Enigma succesului lui Adrian Ghenie



Enigma succesului lui Adrian Ghenie
joi, 2 martie 2017, 19.00, Athénée Palace Hilton București
Licitația de Artă Postbelică și Contemporană

6 Octombrie 2016, tabloul Nickelodeon, pictat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate la Londra, de casa de licitaţii Christie’s. 
 
2 martie 2017, o Enigmă rămasă nedezlegată din 2001 ţine capul de afiş al Licitaţiei Artmark. Valoarea de licitație a lucrării, 15.000 - 25.000 de euro. Realizată de Adrian Ghenie la 24 de ani, lucrarea aminteşte de îngerii căzuţi şi vizionarismul lui William Blake. La porţile cetăţii, Sfinxul ne întreabă imperios: “Cine merge dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?”
 
Tot în seara de 2 martie 2017. Prima Licitație de Artă Postbelică și Contemporană a anului reuneşte ca de fiecare dată o selecţie valoroasă, bine armonizată şi ritmată.
 
La fiecare pas, tot atâtea provocări şi enigme artistice. Fie că este vorba de un ireverenţios "Arlechin" de Corneliu Baba (2.500 – 3.500 de euro), de un "Colosseum" de insurmontat de Horia Damian (4.000 - 6.500 de euro), un hipnotic "Cuplu" de Ion Ţuculescu (35.000 - 55.000 de euro), sau o adâncă "Visare" (3.000 - 5.000 de euro) de Sabin Bălaşa.  
 
Cu adrenalina la cote maxime vom fi provocaţi în continuare de: “O stranie periferie” suprarealistă de Jules Perahim (10.000 - 16.000 euro), de o "Tornadă" de Paul Neagu (700 - 1.200  de euro). Un sfinx modern, "Animalul politic" (5.000 - 6.000 de euro) de Valeriu Mladin ne va pune în faţa enigmei Pisicii pătrate. Oare o vom rezolva?

0 comentarii: