Vernisaj l „L ‒ Lumină - Light - Lumière - Luz - Licht” l Andreea Brăescu

Galateea  Contemporary Art vă invită marți, 13 februarie 2018, ora 19, la vernisajul expoziției „‒  Lumină - Light - Lumière - Luz - Licht”.
Expune: Andreea Brăescu
Curator: Cristina Bolborea

Expoziția „L  ‒  Lumină - Light - Lumière - Luz - Licht“, instalația de porțelan pe care o propune Andreea Brăescu (n. 1985), absolventă, în 2008, a Universității Naționale de Arte din București, nu este decât o pulsație, un freamăt, un fior. Sau poate, uneori, un turbion, un vârtej de lumină. O undă propagată către ceilalți în oceanul invizibil și subtil de vibrații în care ne aflăm. Aidoma unui râu de particule născute din atomi lucioși și cărnoși de frunze gingko, pachete de energie călătoresc spre noi.

Dar cum să definim lumina, această entitate ce nu poate fi conturată logic, complet și precis? Fiecare grup de meseriași sau de artiști ar putea caracteriza lumina în funcție de preocupări.

Astfel, fizicianul pretinde că lumina este „o radiație electromagnetică ori, altfel spus, o vibrație a acestui câmp, însoțită de particule materiale numite fotoni”; biologul consideră lumina „sursa de oxigen creată de plante în folosul celorlalte viețuitoare, unul dintre factorii fară de care fotosinteza plantelor nu ar putea avea loc”; preotul predică: „Uitați-vă în jur și o să vedeți minunatele picături realizate de Dumnezeu prin lumina făcută de El în prima zi a Creației”; artistul, în schimb, știe că lumina e percepută doar prin energia pe care o eliberează, că e un mod prin care mintea dă sens lucrurilor.

„Creez instalații luminoase  care aduc suflet unui spațiu ‒ un joc subtil între înțelegere și simțire”, spune artista. „Atomul acestei lucrări este frunza de ginkgo, cu ajutorul căreia ia naștere o instalație ce vrea să surprindă esența naturii vii: Lumină și Mișcare. Aș spune că încerc să aduc natura în lumea urbană. Instalația merge mai departe decât obiectivul funcțional de iluminare a mediului înconjurător, definind forma prin lumină, putând fi percepută ca o sculptură luminoasă.”

Andreea, cu a ei sculptură luminoasă, ne face să vibrăm mai înalt și să fim mai compatibili, mai conectați la energiile exterioare.


 „Și-n foșnetul luminii din frunzișuri
 Mă faci din nou nevinovat copil.”
 Nicolae Labiș

Cristina Bolborea
ianuarie 2018

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 februarie – 12 martie 2018.
Intrare liberă

Parteneri media: Observator Cultural, Modernism, Radio România Cultural, Senso TV – Arte, Agenția de Carte, Cultura, Art Clue

Galateea Contemporary Art
Calea Victoriei 132, Bucureşti | Bucharest
Program galerie  | Opening hours
L - V: 12-20 | Monday-Friday: 12pm - 8pm

galeriagalateea@yahoo.com
www.galateeagallery.com/
http://galeriagalateea.blogspot.ro/
https://www.facebook.com/galeria.galateea/

0 comentarii: