Dirijorul roman Ion Marin, din nou la Teatrul Scala din Milano
Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiție de peste 300 de ani și reputația unui spațiu muzical magic, în care orice muzician își dorește să ajungă măcar o dată în carieră și fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.
Dirijorul de origine română Ion Marin, director de onoare al Corului Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” și președinte fondator al Programului Național Cantus Mundi, colaborează pentru a doua oară cu Teatro alla Scala, după ce în 2006 a dirijat opera “Manon”. În stagiunea curentă, Ion Marin pregătește premiera producției “Anna Bolena” de Gaetano Donizzetti, care va avea loc în 31 martie 2017, în regia Mariei-Louise Bischofberger.
Personalitate a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori români care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei. A colaborat cu cele mai mari voci ale lumii: Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Renee Fleming, Waltraud Meier, Jessye Norman, Cecilia Bartoli, Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna și Dimitri Hvorostovsky.
Reputația construită în sfera simfonică l-a adus la pupitrul orchestrelor europene de prestigiu: Berliner Philharmoniker, Leipzig Gewandhaus, London Symphony, Staatskapelle Desden, Bayerischer Rundfunk, Philharmonia London, Orchestra della Santa Cecilia, Orchestre National de France, St. Petersburg Philharmonic, Budapest Festival Orchestra, Czech Philharmonic, precum şi multe alte orchestre internaţionale. Dirijează frecvent concerte în Japonia, în colaborare cu NHK Symphony şi Tokyo Metropolitan Orchestra, iar la Symphoniker Hamburg este dirijor permanent.
Deși calendarul său de evenimente internaționale este unul extrem de încărcat, Ion Marin a continuat, în calitate de Director de Onoare, să direcționeze evoluția Corului Madrigal, promovând unul dintre cele mai vizionare proiecte românești de incluziune socială a copiilor prin cântul coral: Programul Național Cantus Mundi. Acesta dorește să pună pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi.
Ion Marin se va afla la București în 26 februarie, când Corul Național de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” va susține concertul care machează 92 de ani de la nașterea fondatorului său, dirijorul și compozitorul Marin Constantin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu