Serialul dramatic „Zei americani” (American Gods), bazat pe bestseller-ul internațional tradus în peste 30 de limbi, cu același nume, scris de Neil Gaiman în 2001, va debuta pe 20 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.
Producția „Zei americani”, în care realitatea se îmbină magistral cu fantezia, spune povestea unui nou tip de război – cel între Vechii și Noii Zei. Zeii Vechi, tradiționali, cu rădăcini mitologice din diferite culturi ale lumii, se tem, întrucât adepții lor fie pier, fie îi consideră irelevanți, fiind ușor seduși de banii, de tehnologia și celebritatea oferită de Zeii Noi.
Când Shadow Moon (Ricky Whittle) este eliberat din închisoare, îl întâlnește pe misteriosul Mr. Wednesday (Ian McShane) și mai multe evenimente neprevăzute încep să se întâmple. Dar ceea ce nu știa Moon este că tocmai această întâlnire îi va schimba complet traiectoria vieții. Aflat în derivă după moartea recentă și tragică a soției sale, Shadow acceptă propunerea lui Mr. Wednesday de a-i deveni bodyguard și astfel se trezește în mijlocul unei lumi pe care se chinuie să o înțeleagă. Este o lume ascunsă, unde magia este reală, unde Vechii Zei se tem și își pierd din ce în ce mai mulți adepți în fața Noilor Zei, precum Tehnologia sau Media.
Mr. Wednesday, o zeitate puternică din vechea gardă, încearcă să clădească o coaliție a Vechilor Zei, pentru a le asigura existența în noua America și de a le redobândi o parte din influența pe care au pierdut-o. Pe măsură ce Shadow traversează țara, acompaniindu-l pe Mr. Wednesday, luptă din răsputeri să accepte noua realitate și mai ales rolul lui în ea.
Cum se va obișnui Moon cu noul său rol în lumea zeilor, cum încearcă aceștia să-și păstreze, dar și să-și atragă noi adepți, telespectatorii vor afla începând din 20 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.
Ricky Whittle (“The 100”), Ian McShane (“John Wick: Capitolul 2”, “Urzeala tronurilor”), Emily Browning (“Lemony Snicket - O serie de evenimente nefericite”), Pablo Schreiber (“Orange is the new black”), Peter Stormare (“Fargo”) și Gillian Anderson (“Dosarele X”, “Hannibal”) dau viață personajelor în seria creată de Bryan Fuller (“Hannibal”) și Michael Green (“Heroes”), cu Neil Gaiman în rol de consultant. Producția a fost dublu nominalizată la Premiile Emmy 2017, la categoriile - Outstanding Main Title Design și Outstanding Special Visual Effects.
DESPRE SONY PICTURES
TELEVISION
Sony Pictures Television (http://www.sonypicturestelevision.com), companie a Sony Pictures
Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei micului
ecran, producând şi distribuind programe pentru fiecare gen, peste tot în lume
şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă faptul că are una dintre cele
mai mari librării de filme apreciate cu premii, emisiuni si formate de
televiziune, SPT se mândreşte şi cu o listă de programe actuale, printre care
se numără drame populare şi emisiuni tip joc, seriale de referinţă, seriale
animate originale şi comedii, filme artistice şi drame ce au primit votul
criticilor. SPT are 19 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în
parteneriat, în 13 ţări în afara Statelor Unite, menţinând birouri în 31 de
ţări. Portofoliul global SPT conţine 150 de posturi în 178 de ţări, ajungând
astfel, cumulat, la mai mult de 1,3 miliarde de abonaţi din întreaga lume. Pe
lângă acestea, SPT creează conţinut original şi gestionează activitatea
site-ului de video premium Crackle.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu