TV5Monde: Omagiu lui Michèle Morgan, «actrița cu cei mai frumoși ochi din cinematografia franceză»



Femeie liberă, care nu s-a supus vreodată convențiilor, supranumită « actrița cu cei mai frumoși ochi din cinematografia franceză » și considerată una dintre artistele emblematice ale cinematografului francez al secolului al XX-lea, Michèle Morgan a plecat anul trecut, în 20 decembrie. TV5MONDE îi dedică luna femeii, programând câteva dintre filmele sale, în care joacă alături de Jean Gabin, Yves Montand, Henri Vidal sau Charles Aznavour: Pourquoi viens-tu si tard…, Une nuit à Téhéran și Marguerite de la nuit.

Totodată, în martie, TV5MONDE va difuza o serie de emisiuni speciale, un mix de filme de cinema inspiraționale și de documentare captivante, toate având în centru femininitatea, în toate nuanțele ei. De la Teheran la Paris, trecând prin Republica Democrată Congo, au fost organizate mișcări, s-au ridicat voci, iar femeile au dărâmat zidurile care le despărțeau de libertate. Urmăriți povești despre dragoste și muzică, despre curaj și asumare, povestite de femei și de bărbați pe parcursul lunii martie, la TV5MONDE.

Mai jos, o selecție a programelor à voir absolument cu subtitrare în limba română.


POURQUOI VIENS-TU SI TARD…

Duminică, 5 martie, de la 21:00


Walter, fotoreporter, o întâlnește pe Catherine într-un tren. Tânăra avocat tocmai ajutase un bărbat să fie achitat pentru că și-a ucis tatăl alcoolic pentru a-și apăra mama. În plină cruciadă împotriva alcoolismului, aceasta îi cere lui Walter să o ajute să denunțe o companie de comercializare a vinului cu practici îndoielnice.

Regia: Henri Decoin (Franța, 1958, alb-negru)
Distribuţia: Michèle Morgan, Henri Vidal, Charles Aznavour
Genul: dramă
 


LA MINUTE DE VÉRITÉ

Duminică, 12 martie, de la 21:00


Chemat la căpătâiul unui tânăr sinucigaș, medicul Richard descoperă că soția lui îl înșeală de mai mulți ani. Șocul este puternic, după zece ani de mariaj pe care îl considera armonios. Întors acasă, acesta o ia pe Madeleine la întrebări. Așa începe o noapte lungă de explicații.

Regia: Jean Delannoy (Franța/Italia, 1952, alb-negru)
Distribuţia: Jean Gabin, Michèle Morgan
Genul: dramă
 


MARGUERITE DE LA NUIT

Luni, 27 martie, 23:55


În „anii nebuni'' ai Parisului, Mefisto îi prezintă o cântăreață de cabaret doctorului Faust. Acesta se îndrăgostește și regretă că este prea în vârstă pentru ea. Demonul profită de ocazie: el are puterea să-i redea tinerețea în schimbul sufletului său. Faust acceptă.

Regia: Claude Autant-Lara (Franţa/Italia, 1955)
Distribuția: Yves Montand, Michèle Morgan
Genul: dramă
 


Selecția de emisiuni speciale dedicate feminității:



À LA VIE 
Joi, 2 martie, de la 21:00
1960. Trei femei, foste prizoniere la Auschwitz și care nu s-au revăzut din timpul războiului, se întâlnesc la Berck-Plage. În această vacanță de câteva zile, totul este o premieră pentru Hélène, Rose și Lili: prima lor masă adevărată împreună, prima înghețată, prima lor baie în mare…

Regia: Jean-Jacques Zilbermann (Franţa, 2013)
Distribuţia: Julie Depardieu (Hélène), Johanna ter Steege (Lili), Suzanne Clément (Rose)
Genul: comedie dramatică

L'HOMME QUI RÉPARE LES FEMMES
Miercuri, 8 martie, de la 21:00
Premiul Saharov 2014, Dr. Mukwege este recunoscut la nivel internațional ca fiind ginecologul care „repară'' miile de femei violate timp de 20 de ani de conflicte la est de Republica Democrată Congo. Din spitalul Panzi, el luptă fără încetare pentru a pune capăt acestor atrocități și pentru a denunța faptul că vinovații nu sunt pedepsiți.

Realizator: Thierry Michel (Belgia, 2015)
Filmul a primit numeroase premii internaționale, printre care Premiul Special pentru Drepturile Omului (FIFD), în 2015
Nerecomandat opiilor cu vârsta mai mică de 10 ani.

UNE NUIT À TÉHÉRAN
Joi, 9 martie, de la 18:30
De la Revoluţia din 1979, femeile din Iran nu mai au dreptul de a cânta singure în public. Ajutată de trei artişti veniţi din Franţa, o tânără compozitoare, Sara Najafi, va sfida cenzura și tabuurile pentru a organiza un concert feminin.

Realizator: Ayat Najafi (Germania / Franţa, 2014)
Cu: Élise Caron, Jeanne Cherhal şi Emel Mathlouthi.

FÉMINISTES EN TOUS GENRES
Joi, 9 martie, de la 19:30 
Hélène lucrează ca trapezistă la un circ de familie. Élise este învăţătoare şi se ocupă cu planificarea familială. Fred predă cursuri de autoapărare. Myriam este jurnalistă şi lansează o revistă pentru femei alături de prietenele sale. O incursiune în universul feminismului, în contextul mişcării împotriva căsătoriilor homosexuale și a părinţilor de acelaşi sex sub lozinca cunoscută ca „La Manif pour tous'' şi al apariţiei feminismului pop.

Realizator: Béatrice Vernhes (Franţa, 2016)
                                                                                                                                     
Doctorul Denis Mukwege a primit numeroase premii pentru angajamentul și acțiunile pe care le-a întreprins pentru a ajuta și vindeca femeile, printre care distincția acordată de Națiunile Unite pentru Drepturile Omului (2008), Ordinul Național Legiunea de Onoare, în Franța (2009) și Premiul Van Goedart, în Olanda (2010).

Michèle Morgan a fost supranumită « actrița cu cei mai frumoși ochi ai cinematografului francez » în urma filmului Quai des brumes, în care Jean Gabin i-a spus celebra replică "T’as d’beaux yeux, tu sais…" (“Ai ochi frumoși…”)

Grila completă de programe de limbă franceză din luna martie, cu menționarea programelor subtitrate și a modificărilor la zi există pe site-ul TV5MONDE ROMÂNIA: europe.tv5monde.com/ro. 

0 comentarii: