Marele Premiu la Cannes și un film turnat în secret, la Les Films de Cannes à Bucarest



„Un hit instant de categoria A, marca frații Coen: enigmatic, euforic, irezistibil”, cum îl descria „The Daily Telegraph”, Inside Llewyn Davis este o ataşantă incursiune în lumea muzicii folk din New York-ul anilor 60.  Excelent scris, jucat și regizat, filmul distins cu Marele Premiu la Cannes este, totodată, „cel mai inocent” din cariera celor doi regizori și cel care se distanțează cel mai mult de tot ce au făcut până acum, așa cum remarca IndieWIRE.com. Oscar Isaac, Carey Mulligan, Justin Timberlake și Garrett Hedlund au rolurile unor artiști care încearcă să-și găsească un loc al lor în cosmopolitul New York, făcând artă de dragul artei. Scenariul este inspirat de biografia muzicianului Dave Van Ronk, ale cărui memorii au fost publicate postum. Toate melodiile din film, majoritatea cântece folk vechi, au fost interpretate live de actori. Trailer:

Inside Llewyn Davis este al optulea film din carierele lui Joel și Ethan Coen selecționat în competiția de la Cannes și primul recompensat cu Marele Premiu.  Povestea lor de dragoste cu Festivalul de la Cannes a început cu Barton Fink (1991), care a obținut Palme d’Or, Premiul de regie și interpretare masculină – John Turturro, și a continuat cu The Hudsucker Proxy (1994), Fargo (1996), pentru care Joel Coen a câștigat Premiul de regie, O Brother, Where Art Thou? (2000), The Man Who Wasn't There (2001) – din nou trofeul pentru regie lui Joel Coen, The Ladykillers (2004) – Premiul Juriului și interpretare feminină, și No Country for Old Men, care a luat ulterior Oscarul pentru Cel mai bun film.
De neratat la Les Films de Cannes à Bucarest este și Omar, de Hany Abu-Assad, recompensat cu Premiul Juriului secțiunii Un Certain Regard, una dintre primele producții ale unei cinematografii în formare, cea din Teritoriile Palestiniene. Omar este drama unui tânăr muncitor într-o brutărie, îndrăgostit de o fată care trăiește dincolo de zidul ce separă Palestina de Israel. Obișnuit să păcălească obiectivele de supraveghere pentru a-și întâlni iubita, Omar e capturat după un act de rezistență aproape fatal și devine ținta poliției militare și a serviciilor secrete. Un întreg proces de intimidare e pe cale să înceapă. Ideea scenariului i-a fost furnizată regizorului de către un prieten, care i-a povestit că fusese abordat de poliția secretă, cu o propunere de „colaborare”. Echipa filmului este palestiniană, iar majoritatea actorilor sunt la primul lor rol.

 
În 2006, Hany Abu-Assad a fost nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a primit Globul de Aur pentru Paradise Now, drama a doi palestinieni care pregătesc un atac sinucigaș în Tel Aviv.
Un act de dizidență a fost și prezența regizorului iranian Mohammad Rasoulof în selecția Festivalului de la Cannes, cu Manuscripts Don’t Burn, un film turnat în secret și păstrat fără generic, pentru a nu-i pune în pericol pe cei care au lucrat la el. Cu acest thriller ambițios, Mohammad Rasoulof sfidează cenzura regimului iranian, care i-a interzis să mai facă film sau să părăsească țara timp de 20 de ani. Filmul este inspirat, se pare, de evenimente reale petrecute între 1988 și 1998, când regimul a pus la cale uciderea câtorva zeci de intelectuali și activiști politici care se opuneau Republicii Islamiste și legii sharia. Personajul principal este un scriitor căruia poliția secretă încearcă să-i distrugă manuscrisele cu memoriile sale.
Critica internațională i-a oferit lui Mohammad Rasoulof Premiul FIPRESCI pentru un film din Un Certain Regard, trofeu care se adaugă celui obținut pentru Goodbye (2011), în aceeași secțiune – Premiul de regie. Regizorul a fost condamnat împreună cu Jafar Panahi la 6 ani de închisoare, după ce a filmat fără permis. Ulterior, perioada i-a fost redusă la un an, iar momentan a ieșit pe cauțiune.
Având un singur actor – Robert Redford –, extrem de puține replici și imagini foarte puternice, All is Lost, al doilea lungmetraj al regizorului J. C. Chandor (Margin Call), prezentat la Cannes în afara competiției, este un film ambițios și captivant despre curaj și supraviețuire. Redford face un tur de forță într-un rol care îl solicită în întregime, motiv pentru care a primit aplauze puternice și ovații la Cannes. După doar două filme, J. C. Chandor a devenit unul dintre cei mai promițători tineri cineaști americani. Cu debutul Margin Call, a fost în competiție la Festivalul de la Berlin și a primit o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun scenariu original. 

 
Biletele s-au pus în vânzare din 23 septembrie, separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe: pentru CinemaPRO, pe www.eventim.ro, pentru Cinema Elvira Popescu, pe www.eventbook.ro, iar pentru Cinema Studio, de la casieria cinematografului. Programul proiecțiilor pentru cele trei filme poate fi consultat pe site-ul www.filmedefestival.ro.  Lista filmelor pentru care se pun în vânzare bilete va fi actualizată în permanență pe www.filmedefestival.ro.
Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Ediția a patra va fi organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti și cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și al Ministerului Culturii. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film și Asociația Macondo.
Prezentat de: Orange România
Susținut de: Groupama Asigurări, Volksbank
Mașina oficială a evenimentului este BMW Seria 7.
Cu sprijinul: Apa Nova București, Air France, Hotel Epoque
Parteneri: Vinexpert, Clubul Diplomatic, La un ceai
Fotograful oficial al festivalului: Nikon

Anim'Est 2013: Programul Minimest 2013



Ca în fiecare an, Anim’est vine cu multe surprize și pentru cei mici:  18 scurt-metraje din toate colţurile lumii și patru lung-metraje simpatice își așteaptă tinerii spectatori iar în fiecare dintre cele două weekenduri ale festivalului, o serie de activități interactive vor avea loc la Cinema Studio. Scurtmetrajele se află în cursa pentru trofeul secțiunii Minimest.
 
Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 10:00 la Cinema Studio vor fi proiectate primele șase scurt-metraje din secțiunea Minimest, de la Zmeul lui Miriam (r. Riho Unt, Estonia), în care prietenii lui Miriam revin la Anim’est cu mare chef de joacă, la  filmul leton Cu mâța în sac în regia Nils Skapans, despre prietenia dintre copii și animale, încredere, abandon, toate cu final fericit, până la Crăciun cu Clopoţel şi Clopoţica (r. Chel White, SUA), animat de aventurile unui băiat însoțit de prietenul său blănos, un husky pe nume Clopoțel.
De la ora 12:00, tot la Cinema Studio, urmează o întâlnire specială cu Andreas Hykade, regizor și animator din Germania, dar și membru al juriului la Project Worksheep, care va prezenta serialul său animat pentru copii TOM și alte scurt-metraje (în afara competiției), iar apoi va sta la povești cu participanții într-o sesiune de Q&A.
Duminică, 6 octombrie, de la ora 10:00 la Cinema Studio va fi proiectat primul din cele patru lung-metraje din selecția Minimest, Jean, băiatul de pe Lună / Jean de la Lune, coproducţie Franţa-Germania în regia lui Stephan Schesch despre un băiat care se hotărăşte să viziteze Pământul atunci când se plictiseşte de stat pe lună.
Competiţia Minimest continuă de la ora 12:00 la Cinema Studio, cu filme ca Pilipka, o poveste bielorusă despre fuga de Baba Yaga cea rea în regia Tatianei Koublitskaja, Fereastra (r. Camille Müller, Elveția), despre un băiețel care iubea atât de mult poveștile încât se credea unul dintre eroii lor, sau Spike 2 (r. David Alaux & Eric Tosti, Franța), în care ursul polar Tony fură toți renii lui Moș Crăciun.
Distracţia nu se termină însă odată cu weekend-ul: de luni, 7 octombrie până vineri 11 octombrie, în fiecare seară de la ora 17:00 la Centrul Cultural Maghiar, 9 copii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați să-și dea frâu liber imaginației și să se lase purtați pe târâmul minunat al animației la workshopul special gândit pentru ei. Trainer va fi Vasile Alboiu, fost membru în juriul secţiunii Videoclip & Advertising la Anim'est 2008, artist grafic & vizual, producător, scenograf şi regizor, care a dezvoltat, de-a lungul timpului, o serie de proiecte din domeniul digital şi şi-a dezvoltat un important portofoliu în publicitate. Anul acesta Vasi îi va iniţia pe cei mici în tainele animaţiei, învăţându-i să creeze un scurt-metraj de animație folosind plastilina.
În cel de-al doilea week-end de festival, copiii sunt invitaţi din nou la film: sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 10:00 la Cinema Studio, competiția Minimest continuă cu ultimele 6 scurt-metraje din selecție. Cei mici vor face cunoștință cu un băiețel african care primește o scrisoare cu un cadou neobișnuit în Un fulg de nea (r. Natasha Chernishova, Rusia), cu Emilie, o fetiță curioasă care construiește jucării pline de imaginație în Emilie (r. Olivier Pesch, Luxemburg) sau cu o vrăjitoare bună care-şi invită toţi prietenii pe coada măturii în Călare pe-o coadă de mătură, o animaţie britanică în regia lui Jan Lachauer & Max Lang.
De la ora 12:00, la același Cinema Studio, e programat lung-metrajul german Corbul poznaș / Der kleine Rabe Socke, în regia lui Ute von Münchow-Pohl & Sandor Jesse: cei mici îl vor îndrăgi cu siguranță pe micul corb care iubește la nebunie spaghetele și șoseta lui dungată, dar riscă să fie certat pentru că e pe punctul de a provoca o catastrofă de proporții…
În ultima zi de festival, duminică 13 octombrie, copiii mai pot vedea încă două lung-metraje adorabile. De la ora 10:00, Ştrumpfii 2 / The Smurfs 2 se dezlănţuie pe ecranul de la Cinema Studio, odată ce vrăjitorul cel rău Gargamel creează nişte fiinţe care seamănă cu ştrumpfii, dar care sunt rele şi se numesc Obraznicii, în speranţa că aceştia îi vor ajuta să pună mâna pe poţiunea magică a ştrumpfilor...
De la ora 12:00, la Cinema Studio urmează Rodencia și dintele / Rodencia y el diente de la princesa, coproducție Peru-Argentina în regia lui David Bisbano câștigătoare a Premiului publicului la BAFICI Argentina 2013 și selectată la Anima Mundi Brazil, o poveste plină de aventuri în care șoricelul neîndemânatic Edam și o frumoasă șoricică plină de îndrăzneală pornesc în căutarea dintelui prințesei din Rodencia, pentru a salva regatul pașnic al șoarecilor de o armată de şobolani fioroşi.
O serie de ateliere organizate de Creative Arts completează programul dedicat copiilor, precum cel de reciclare creativă, în care cei mici vor realiza din materiale reciclate figurine/ animale/ personaje din cele vizionate în scurtmetraje, cel de pictură pe lampioane transformate în planete, stele și întreg sistemul solar sau cel de decoruri.
 
Pre­țul unui bilet pentru o proiecț­ie este de 6 lei și poate fi achiz­ițonat atât online, de pe site-ul eventbook.ro cât și de la casieria cinematografelor. Participarea la ateliere este gratuită.
 
Secţiune prezentată de: Canyon
Parteneri:  Creative Arts, JuKaVa
Parteneri media: Star Junior, copilul.ro, mamica.ro, urbankid.ro, gradinite.com, prokid.ro, parinti.com

Rockstadt deschide noul sezon cu Ramm-Brand(t), SoNaked, Theory of Mind si Velosonics


Vineri, 4 octombrie, MERGI PE MANA NOASTRA!

Radio Guerrilla si Club Rockstadt iti ofera prima editie PROPUNERE GUERRILLA. Aveti ocazia de a vedea live trei trupe ce fac inconjurul tarii in cadrul unui turneu de noua concerte. Este vorba de SoNaked, Theory of Mind si Velosonics.

Biletele pentru concertul din Rockstadt se vor gasi doar la intrarea in club la pretul de 20 de lei. Dupa concert, Alternparty cu DJ Buvnitz.

Un eveniment recomandat de Radio Guerrilla.

SoNaked
SoNaked a fost înfiinţată în mai 2011 de către Alexandru Ispas (voce, chitară) şi Silviu Ciubotaru (tobe) în Bucureşti. SoNaked este o formaţie de rock alternativ şi nu titlul unei reviste glossy pentru adulţi, cum poate aţi crede la prima vedere. Treptat, componenţa trupei s-a lărgit prin venirea lui Mihai Poaşcă la chitară şi a Ginei Teslaru la bas.
După ce le-a devenit evident că formula e potrivită, eforturile lor au luat o formă clară: playlist propriu, un mesaj de transmis şi concerte.
Stilul SoNaked poate fi caracterizat cel mai bine ca rock alternativ clasic, cu ritmuri punctate de tobe şi bas, o chitară ritmică în opoziţie cu una solo şi o voce brutală pe alocuri, răguşită. Single-ul de debut “Pe lună”, lansat în mai 2013, s-a bucurat de succes în playlist-ul Radio Guerrilla.
Debutul oficial al trupei a avut loc în decembrie 2012, când SoNaked şi The Nuggers au împărţit scena cu ocazia lansării scurt-metrajului Waste, produs de StudioSet. Anul acesta, SoNaked au susţinut concerte atât în cluburile bucureştene cât şi la Festivalul Peninsula de la Cluj-Napoca.

Pagina lor oficială o gasiţi aici: http://sonaked.ro/
https://www.facebook.com/SoNakid?fref=ts

Theory of Mind
Este cel mai interesant proiect muzical post-rock, psihedelic care îmbină genul dream pop cu muzica experimentală. Formaţia din Cluj din care fac parte Vladimir Bosînceanu (voce, chitară, compoziţii), Andrei Bosînceanu (bass), Alex Cos (chitară) şi Tudor Bilt (tobe) a reuşit să se afirme în scurt timp prin creaţiile profund personale, care s-au dovedit de un real impact în sfera muzicală din România. Astfel, după câteva piese postate pe canalul oficial de YouTube, primul single difuzat pe Radio Guerrilla a fost “Brown Eyes”, acesta fiind în heavy-rotation săptâmâni la rând, pentru ca mai apoi locul acestuia să fie preluat de creaţia “Under The Sea”.

După câteva reprezentaţii în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, Theory of Mind a fost invitată de către trupa Robin and the Backstabbers ca opening act în deschiderea concertului de la Teatrul de Vară Herăstrău, pentru ca mai apoi să fie parte din line-up-ul Electric Castle Festival desfăşurat la castelul Bánffy. De curând, formaţia a participat şi la festivalul Peninsula de la Cluj pe scena Gambrinus Rock Stage, iar pe 16 august a putut fi ascultată live în cadrul FânFest de la Roşia Montană.

În momentul de faţă, trupa lucrează la materialul de studio, care va include multe dintre piesele pe care publicul le cunoaşte deja, dar şi câteva creaţii noi. Videoclipurile melodiilor lansate până acum sunt montaje din diferite filme vechi, timelapse-uri realizate în natură şi surprind esenţa mesajelor pe care Vladimir & Co. vor să o exprime.”( sursa: www.infomusic.ro)

Cea mai recentă piesa a lor, "On A Wave" o puteţi asculta aici : http://www.youtube.com/watch?v=ASkMerkQjBs


Velosonics este o formaţie românească de pop-rock libertin din Bucureşti, fondată în 2013. Componenţa actuală îi are pe Adrian Spier la voce şi chitară acustică, pe Cristian Prihotca la tobe, Andrei Niculescu la chitară lead şi pe Marius Acsîntoaie la chitară ritm. Ca să îi caracterizăm în câteva cuvinte: play-uri mioritice, perfect pop, producţie impecabilă, sunet curat şi sound british. Actualmente, în playlistul Radio Guerrilla poate fi ascultat cel de-al doilea single al formaţiei, “Bebop”.

Mai multe despre ei aici:
http://www.youtube.com/user/VELOSONICS
https://soundcloud.com/velosonics


Ramm Brand(t), singura formatie tribut Rammstein din Romania, ajunge pentru prima data la Brasov in cadrul unui concert eveniment ce are loc pe data de 5 octombrie la Rockstadt. Showul face parte din weekendul de deschidere a noului sezon in Rockstadt, spatiu reamenajat si regandit pentru a gazdui cele mai tari evenimente live din Brasov.

La sfarsitul anului 2007, după 14 de ani de activitate într-un singur gen muzical s-a formulat ideea de a aborda un stil mai proaspat, mai apropiat de generatia tanara.

Vocalistul trupei de atunci (Korruption), nu s-a aratat interesat deloc de acest proiect, astfel ca trupa l-a abordat pe actorul Attila Kozma, nume sonor in comunitatea actorilor, cine a dat de inteles cu mai multi ani in urma ca i-ar plăcea sa incerce postul de vocalist intr-o trupa rock.

Membrii aveau un interes comun in muzica trupei Rammstein, astfel la început, fara a avea un nume de trupa, au invatat cateva melodii ale lor, mai mult cu scopul de a se obisnui unii cu ceilalti. Experimentul acesta a placut atât de mult incat s-a decis contiuarea ca trupa tribute Rammstein.

Astfel s-a infiintat, tupa RammBrand(t) activa si in momentul de fata si care se bucura de o audienta in continua crestere. Numele trupei rezulta dintr-un joc de cuvinte: ”Ramm” vine din prescurtarea numelui Rammstein, ”Brand” insemnaând marca iar ”(t)” pentru asonanta ca sa obtinem numele celebrului pictor.

In prezent repertoriul este format din 20-25 melodii compuse de trupa mai sus amintita. Compozitiile proprii, pot fi considerate o curiozitate, pentru ca, in loc de limbile engleza, romana sau maghiara, in care de obicei se scriu versurile in tara noastra, textele melodiilor noastre sunt scrise şi interpretate in limba germana conferindu-ne un sound mai putin obişnuit şi cu totul diferit de alte trupe. O alta caracteristica importanta a versurilor este că sunt inspirate de operele unor ganditori celebri precum Nietzsche sau Goethe.

Pretul unui bilet este de 10 lei si se va putea gasi doar in seara evenimentului, la intrarea in club. O alta trupa invitata va fi anuntata in curand. Afterparty cu Buvnitz pana la orele diminetii.

The Mono Jacks - Ramas bun, 5 ani - Colectiv - 5 octombrie

Toate lucrurile frumoase au un inceput. Al nostru a fost fulminant si le multumim celor care l-au facut posibil: fanilor, prietenilor, familiilor, oamenilor din media, cluburilor si festivalurilor care ne-au deschis portile (si microfoanele), regizorilor care au lucrat nopti intregi la clipurile The Mono Jacks si celor care ne-au ascultat melodiile.

Toate lucrurile frumoase au un sfarsit.  Pentru noi, acel moment e acum.
Dincolo de 'chimia' de pe scena - pentru care suntem recunoscatori - suntem personalitati diferite. Dupa 5 ani de drum, am ales impreuna sa punem punct istoriei The Mono Jacks.

Fatidic sau nu, acest moment coincide cu aniversarea a cinci ani de activitate a formatiei. Motiv pentru care ne propunem un eveniment memorabil.
Pentru ultimul concert The Mono Jacks, am decis sa avem alaturi trei nume ale scenei autohtone muzicale, total diferite ca stil dar foarte ‘fresh’.

Veti fi intampinati de catre Calin Crisan care va incalzi atmosfera cu un mix eclectic si personal. Calin Crisan nu este DJ, ci doar un insiruitor entuziast de "track-uri". Epicentrul mozaicului de sunete are rezidenta in pasiunea pentru muzici imprastiate pe frecvente Calin Crisan’s ‘Urban Audioghidon Mixtape’ - http://snd.sc/1fC6j7l
www.fb.com/ccalin75

Stafeta sonora va fi inmanata trupei Moebius – cei care, la nici un an de la infiintare, au reusit sa surprinda publicul placut, cu un aer diferit in peisajul rock-ului alternative mioritic. Abordand un stil special care lasa sa se intrepatrunda perfect si armonios influente post-rock, neo-folk alaturi de clasicele indie si psychedelic. Moebius se califica, fara nici un dubiu, la titlul de revelatia alternativa a anului in Romania. Dovada o face si single-ul lor de debut ‘G’ ce inca se aude in FM.
Moebius ‘G’ - http://youtu.be/GBbrN-AgNPc
www.fb.com/moebius.ro

Seara va fi incheiata fulminant cu un set de doua ore semnat Liar, care a devenit in mai putin de doi ani unul dintre cei mai apreciati producatori autohtoni de muzica electronica, in special pe plan mondial. Noul sau album ‘Spirewards’ (lansat acum o saptamana) este dovada acestui fapt, el fiind apreciat in US, Mexic, India, UK sau Olanda, unde dealtfel, va fi singurul artist Roman ce face parte din lineup-ul festivalului Amsterdam Dance Event 2013 din octombrie. Noile sale remixuri pentru artisti internationali precum The xx, The 1975, Foals sau SOHN au ajutat ca Liar sa devina un reper al scenei de bass/ UK garage.
Liar ‘Giulia’ – http://www.youtube.com/watch?v=2ARVGB96a_M&hd=1
Liar ‘Gotta Dance Dirty™ Exclusive Mix’ – http://snd.sc/1fC78gh
The xx ‘Chained (Liar Remix)’ – http://youtu.be/C5lRSAnf--0
www.fb.com/Liarinth

Evenimentul va avea loc Sambata, 5 Octombrie, incepand cu ora 21:30, in noul stabiliment cultural numit Colectiv, care este situate pe Str. Tabacarilor 7, Sector 4 (in incinta fostei fabrici Pionierul).

The MONO JACKS ‘Gandurile’ - http://youtu.be/MKIidrJ2n_0?hd=1
The MONO JACKS ‘Woman - http://youtu.be/xvlAPkIVFQw?hd=1
The MONO JACKS ‘Come Back Girl - http://youtu.be/_pYCY_nZSXk?hd=1
The MONO JACKS ‘We’re All Getting Older’ - http://youtu.be/xSF8U02Fzh0

FB event: https://www.facebook.com/events/1412317268985999/  
Bilet: 20 lei | Deschidem usile la ora 21:30