Continuând colaborarea de succes cu inovatorul Festival Internațional de Film de la Rotterdam
(IFFR), BIEFF oferă cinefililor din România ocazia rară de a vedea
câteva dintre cele mai interesante filme care au avut premiera mondială
la ediția din 2017 a festivalului olandez.Filmele din acest program, grupate de către selecționerii Peter van Hoof și Theus Zwakhals sub numele A Dutch Perspective, au ca numitor comun faptul că sunt semnate de artiști vizuali care au găsit în Olanda un hotspot al creativității și un teren fertil pentru demersurile lor. Toți acești regizori îmbogățesc mediul artistic olandez cu abordări originale și cu subiecte fierbinți, sondând relațiile dintre artă, știință și natura umană, fără a ocoli tema spinoasă a cenzurii și libertății de exprimare.
Programul este prezentat la BIEFF cu sprijinul generos al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România. O parte dintre regizori vor fi prezenți la proiecția ce va avea loc sâmbătă, 31 martie, de la ora 18:30, la Cinema Elvire Popesco, unde vă așteptăm pentru a dezbate alături de ei toate aceste teme și multe altele.
În Competiția Internațională, în cadrul programului (Self)Portrait of the Artist as a Young Man, tot artiștii sunt în prim plan, însă de această dată camera stăruie chiar asupra lor. Rezultatul e o intimitate dezvăluită a celor mai profunde gânduri și trăiri, înfricoșătoare și purificatoare, portretizate prin procese care pătrund adânc în memoria privată în drumul către auto-descoperire.
Programul este compus din filme în care creatorii lor se auto-analizează, fie prin prisma amintirilor din propria biografie sau cu ajutorul unor performance-uri introspective. Sunt filme care ne invită să pătrundem în universul personal al unor autori celebri, dar și să descoperim artiști noi. Însoțindu-i în călătoriile lor cinematografice, vom ajunge să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să ne facem o idee asupra Adevărului mai cuprinzător pe care acești artiști îl caută. João Pedro Rodrigues, unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai cinematografiei portugheze contemporane, va veni în București cu ocazia festivalului și va fi prezent la dezbaterile de după proiecții.
Însușindu-și teoria conform căreia realitatea este un construct iar lumea a fost înlocuită de propria sa reprezentare, The Lost Object se concentrează pe obiectele de pe un platou de filmare și pe echipa care le filmează. Absența sunetului diegetic, un soundtrack nu întâmplător bizar și mișcarea extrem de lentă a camerei de filmat (accentuată prin slow motion), sunt elemente care creează impresia că platoul de filmare în sine și realitatea filmării ce se desfășoară sunt la fel de stranii, distante și artificiale. Filmul lui Sebastian Diaz Morales își asumă astfel propriul caracter ficțional, proclamând totodată artificialitatea lumii reale.
Scurtmetrajul Ayhan and Me întreprinde o analiză amplă asupra cenzurii care a atins cote alarmante în Turcia zilelor noastre. Artista belit sağ înglobează povestea procesului de interdicții succesive suferit chiar de proiectul de față într-o meditație profundă asupra eticii reprezentării. Alternând descrierea momentelor în care proiectul a fost respins în mod repetat și opinii ale unor gânditori celebri despre libertatea de expresie, Ayhan and Me construiește progresiv un eseu cuprinzător despre puterea imaginilor și, implicit, despre puterea și responsabilitățile celor care le controlează.
La fel de fascinant, The Sailor tematizează crearea poveștii și necesitatea de a folosi o limbă inventată pentru a o exprima. În filmul lui Giovanni Giaretta imaginile, voice over-ul și subtitrarea eșuează în mod deliberat să se sincronizeze. Legăturile dintre ele rămân seducător de ambigue. Imagini de peisaje sunt abstractizate prin filtre de culoare, o voce feminină vorbește în limba Na’vi (limbă inventată pentru filmul Avatar), iar în subtitluri se meditează asupra relației dintre imagini, cuvinte și fantezie. Precum protagonistul care nu mai poate face distincția între realitate și dorință, The Sailor rămâne într-un tărâm intermediar și refuză să distrugă multiple posibilități estetice și narative spunând povestea până la sfârșit.
xistă însă povești care trebuie să rămână neterminate, pentru a nu fi uitate. Rămășițele unui imens gard viu de migdali sălbatici din Grădina botanică din Cape Town constituie elementul-cheie pentru Judith Westerveld în înțelegerea colonialismului olandez din Africa de Sud. Migdalii au fost plantați în 1659 de Comandorul olandez Jan van Riebeeck, pentru a împiedica incursiunile populațiilor băștinașe în așezările coloniștilor olandezi. Împletind considerații botanice despre arbustul de migdal cu opiniile despre epoca colonială ale unui ghid turistic și cu fragmente din jurnalul comandorului Riebeeck, The Remnant construiește o metaforă plină de forță a colonialismului și a urmărilor sale.
Where Do You Stand Now, João Pedro Rodrigues? – comisionat de Centrul Pompidou Paris cu ocazia unei retrospective dedicate regizorului – reflectează cu finețe asupra întâlnirii transcendentale dintre frumusețe, viață și natură, în examinarea auctorială atentă a regizorului João Pedro Rodrigues. Pornind de la tema filmului său precedent, reflexia figurii lui Rodrigues tranzitează în imaginea naturii din fața ferestrei, iar filmul își începe curgerea cronologică, derulând amintiri chinuitoare ale autorului, captate în filmări personale. De la apariția pe care și-a făcut-o la Festivalul de Film de la Veneția în compania partenerului său João Rui Guerra da Mata, până la filmările în platoul celui de-al treilea său lungmetraj, totul se adună într-o însumare poetică ce ia forma unei vieți așa cum a fost ea trăită.
Through the Backdoor este construit dintr-o serie de viniete în care mama văduvă a lui Karam Natour și fratele său geamăn duc la îndeplinire diverse activități. Regulile fiecărui episod nu sunt foarte clare, dar nici nu sunt greu de recunoscut (o muscă urmărită cu privirea; răspunsuri în sincron ale celor doi frați la întrebările mamei; concurs de râgâieli sau supt lapte din sticlă). Puse laolaltă, aceste manifestări bizare ale întrecerii între frați și devotamentului matern converg într-un portret al interdependenței și unității familiale. Cu malițiozitate cordială, confesiunile în formă de performance ale lui Natour despre nevoia sa emoțională (și artistică) de siguranță, atenție și afecțiune, ne permit să intrăm în miezul existenței lui familiale, pe ușa din spate. Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Scurmetraj de la Oberhausen 2017.
La început a fost cuvântul. Pentru Diana Vidrașcu, la început a fost o rolă de film de 16mm și câteva înregistrări audio private. What Time Is Made Of – proiectat în secțiunea Experimenta a BFI London Film Festival 2017 – ne poartă în vremurile proverbiale ale zorilor timpului și memoriei via filmări recuperate înfățișând un peisaj stâncos, înconjurat de ape (și locuitorii săi înaripați) și o înregistrare audio personală, în care regizoarea, aflată la vârsta primordială a anului „unu”, parcurge o inițiere lingvistică cu ajutorul bunicului ei.
Într-o stare de transă cinematografică, actul contemplării se desfășoară violent în timp ce artistul doarme netulburat în patul lui. Suntem transportați în galerii ale unor muzee de istorie naturală, aparținând parcă unei alte lumi. Singurul vizitator care bântuie prin sălile pustii este însuși artistul vizual Ali Cherri, care trece printre vitrinele cu exponate împăiate și obiecte antice reprezentând oameni și zei. În Somniculus – comisionat de Jeu de Paume Paris – milenii de civilizație umană în relație cu natura și cu tărâmul artei sunt adunate sub un singur acoperiș. Imaginea unui grafic foarte informativ și totodată ironic apare vizibil în fundal: este o schemă de clasificare a ființelor vii. Într-un gest de solidaritate, de protest sau poate de aservire divină, protagonistul e cuprins într-un proces de mumificare – dar ochii îi rămân deschiși, absorbind, în compania strămoșilor noștri, exaltarea de a exista.
Textele de prezentare complete, realizate de Andrei Tănăsescu, sunt disponibile pe www.bieff.ro.
EMBRACING OTHERNESS este numele sub care ediția BIEFF de anul acesta invită la un nou exercițiu de empatie, prin care propunem publicului să îmbrățișeze atât multitudinea poveștilor reale din jurul nostru, cât și posibilitățile fără limită ale limbajului cinematografic de a le reprezenta și pune în discuție. Chestionând modalitățile prin care conștientizăm și internalizăm nevoile specifice și contextele particulare – identitare, culturale, sociale, politice – ale indivizilor și ale comunităților cu care interacționăm, ne întrebăm: Cum ne pot apropia de fapt diferențele dintre noi? În ce fel poate fi explorată, extinsă și depășită în societate propria zonă de confort?
Propunând cinema-ul însuși ca forum în care ne raportăm la diversitatea ideilor și la realitățile individuale ale semenilor noștri, selecția de anul acesta lansează o nouă invitație la dezbaterea granițelor care încă ne despart, fiecare film acționând ca o platformă de comunicare și ca o sursă constantă de noi perspective. Într-o eră digitală în care prezența celuilalt este din ce în ce mai tangibilă virtual, contactul uman continuând să ia noi forme, provocăm spectatorii să privească dincolo de ecran, direct în ochii aproapelui lor.
Grafica afișului ediției este realizată de Carmen Gociu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu