Zilele unteatru 10 🎭 Un deceniu de activitate, sărbătorit în zece zile cu spectacole și concerte în aer liber


Din programul ediției aniversare nu vor lipsi textele clasice, spectacolele-experiment, premierele absolute și concerte ale celor mai îndrăgiți artiști. Accesul publicului va fi gratuit pe întreaga durată a festivalului, iar evenimentele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță și distanțare socială. Spectatorii își pot anunța prezența la Zilele unteatru  prin intermediul platformei TomTix, iar susținătorii se vor putea implica în finanțarea proiectului independent, devenind ,,Patreoni de teatru’’ sau contribuind printr-o donație în ziua evenimentului. 

Singurătatea pietrelor, primul produs #unteatruCinematic dezvoltat în studio pentru a fi prezentat pe marele ecran va deschide Zilele unteatru 10 printr-o proiecție în premieră, organizată vineri, pe 17 iulie, de la ora 21:00. Spectacolul regizat de Norbert Boda se numără printre cele mai noi producții unteatru și prezintă lumea văzută prin ochii lui Sandy - un copil care percepe diferit tot ce se întâmplă în jurul său și încearcă să descopere astfel definiția fericirii. Tot în premieră, Catinca Drăgănescu, creatoarea platformei GO WEST, aduce pe scenă, la această ediție, cea de-a treia parte a trilogiei despre migrație. Spectacolul Domeniul luptei va putea fi urmărit la Roaba de Cultură sâmbătă, pe 25 iulie, de la ora 21:30.  

Publicul tânăr și foarte tânăr e așteptat la unteatru de copii, unde în diminețile de weekend, începând cu ora 10:00,  pot face cunoștință, prin joc și joacă, cu personajele din spectacole precum S.O.S dispar poveștile sauCarina în drumul spre casă.Prezență constantă la Zilele unteatru, prietenii de la Auăleu vor aduce cu ei, la ediția aniversară, câteva dintre cele mai apreciate producții ale teatrului independent din Timișoara. Deja faimoasa  Miorița, jucată pe scenele din întreaga țară, va putea fi urmărită vineri, 24 iulie, de la ora 22:00, iar Ferma animalelor va cuceri publicul sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19:00.

Atmosfera relaxată din Parcul Herăstrău va fi condimentată de concertele susținute de Alexandru Andrieș, Byron, Fără Zahăr, Alex Ștefănescu, Maria Răducanu și Maxim Belciug. Ediția aniversară Zilele unteatru se va încheia la înălțime, cu mult așteptata premieră oficială a spectacolului Noaptea bufonilor, regizat de Alexa Visarion. Programată inițial în această primăvară, întâlnirea excepțională a iubitorilor de teatru cu îndrăgiții actori Marian Râlea și Richard Bovnoczki se va întâmpla duminică, pe 26 iulie, de la ora 22:00

Despre unteatru
Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producții de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureștean, ci și de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artiști s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spațiu construit din dorința de a oferi un mediu al libertății totale de exprimare prin teatru.  În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelență UNITER – cea mai importantă recunoaștere oferită unei instituții artistice de către profesioniștii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susținut exclusiv din și prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.

Despre Roaba de Cultură
Proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociația Green Revolution și este o oază de liniște și bună dispoziție în natură, în parcul Herăstrău, zona Pescaruș, unde publicul poate descoperi activități dintre cele mai diverse: muzică, sport, workshop-uri și activități de dezvoltare personală, teatru, film. Roaba de cultură beneficiază de sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București) și se desfășoară în perioada iulie –  septembrie 2020. Accesul în zona Roabei de cultură este liber șapte zile pe săptamână și cu acces Wi-Fi gratuit.

***
Zilele unteatru este un proiect organizat de unteatru, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Găzduit cu generozitate de: Roaba de Cultură

0 comentarii: