Număr record de filme în cursa pentru Premiile Gopo 2017
21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje au intrat oficial în cursa pentru nominalizările la Premiile Gopo 2017.
Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, va avea loc pe 21 martie 2017, în București.
La categoria lungmetraj, 21 de filme lansate în cinematografele din România în 2016 sunt considerate eligibile, printre acestea se numără: „Sieranevada” (regia Cristi Puiu), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude), „Ilegitim” (regia Adrian Sitaru), „#Selfie 69” (regia Cristina Iacob), animația „Mercy Street - Strada Speranței” (regia Ștefan Buzea și Radu Nicolae), sau debuturile în lungmetraj: „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Discordia” (regia Ion Indolean), „Dublu” (regia Catrinel Dănăiață).
Lista completă a lungmetrajelor eligibile poate fi consultată pe site-ul Premiilor Gopo: https://www.premiilegopo.ro/filme/2017
La categoria „Cel mai bun scurtmetraj” au fost înscrise 52 de titluri de ficţiune, documentar și animaţie, prezentate în premieră în circuitul festivalier competitiv naţional sau internaţional al anului trecut. Dintre acestea amintim de: „Mă cheamă Costin” (regia Radu Potcoavă), „4:15 P.M. Sfârșitul lumii” (regia Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga), „Noiembrie” (regia Ioachim Stroe), „Șapte luni mai târziu” (regia Andrei Crețulescu), „Mamă, Tată, trebuie să vă spun ceva” (regia Paul Mureșan).
15 documentare au intrat pe lista lungă la Premiile Gopo 2017, printre care menționăm: „Doar o răsuflare” (regia Monica Lăzurean-Gorgan), „Varză, cartofi și alți demoni” (regia Șerban Georgescu) „În căutarea tatălui pierdut” (regia Ionuț Teianu), „Camera obscură” (regia Gheorghe Preda).
Nominalizările pentru toate cele 20 de categorii vor fi anunțate la sfârșitul lunii februarie.
Juriul din acest an este compus din 11 profesioniști din domeniu: Gabriel Achim (regizor), Oana Iancu (producător), Doru Ana (actor), Raluca Mănescu (scenarist), Tudor Mircea (operator), Nita Chivulescu (monteur), și criticii de film: Dana Duma, Ileana Bîrsan, Andrei Șendrea, Dragoș Marin și Doru Pop.
După ce juriul va anunța nominalizările, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2017.
Acest lucru va fi realizat printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit și consultanță - PwC România.
Gala Premiilor Gopo 2017 – ediția a 11-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu