Lia Aram prez. The Minister of Elegance

În data de 30 mai, începând cu ora 19.30, la sediul showroom-ului Lia Aram, de pe str. Căderea Bastiliei, nr. 49, va avea loc lansarea primei ediții a proiectului „The Minister Of Elegance”.
 Brandul vestimentar exclusiv feminin Lia Aram inaugurează un nou proiect intitulat „The Minister Of Elegance”, menit să scoată în evidență prin diverse mijloace de comunicare vizuală importanța Stilului Vestimentar Personal în completarea atitudinii, mesaj puternic promovat de acest brand. În abordarea subiectului pe care îl explorează, acest proiect a reunit peste 30 de femei din diferite domenii de activitate, precum modă, film, teatru, muzică, fotografie, arhitectură, design.

În cadrul evenimentului, se va lansa primul videoclip marca  „The Minister Of Elegance”,  a cărui paternitate este asumată de către Mircea Zanian și care reprezintă un mix din prezentarea stilului vestimentar, atitudinii și outfit-urilor pe care fiecare femeie participantă la proiect le promovează, esențializându-le într-un Stil Personal. Seria de fotografii realizate de Horia Stan și Alex Gelehrter vine în completarea evenimentului și le cuprinde, în diferite ipostaze, pe aceleași reprezentante ale sexului frumos.

Ca un plus adus acestei seri, modelul Delia Tudose va ține un speech ce are în vedere susținerea și promovarea unui stil de viață corect, disciplinat și adaptat fiecărui set de alegeri personale, bazat pe activitate fizică și o alimentație echilibrată. Atmosfera întregului eveniment va fi întreținută de DJ COSMINUIT, de live act-ul celor de la Harlequin Jack, precum și de seria de visuals susținută de GRAY.

Vă invităm să celebrați, în proprie inițiativă de „toast”, Stilul Feminin pe care noul proiect Lia Aram, „The Minister Of Elegance”, dorește să îl evidențieze în cadrul evenimentului de lansare a primului său videoclip.

Parteneri : HUGO BOLS , LA STRADA , WORLD CLASS , SLAM POETRY BUCHAREST

0 comentarii: