Avanpremiera Romania neimblanzita

MIERCURI, 21 MARTIE 2018, A AVUT LOC AVANPREMIERA FILMULUI ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ, EVENIMENT DESFĂȘURAT LA TEATRUL NAȚIONAL DIN BUCURESTI, ÎN PREZENȚA A PESTE 900 DE SPECTATORI, PERSONALITĂȚI MARCANTE, DIN TOATE DOMENIILE.

Gala s-a bucurat de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis. În loja oficială, alături de Președinte, alte figuri publice au ținut să onoreze gala: directorul Teatrului Național din București - Ion Caramitru, actorul Victor Rebengiuc, directorul general al Auchan Retail România - Ionuț Ardeleanu, regizorul Tudor Giurgiu, precum și o parte dintre  “ambasadorii” filmului: actrița Maia Morgenstern, gimnasta Andreea Răducan, violonistul Alexandru Tomescu, alpinistul Alex Găvan și jurnalistul Marius Constantinescu - ambasadorul principal al proiectului.

La avanpremieră, alături de multe alte personalități, au fost prezente Alteța Sa Regală Principesa Maria și Liliana Țuroiu (Președintele Institutului Cultural Român).

Gazda evenimentului a fost cunoscutul om de televiziune Cătălin Ștefănescu, care, după o scurtă introducere, i-a oferit cuvântul directorului general al Auchan Retail România, Ionuț Ardeleanu, în calitate de producător executiv al filmului România neîmblânzită.

În «România neîmblânzită» avem mai mult decât un film. Alături de cei 10.000 de colegi din Auchan Retail România, astăzi, la 100 de ani de România, venim către  toți românii cu un dar!

Este un cadou pe care dorim să-l oferim: Ministerului Educației - ne-am bucura să-l putem distribui în școli, acolo unde trebuie sădite rapid semințele bucuriei de a trăi pe aceste meleaguri; diplomației românești - pentru că vrem să-l punem la dispoziția tuturor ambasadelor și consulatelor țării; instituțiilor ce răspund de turism și mediu - sperăm să putem contribui, astfel, la promovarea României în lume.”, a declarat acesta.

Invitat pe scenă, chiar înainte de începerea proiecției, actorul Victor Rebengiuc - naratorul documentarului, a avut o intervenție emoționantă:
 
„E un film deosebit, un film încărcat de multă dragoste față de natură, de poezie, de lucruri pe care le bănuim, dar nu le-am văzut niciodată."

La finalul celor 90 de minute ale documentarului, publicul a făcut cunoștintă cu echipa filmului alcătuită din:  Ellen Windemuth - producător executiv, Allison Bean – producător, Thomas-Barton Humphreys – regizor, Nainita Desai -  compozitoarea muzicii și Sarah Titcombe - asistent de producție. Realizatorii au primit flori, în semn de apreciere, din partea Președintelui României.

Gândit ca un dar pentru toți românii, filmul de lung metraj ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ este  un proiect unic, ce dezvăluie frumusețea naturală din Munții Carpați și Delta Dunării. „Unele lucruri trebuie păstrate așa cum sunt” – este mesajul pe care-l transmite filmul.

ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ este un lungmetraj produs și oferit de Auchan Retail România si este probabil primul  film documentar de lung metraj, dedicat exclusiv naturii din țara noastră, care va fi difuzat în cinematografele din toată țara. Distributia va fi asigurată de Transilvania Film, începând cu 13 aprilie.
 
SINOPSIS
În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent.

Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ va dezvălui toate aceste povești incredibile.

Vă invităm să ne însoțiți într-o călătorie care vă va dezvălui un an din viețile  variatelor plante, insecte și animale de pe teritoriul României, trecerea lor prin toate cele patru anotimpuri prezente în țara noastră.

Filmul este produs de Auchan Retail România și de ONG-ul de mediu The European Nature Trust și realizat de casa de producție britanică Off the Fence. În România, filmul va fi distribuit de Transilvania Film. Începând cu 13 aprilie 2018, va putea fi văzut în peste 70 de cinematografe din 37 de orașe.
 

 
Auchan Retail România are în portofoliu 33 de hipermarketuri și o rețea de magazine MyAuchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, peste 10.000 de angajaţi,  o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor naturale, oferirea la vânzare a unor produse care protejează mediul.  100.000 de copaci au fost plantați în 2017, în cadrul programului Mobilizatron. www.auchan.ro
 
Apărută în 1994, Off the Fence este o companie de producție independentă specializată în filme de non-ficțiune dedicate pieței internaționale.  Off the Fence creează programe cu focus pe calitate înaltă, integritate și inovație, aducând o perspectivă proaspătă și o valoare ridicată a producției într-o diversitate de genuri. Catalogul lor conține peste 6,000 de ore de istorie naturală, știință, stil de viață, istorie și documentare și au fost premiați cu peste 80 de trofee, printre care și cel al Royal Television Society și Emmy. Compania lucrează îndeaproape cu case de producție consacrate, dar și cu noi profesioniști talentați, și, cel mai important, folosește expertiza și localnicii de pe teren pentru a da naștere unor filme și seriale pline de frumusețe, inspirație, dar și de informații.  Off the Fence se mândrește cu filmările sale despre istoria naturală – unele dintre cele mai recente și cele mai importante producții de lungmetraj explorează problemele de conservare din prezent și au fost de mare impact în răspândirea starii naturii. Off The Fence Productions are colaborări de lungă durată cu Discovery Channel și National Geographic, producând mai multe episoade din serii de istorie naturală care au în focus sălbăticia și peisaje de pe toate continentele lumii.
 
Transilvania Film este o companie de distributie de film independent care a apărut ca răspuns la maturizarea publicului de film din România, public ce în ultimii ani a devenit tot mai interesat de cinematografia de artă. Fondată de aceași echipă care a pus bazele Festivalului Internațional de Film Transilvania, compania și-a propus să îmbogăţească oferta de filme din cinematografele româneşti prin câteva producţii deosebite, filme independente de mare succes atât la box office, cât şi în marile festivaluri ale lumii.

0 comentarii: