Belmondo și Gabin, în februarie, la TV5MONDE
TV5MONDE dedică luna februarie legendelor cinematografiei franceze Jean-Paul Belmodo și Jean Gabin, printr-o privire asupra filmelor în care au jucat, dar și asupra vieții dinafara platoului de filmare. Programul special include două documentare de excepție, cu subtitrare în limba română. Intrați pe europe.tv5monde.com/ro pentru mai multe detalii și noutăți.
BELMONDO PAR BELMONDO
Marți, 30 ianuarie, de la 19:40
Reluare: Sâmbătă, 3 februarie, de la 15:00
Paul Belmondo povestește despre Jean-Paul Belmodo; părintele se încredințează fiului. Ocazie de a revedea cariera actorului francez și de a-l întâlni pe Alain Delon sau chiar pe Ursula Andress. Din Copacabana pe străzile Romei, trecând prin Normandia și peste acoperișurile pariziene, familia Belmondo revizitează locurile mitice în care a filmat Bébel.
★★★★ « Un documentar excepțional. »
- Sens critique
FILME CELEBRE
À bout de souffle (1960)
L’homme de Rio (1964)
Le professionnel (1981)
UNA DINTRE REPLICILE CELEBRE ALE LUI BELMONDO:
« M-am săturat să fiu iubit pentru mine însămi; mi-aș dori să fiu iubit pentru banii mei. »
Doctor Popaul, de Claude Chabrol (1972)
Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina filmului de pe site-ul TV5MONDE România: bit.ly/BelmondoParBelmondo
UN FRANÇAIS NOMMÉ GABIN
Miercuri, 7 februarie, de la 22:00
Reluare: Luni, 12 februarie, de la 15:00
Un documentar magnific, puternic apreciat de critică, care ilustrează viața și cariera lui Jean Gabin: visele sale din copilărie, cele 95 de filme în care a jucat, săruturile și palmele memorabile din filmele sale, caracterul scrupulos și carisma… Un actor al timpurilor sale, un erou discret, în același timp, extraordinar, un mit al cinematografului francez.
★★★★ « Un portret sensibil și fără prețiozitate al Regelui cinematografiei franceze. »
- Le Monde
FILME CELEBRE
La Grande Illusion (1937)
La traversée de Paris (1956)
Le Président (1961)
UNA DINTRE REPLICILE CELEBRE ALE LUI GABIN:
« T’as d’beaux yeux, tu sais » / « Ai ochi frumoși, știi… »
Spusă lui Michèle Morgan, în Le Quai des Brumes, de Marcel Carné (1938)
Pentru mai multe detalii, intrați pe pagina filmului de pe site-ul TV5MONDE România: bit.ly/UnFrancaisNommeGabin
Despre TV5MONDE
TV5MONDE este canalul internațional al francofoniei ce difuzează în România programe exclusive cu subtitrare în limba română: filme recent premiate, cinema clasic, documentare ample (de istorie, cultură, descoperiri), emisiuni art de vivre și de savoir faire (de gastronomie, design, călătorii), seriale originale, precum și producții de divertisment (jocuri televizate, muzică), emisiuni pentru copii și magazine care acoperă în profunzime actualitatea internațională.
Cu o rețea mondială de 11 canale distincte (9 generaliste, regionalizate și 2 tematice, online), ce ajung în 354 milioane de cămine, din 198 de țări, pe toate platformele, cu programare localizată subtitrată în 12 limbi, TV5MONDE se adresează vastei comunități francofone globale, precum și mediului cultural și de afaceri. România este a treia țară, ca audiență, pe plan mondial, după Franța și Republica Congo, cu peste 7 milioane de cămine românești. TV5MONDE este prezent în oferta tuturor operatorilor de cablu, din 1990.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu