Marin Karmitz, Marie-France Ionesco, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, printre invitații speciali ai Omagiului Lucian Pintilie
Omagiul Lucian Pintilie se va întinde pe toate cele zece zile ale ediției cu numărul 9 a Les Films de Cannes à Bucarest. Astfel, din 19 până pe 28 octombrie, cinefilii bucureșteni vor putea urmări integrala Lucian Pintilie, mai întâi la Cinema Muzeul Țăranului și apoi la Cinemateca Union, în prezența actorilor, prietenilor și colaboratorilor realizatorul român care a marcat cu personalitatea și viziunea sa atât teatrul cât și filmul românesc în ultimii 50 de ani.
„Nu zi nici da, nici nu, fii ambiguu” (Balanța). Omagiul Lucian Pintilie la Les Films de Cannes à Bucarest începe vineri, 19 octombrie, cu filmul Balanța (1992), povestea despre Nela și Mitică, doi teribiliști care se încăpățânează să nu cedeze unui sistem absurd. Filmul a fost în competiție la Cannes, în 1992, actrița Maia Morgenstern a fost premiată pentru interpretare la Geneva și la Premiile Academiei Europene de Film. Filmul va fi precedat, de la ora 19:15, de documentarul Filmare/Filmage, realizat în timpul filmărilor din 1992, de Gabriel Kosuth. La proiecție vor fi prezenți producătorul Marin Karmitz, actorii Maia Morgenstern, Marcel Iureș și Ioan Chelaru și regizorul Gabriel Kosuth.
„Filmul ăsta nu se va da cât voi trăi, eu!?”, asta a fost reactia lui Nicolae Ceaușescu după vizionarea filmului De ce trag clopotele, Mitică? (1979). Și chiar așa a fost: adaptarea după Ioan Luca Caragiale a fost cenzurată și ținută mai bine de 10 ani într-un subsol din Casa Scânteii. Filmul marchează seara de gală a Omagiului Lucian Pintilie, iar proiecția va avea loc în prezența unui număr impresionant de actori, colaboratori și prieteni apropiați de-ai regizorului. Printre ei se numără: Marie-France Ionesco (fiica lui Eugen Ionesco, colaboratoare și prietenă a regizorului), producătorul Marin Karmitz, actorii din film: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, alți actori emblematici în filmografia marelui regizor: George Mihăiță, Ileana Popovici, Dorina Lazăr, Gheorghe Visu, dar și regizorul Corneliu Porumboiu. Filmul va fi precedat, de la ora 18.30, de documentarul „Fără titlu”, realizat în timpul filmărilor, de Horea Lapteș, care va fi și el prezent la proiecție.
„Duminică la ora 6 va fi un film stăpânit de imperativul sincerităţii”, spunea regizorul într-un interviu chiar de la filmările din 1965, citim pe AaRC. Duminică la ora 6 este debutul lui Lucian Pintilie în lungmetraj, o poveste despre doi îndrăgostiți ilegaliști a căror relație intervine cu misiunile pe care le au. Proiecția va avea loc duminică, 21 octombrie, la Cinemateca Union, de la ora 20:00, în prezența actorului principal, Dan Nuțu, care va fi prezent la început pentru o introducere.
Salonul nr. 6 (1978), adaptarea după romanul lui Cehov este o poveste despre un doctor care se împrietenește cu un locatar al salonului șase, cel de pacienți cu boli mentale. Salonul nr. 6 a fost produs și filmat în Iugoslavia iar în România s-a văzut pentru prima oară în 1995, în cadrul Telecinematecii. Proiecția va avea loc luni, 22 octombrie, la Cinemateca Union, de la ora 17:00.
„Bine-ați venit, rău ați nimerit, la locul ăsta îi zice Șerpărie, din cauza șerpilor” Terminus Paradis (1997), o nouă poveste de dragoste marca Lucian Pintilie, a câștigat Marele Premiu Special al juriului la Festivalul de la Veneția, în 1998. Proiecția va avea loc marți, 23 octombrie, la Cinemateca Union, de la ora 17:00, în prezența actorilor Dorina Chiriac, Costel Cașcaval, Gheorghe Visu, Gabriel Spahiu, Emil Hoștină și Doru Ana, care vor rămâne la final pentru o discuție cu publicul.
Reconstituirea (1968), desemnat în 2008 drept cel mai bun film românesc din toate timpurile de către 40 de critici și achiziționat în 2012 în colecția permanentă a Muzeului De Artă Modernă din New York (MoMA), va putea fi văzut miercuri, 24 octombrie, de la ora 17:00, la Cinemateca Union. Actrița Ileana Popovici va fi prezentă la proiecție, pentru o introducere la începutul filmului.
„Acest film e dedicat tuturor celor care încă mai cred că nu e prea târziu”, spunea regizorul în conferința de presă din finalul premierei filmului Prea Târziu (1996), povestea unui procuror care merge să investigheze moartea unui miner și dezgroapă adevăruri pe care nimeni nu vrea să le afle de fapt. Proiecția va avea loc joi, 25 octombrie, de la ora 17:00, la Cinemateca Union, iar actorii Cecilia Barbora, Mircea Rusu și Doru Ana vor fi prezenți pentru o discuție cu publicul la final.
Selectat în competiția principală de la Cannes, O vară de neuitat (1994), îi are ca protagoniști pe Kristin Scott-Thomas și Claudiu Bleonț. Povestea se petrece în România anilor 20 și îl are în centru pe căpitanul Dumitriu care, din cauza soției sale prea mândre, primește un ordin pe care nu va putea să-l îndeplinească. Proiecția va avea loc vineri, 26 octombrie, la Cinemateca Union, de la ora 17:00 iar actorul Claudiu Bleonț va fi prezent la final pentru o discuție cu publicul.
Ziua de sâmbătă, 27 octombrie va fi întâlnirea Les Films de Cannes à Bucarest cu Festivalul Național de Teatru, partener în cadrul Omagiului Lucian Pintilie. La HUB FNT / Arcub Gabroveni vor fi proiectate: de la ora 11:00, Rața sălbatică, de Henrik Ibsen, spectacol realizat de Lucian Pintilie la Théâtre de la Ville, în 1981, apoi va fi prezentat volumul de memorii Bricabrac, iar de la ora 17:30, Flautul fermecat, de Wolfgang Amadeus Mozart, spectacol realizat la Festivalul d'Aix-en-Provence.
Seara va continua la Cinemateca Union, unde se va putea vedea Niki Ardelean, colonel în rezervă, filmul realizat după un scenariu de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu, și selecționat în Quinzaine de Réalisateurs la Cannes, în 2003. Povestea îi are pe Victor Rebengiuc și Răzvan Vasilescu în rolurile a doi socri la poluri opuse care își fac viața un calvar. La începutul proiecției, de la ora 20:30, vor fi prezenți actorii Dorina Chiriac, Șerban Pavlu și Andreea Bibiri, pentru o introducere.
După-amiaza unui torționar, povestea unui interviu în care o jurnalistă vrea să afle totul de la un fost deținut politic, a avut premiera în competiția Festivalului de la Veneția, în 2001. Filmul va fi proiectat duminică, 28 octombrie, de la ora 17:00, la Cinemateca Union, împreună cu mediumetrajul Tertium non datur (2005), o întâlnire de pomină dintre o unitate militară de români și câțiva ofițeri germani pe final de al doilea Război Mondial. La finalul proiecțiilor, actorii Ioana Ana Macaria, Coca Bloos și Șerban Pavlu vor fi prezenți pentru o discuție cu publicul.
Marin Karmitz va putea fi întâlnit și duminică, 21 octombrie, de la ora 14:00, la Cinema Elvire Popesco, de data aceasta în calitate de regizor, pentru un dialog în introducerea filmului său Coup pour coup, prezentat aici în variantă remasterizată.
Omagiul Lucian Pintilie este organizat în parteneriat de către Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru, în colaborare cu Filmex România și Centrul Național al Cinematografiei, cu sprijinul Fundației 9. Intrarea la proiecțiile din retrospectivă este liberă, în limita locurilor disponibile.
O parte din filme vor fi proiectate și în orașele în care au loc ediții locale Les Films de Cannes.
Biletele și rezervările, inclusiv cele pentru proiecțiile cu intrare liberă, sunt disponibile online prin Eventbook.ro și la casele de bilete ale cinematografelor.
Urmăriți toate informațiile și programul festivalului pe site-ul filmedefestival.ro și pe pagina oficială de Facebook sau pe Instagram.
***
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Susținut de: BRD - Groupe Société Générale
Mașina oficială a festivalului: Renault
Cu sprijinul: Catena, Groupama Asigurări, Silva, Apa Nova
Ediția a noua a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.
Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Naţional al Cinematografiei, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, realizat cu sprijinul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanța Comisiei Europene în România, DACIN SARA, CREDIDAM.
Parteneri: Air France, KLM, Institutul Cultural Român, Ambasada Mexicului în România, Hotel Mercure, Hotel Cișmigiu, UPS, Defi, SERVE, Universitatea Hyperion, Librăria Kyralina.
Văzut de: Radio Guerrilla
Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Zile și Nopți, Elle, Glamour, Observator Cultural, Agerpres, News.ro, AListMagazine, Scena9, Senso TV, Tonica, Ziare.com, Business24, Cinemap, The Institute, DoR, Liternet.ro, Cinemagia, Movienews, Ziarul Metropolis, AaRC, Igloo, Banchiza Urbană, Cinefan, Cineghid, FilmSi, Sub25, FilmMenu, RFI. Parteneri de comunicare: PiArt Vision. Parteneri de monitorizare: MediaTRUST
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu