fântânii cu apa vie, ale muntelui sacru, izvorul de cleştar, lac liniştit, fluviu-şarpe albastru, muntele deltă, roua cerului, dumbrava sacră, metafore ale pârghiilor absconse ce animă inefabila structură cosmogonic legendară a unei excurs sonor sacral."

Daniel Dorobanțu este un artist audio-vizual născut în octombrie 1975 în Timișoara, cunoscut ca și fondatorul ansamblului Thy Veils, nume pionier în muzica de ambient din România.
Lucrările sale au fost comandate, susținute și promovate de Institutul Cultural Român, Ars Electronica Center Linz și semnalate de New York Times și The Guardian.

0 comentarii: