Programul final al celei de a 8-a ediții a Întâlnirilor Europene din Transilvania
Ne dorim ca dezvoltarea comunităţilor în care trăim să fie durabilă, dar cum facem concret acest lucru ? Peste 130 de participanţi veniţi din toate sferele sociale şi de activitate, precum şi 30 de experți în administrație publică, din Franța, România şi Polonia, vor dezbate posibile răspunsuri la această întrebare şi vor propune soluţii în cadrul celei de-a opta ediții a Întâlnirilor Europene din Transilvania (RET), care se va desfăşura pe 14 martie la Cluj Napoca și pe 15 și 16 martie 2018 la Alba Iulia.
Printre personalitățile care vor susține prezentări la ediția de anul acesta se numără doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, domnul Ciprian Roșca, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnul Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, domnul Mircea Hava, primarul oraşului Alba Iulia, domnul Ioan Popa, primarul oraşului Reşiţa, doamna Alicja Pawlowksa, şefa Departamentului pentru proiecte europene şi mobilitate a oraşului Gdynia (Polonia) și domnul Hervé Boisguillaume, directorul proiectului "Orașul durabil", în cadrul direcției Afacerilor Europene și Internaționale aflată sub autoritatea comună a Ministerului Tranziției Ecologice și Solidare și Ministerul Coeziunii Teritoriilor din Franţa.
Tema ediției de anul acesta a Întâlnirilor Europene din Transilvania (RET), eveniment organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România - filiala Cluj-Napoca, este „Orașe durabile”, un subiect intens dezbătut în Franța și de stringentă actualitate în România, direct legat de dezvoltarea locală.
Reprezentanţii a aproape 20 de colectivităţi teritoriale de toate tipurile (de la judeţe la sate) se numără printre participanţii care vor discuta în plen şi în cadrul a 10 ateliere trei mari subiecte : Demersuri și procese de guvernanță pentru un oraș care devine durabil; Orașul durabil: prioritate pentru o viață bună și calitatea vieții locuitorilor și Tranziția economică, digitală, energetică și inovarea în serviciul dezvoltării durabile. Discuţiile vor permite o analiză a politicilor publice ale dezvoltării urbane durabile, precum a relației dintre colectivităţi, locuitori și teritoriu; în acelaşi timp ele vor pune în evidenţă inițiativele inovatoare şi exemplele de bune practici, stimulând schimbul de idei între cei sunt preocupați de viitorul orașelor.
Întâlnirile Europene din Transilvania sunt organizate, din 2010, prin parteneriate cu autoritățile locale, universități, asociații locale și companii franceze și românești. Evenimentul reunește, timp de trei zile, decidenți locali, reprezentanți de înalt nivel din mediul de afaceri, cadre universitare și reprezentanți ai societății civile în jurul unei teme legate de dezvoltarea teritorială în Europa.
Bazându-se pe publicul local și pe acțiunile întreprinse în cadrul cooperării bilaterale, Întâlnirile Europene din Transilvania intenționează să stimuleze dezbaterea, să faciliteze crearea de legături și să pună în valoare proiectele desfășurate la nivel local.
Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Muzeul Museikon din Alba Iulia și Media Image Factory, agenție de comunicare specializată în dezvoltarea proiectelor sociale și culturale. Partener media: RFI România
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu