Teatrul Joint prezinta Legenda Pianistului de peste Ocean

TEATRUL JOINT prezintă spectacolul
„Legenda pianistului de pe ocean”
Teatrul Joint vi-l prezintă pe Marius Chivu în spectacolul one-man show, „Legenda pianistului de pe ocean”, într-o adaptare de Marius Chivu după Alessandro Baricco, în regia lui Ciprian Cristea. Evenimentul va avea loc marţi, 2 noiembrie, ora 20 la Clubul Prometheus (Piaţa Naţiunilor Unite 3-5).
Cum îl cheamă? Danny Boodmann T D Lemon 1900. Unde s-a născut? În mijlocul oceanului. Unde a fost găsit? Pe un pian din salonul de dans de la clasa I. Cine-i sunt părinţii? Nu ştie nimeni. Şi cu ce se ocupă? Cântă. Ce? Jazz.
Pământul e un vapor prea mare pentru el, aşadar, n-a coborât niciodată pe uscat. Vaporul e micul lui pământ plutitor. Aici începe şi se sfârşeşte lumea.
„Legenda pianistului de pe ocean” este o poveste despre propriile noastre limite. Şi cine stabileşte de fapt care sunt aceste limite? Putem deveni genii în micro-universul creat de noi sau putem deveni mediocri în universul exterior. Putem alege? Textul ridică o problemă a perspectivelor sub structura variabilă a unei largi compoziţii jazz. În acest caz, ne întrebăm, putem improviza?
O piesă de teatru, un micro–roman, un poem sau doar o fermecătoare improvizaţie pentru pian şi trompetă? Nimeni nu ştie de fapt ce este acest spectacol, nici măcar autorul său, Alessandro Baricco, scriitor contemporan a cărui activitate este dedicată permanent legăturilor dintre modernitate, literatură şi muzică.
„Novecento” („1900”) este textul după care Giuseppe Tornatore a realizat în anul 1988 filmul „The Legend of 1900” cu Tim Roth în rolul principal.
Spectacolul va avea loc marţi, 2 noiembrie, ora 20,la Club Prometheus (Piaţa Naţiunilor Unite 3-5).
Preţ întreg: 15 ron; preţ redus 10 ron
Rezervări prin telefon sau sms la numărul: 0728 967 607.
P.S. Locurile la Club Prometheus sunt limitate, vă recomandăm să vă faceţi rezervare din timp!


Clubul de Lectura din Shift Pub

Clubul de Lectură #01
7 noiembrie, 17:00, Shift Pub
Citiri de ziua Revoluției
cu Vasile Ernu

Clubul de Lectură debutează duminică, 7 noiembrie, de la ora 17:00, în Shift Pub (Str. General Eremia Grigorescu nr.17).
Și de ziua Revoluției Bolșevice (1917), nu puteam găsi un invitat mai
potrivit ca Vasile Ernu, autorul cărților Născut în URSS (Polirom,
2006) și Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009).

Vasile Ernu nu va citi numai din opera proprie, ne-a promis că vine și cu niște “bucăți” din scriitorii săi preferați: Nikolai Gogol, Mihail
Bulgakov, Ilf și Petrov, poate, în funcție de timp și de atmosferă,
Venefdikt Erofeev.
Moderatorul și organizatorul evenimentului este Andrei Ruse.

Mai multe informații găsiți pe site-ul oficial: www.clubul.BoomLIT.com.

The Mission Circoloco New Era


The Mission - 10 Years Anniversary - readuce sub aripa sa conceptul pe care l-a prezentat publicului roman in premiera in urma cu cinci ani, un concept care a facut inconjurul lumii desi isi are in continuare nucleul la DC 10 Ibiza, un concept in cadrul caruia zeci de DJs s-au facut cunoscuti publicului mondial: CIRCOLOCO.

Circoloco New Era este primul eveniment The Mission care va avea loc la Palatul Bragadiru, intr-o atmosfera de sarbatoare, tocmai pentru ca in acest punct se incheie si seria de petreceri 10 Years Anniversary care au avut loc acest an, la o decada de petreceri The Mission. In premiera in Romania il vom asculta pe unul dintre cele mai asteptate nume - Kerry “Kaoz” Chandler alaturi de “clasici” Circoloco ca Davide Squillace, Clive Henry, DJ W!LD si Willie Graff.

Sambata, 27 noiembrie, de la 22:00: noi, ei si voi. Prima petrecere Circoloco din Romania a fost un eveniment The Mission si a avut loc in February 2005 la club Escape, Bucuresti, si i-a avut ca invitati pe Tania Vulcano, Clive Henry & Cirillo. Puteti urmari cateva filmari din acea seara aici:
http://vimeo.com/themissionro
http://youtube.com/themissionro

ACCESUL PERSONELOR SUB 18 ANI ESTE STRICT INTERZIS!
BILETE:
- 40 lei in avans disponibile la:
- Bilete.ro - prin comanda online, serviciu national si international de online ticketing cu optiunea de livrare la domiciliu;
- SMS 4 Ticket - serviciu de mobile ticketing, mai multe detalii in curand!
- 60 lei la locatie in seara evenimentului;


AFTER HOURS:
The Mission Official After Party
Duminica dimineata, 28 noiembrie - Studio Martin!
Mai multe detalii in curand...

Cartoon Network Romania pregateste ceva




Se apropie...Mai e putin...Mai e foarte putin! 
Uita-te la Cartoon Network Romania in noiembrie, pentru surprize de zile mari! Promitem c-o sa-ti placa!

Butterflies in My Stomach in Elephant Pub

Butterflies in My Stomach, joi, 4 noiembrie in Elephant Pub

Daca e joi si e noiembrie 4, Mercur e in trigon cu Uranus si Jupiter, iar trupa Butterflies in My Stomach canta in Elephant Pub.

BiMS inseamna voce, pian, contrabas, trombon, chitara, percutie plus sampling si multe povesti frumoase.

”Incercati un preview pe pagina noastra www.myspace.com/bimsromania, pe blog www.bimsromania.blogspot.com sau pe www.youtube.com/user/bimsromania1. Va propunem sa incepeti cu youtube-ul, acolo gasiti si integistrari live. Ca sa stiti ce ratati, daca ratati:)” spune Maca, solista grupului.
Butterflies in My Stomach va asteapta in Elephant Pub & Live Music la un concert in ritmuri de jazz si funk, imbracate in triphop si asezonate cu electro.
Concertul incepe la ora 22:00 si biletul de intrare costa 15 RON.

Avant'n'Gard in Club Control

Duminica 31 octombrie, ora 20.00 in Control: Avant'n'gard
prezinta: Geometric incorect (acting & musical performance)

O seară psihedelic ambientală cu influenţe poetice şi
balcanico-melodice, intr-un decor chill cu lumanarele si canapele,
altfel decat v-ati obisnuit sa gasiti pe ringul de dans din Control.

Avant'n'Gard - acel colectiv artistic în care cei care iau parte caută
punctul de echilibru dintre ei înşişi şi sunetele înconjurătoare. Nici
unul dintre performance-urile noastre nu seamănă cu celelalte. Ne-am
asumat posibilitatea de a "greşi". Întorcând foaia de cealaltă parte -
suntem liberi. Şi voi împreună cu noi.

Maria Balabaş - claviaturi, voce
Mihai Balabaş - chitară electrică, efecte, vioară
Călin Torsan - instrumente de suflat

Geometric incorect - o stare virtuală de existenţă a lumii din jur, definită printr-o desfăşurare sonoră largă, şoptită, povestită, armonizată, deformată, destăinuită, necăutată. Acceptăm vibraţia şi o multiplicăm. Se oglindeşte ciudat, pentru că oglinzile nu-s tocmai uneltele noastre de lucru. Mai degrabă acele pânze sonore ascunse îndărătul paşilor pe care-i facem zi de zi, către nimicuri.

Intrare: 10 lei
Clubul Control se afla pe Str. Academiei, nr 19, in pasajul Victoria, intrarea dinspre Fac. De Arhitectura.

Gallon Drunk in Contol Club

Joi 4 noiembrie, ora 21.00 in CONTROL:
Gallon Drunk
&
Uma Swan (in deschidere)

Seria "Legends in Control", in care ati putut vedea in ultimii doi ani la clubul Control nume esentiale ale underground-ului ultimelor decenii, precum Lydia Lunch, Blurt, The Legendary Pink Dots, Secret Chiefs 3, Joe Lally,  Grant Hart sau Clan of Xymox, continua pe 4 noiembrie cu Gallon Drunk.

Infiintata in 1988 la Londra, Gallon Drunk a devenit foarte repede una dintre cele mai bune trupe de "live" din UK. Trio-ul de albume inovatoare YOU, THE NIGHT...AND THE MUSIC (1992), TONITE, THE SINGLES BAR(1992) si FROM THE HEART OF TOWN (1993), ultimul nominalizat la Mercury Awards le-a consolidat pozitia pe scena britanica, fiecare single al  trupei din intreaga cariera fiind declarat "Single of the Week" in NME sau Melody Maker. Popularitatea in crestere a trupei nu a trecut neobservata de casele mari de discuri, cei de la Warner Bros. semnand cu trupa pentru albumul From the Heart of Town, aparut in 1993.

In 1996 a aparut albumul “In The Long Still Night”, de data asta la casa de discuri City Slang, album considerat cel mai bun al trupei de catre presa muzicala. Au urmat albumele Fire Music (2002) si The Rotten Mile(2007).

Pe doi dintre componentii Gallon Drunk, James Johnston si Terry Edwards deja i-ati putut vedea la lucru, tot in Control, alaturi de Lydia Lunch, in cadrul proiectului Big Sexy Noise. Ii veti vedea acum din nou pe scena din Control impreuna cu bateristul Ian White.

James Johnston, in perioadele de pauza ale ale trupei, a colaborat inca din 1994 cu Nick Cave, fiind membru "plin"  al  Nick Cave and The Bad Seeds intre 2003 si 2008. James Johnston a putut fi vazut des vazut pe scena si alaturi de legendara trupa experimentala Faust si este membru al proiectului solo al lui Mick Harvey (ex-Nick Cave and The Bad Seeds). De asemenea, James Johnston activeaza in cadrul grupului experimental...bender, alaturi de sotia sa, Geraldine Swaine (pictor si producator de film, si mebru Faust) si Steve Gullick. James a scris coloana sonora pentru filme si programe TV, jucand de asemenea in filme independente culminand cu aparitia in Clea (2004) al lui Olivier Assayas.

Terry Edwards a colaborat, pe scena sau in studio, printre altii cu Madness, Tom Waits, Faust, PJ Harvey, Nick Cave, Tindersticks, Julian Cope, Siouxie Sioux, Billy Brag, Jesus & Mary Chain, Lush, Piano Magic, Spiritualized, Test Department - in acelasi timp continuand sa cante si cu proiectul propriu, Terry Edwards & The Scapegoats.

In deschiderea concertului va canta revelatia "underground" a anului, trupa Uma Swan (noise pop/alternative/shoegaze/post-punk), care si-a lansat recent primul EP la Zorch Factory  Records (Net Label for e-realeases).
Infiintata in primavara anului 2010, Uma Swan este copilul precoce eroto-maniac al unor figuri "cult" din undergroundul muzical romanesc de nisa,si anume:
Alexandru Das - chitara,bas (The Bad Days Will End, Romantic Jurgen, The Self Corporation, Vals Hedone)
Peter Stoica- voce,bas,synth,chitara (VADUVABOB, James Deamons)
Mircea Smarandache - tobe (Howling Saints)
Trupa incepea in august, cu mare avant, o serie de live-uri: Ars Tenebris Fest( Rasnov), Underworld Club Bucuresti( Ep release), Manufactura Cafe (Timisoara), Impossible Fest Sofia( Bulgaria),urmand ca dupa concertul din CONTROL sa isi continue turneul prin tara ( Craiova, Sibiu,etc)
Concertul va incepe la ora 21. Biletele costa 35 de lei si vor fi disponibile la intrarea in club, in ziua concertului.

Indie Invasion by Leo in Club Control



30. 10. 2010 in CONTROL, 22 h
Ghost Dance
Indie Invasion  by Leo - A Halloween Special
(party)



Free entrance till 10.59 PM
10 lei after 11 PM

Special offer: Bloody Marry 9 lei



Control club – Str. Academiei, nr. 19

Kulturhaus weekend program

Friday, October 29, 2010 - Festhalle (etaj)
Open doors 22:00, Show starts at 23:00
The First Burlesque Show
Va fi o excelentă ocazie de a-ţi lăsa imaginaţia să călătorească pe culmi nemaiatinse şi provocatoare la The First Burlesque Show in Romania, în stilul anilor '50 care au făcut acest tip de evenimente faimoase atât în vestul Europei şi chiar şi peste ocean.
Invitată specială a acestei seri va fi una dintre cele mai îndrăzneţe şi apreciate dansatoare din Marea Britanie, pe numele ei Daiquiri Dusk, care va oferi publicului 2 show-uri de burlesque autentic ce combină aspectul sexy rock glam al anilor '80, striptease rockabilly, rock-ul alternativ cu tot ceea ce înseamnă eleganţa şi farmecul unui pin-up.
Dress code-ul specific este: costume, rockabilly, glam, fetish, glamour, goth, scary, wacky, anything weird, no ordinary wear. Vor fi concursuri de costume, concursuri de băutură şi multe prăjiturele pentru cei curioşi.
Preţul biletului: 10 lei până la ora 00:00, după care intrarea va fi liberă.
Saturday, October 30, 2010 - Festhalle (etaj)
Open doors 22:00
KulturProgramm - a party for sharp people
În cadrul serii obişnuite de sâmbătă  (KulturProgramm), organizăm petrecerea oficială de Halloween a clubului Kulturhaus. Vă aşteptăm costumaţi în orice este diferit şi foarte diferit de hainele obişnuite de stradă sau de birou, fiţi cât mai înfricoşători şi înfricoşătoare (măşti sângeroase, gheare, lilieci, balauri, vampiri, schelete, vârcolaci), fiţi trăsniţi până peste poate atunci când este vorba de inspiraţia pentru haine (demoni, îngeri, animale, probabil vă puteţi costuma şi în fructe, flori, seminţe, personaje de film, desene animate sau alte celebrităţi), veniţi în braţe cu dovlecii cei mai sculptaţi, va fi o noapte de Halloween pe care nu o veţi uita prea curând.

Intrare liberă


Sunday, October 31, 2010
Festhalle (etaj)

Closed
Klubhalle (subsol)
Open doors 22:00
Hellaween Party
Adu-ţi rânjetul cel mai diabolic, pune-ţi costumul cel mai funky şi haide să ne petrecem ceva de speriat la Hellaween Party, începând cu ora 22:00 şi până ne prăjeşte soarele, la răsărit.
Dress code is mandatory, adică toţi invitaţii trebuie să vină costumaţi.

Intrarea este liberă

Expirat - program weekend

BOOTY NIGHTS ON OTHERSIDE - Vineri 29 oct
Mash up music for clever minds
Dirty Dance Squad (Bully/NotSoCommonDj)
ora 22.00, Happy Hours: intre orele 20-23

Sambata 30 oct - Funky Halloween
Mash up music for clever minds
Gemini Bros
ora 22.00, Happy Hours: intre orele 20-23




Sambata 30 oct
HallowScream Party
Cu Andrei aka Coty
Muzica alternative, rock, indie, swing, mashup-uri si piese clasice
dupa 22.00
Happy Hours: intre orele 20-23







Duminica
Chill out Sunday evening
Happy Hours:  intre orele 20-23

Robin and The Backstabbers in Laptaria lui Enache

Vineri, 29 octombrie, incepand cu ora 22:00 daca tanjiti dupa o relaxare suprarealista, Robin and the Backstabbers va asteapta ca si cand in Laptaria lui Enache, intre Gellu Naum si Tristan Tzara. Urmariti cu atentie indiciile lasate de iguana facatoare de minuni pe scarile Teatrului National. Si nu in ultimul rand, daca o vedeti pe tanti Mariana  conturand un uliu pe celebrul sau goblen, inseamna ca Marcel a atins noi cote de popularitate.


Bon Jovi concerteaza la Bucuresti

Legendara trupa rock Bon Jovi va sustine pe data de 10 iulie un concert la Bucuresti.
Conform siteului oficial al trupei turneul din 2011 va contine si un concert la Bucuresti, in Piata Constituei pe data de 10 iulie.
Biletele, conform aceluiasi site, vor fi puse in vanzare incepand cu 10 decembrie 2010 iar preturile nu au fost comunicate inca la fel cum, deocamdata, nu a fost anuntata nici firma ce va organiza evenimentul.

DjMag Top 100 Dj 2010

Miercuri seara, prestigioasa revista britanica "DJ Mag" a anunatat clasamentul oficial al Dj-ilor pe 2010.
Si in acest an, clasamentul anual al DjMag s-a bucurat de un real succes, ajungandu-se ca pe parcursul verii sa fie inregistrate sute de mii de voturi valide din toata lumea.
Clasamentul primilor 10 Dj pe 2010, asa cum a fost el exprimat de catre public, arata in felul urmator:
1) Armin van Buuren (stationare)
2) David Guetta (in urcare 1 pozitie)
3) Tiesto (coboara 1 pozitie)
4) Deadmau5 (urca 2 pozitii)
5) Above & Beyond (coboara 1 pozitie)
6) Paul van Dyk (coboara 1 pozitie)
7) Gareth Emery (urca 2 pozitii)
8) Markus Schulz (stationare)
9) Ferry Corsten (coboara 2 pozitii)
10) Axwell (urca 2 pozitii)
Se mai remarca in editia din acest an: Dash Berlin - intrare direct pe locul 15, Swedish House Mafia - intrare pe locul 23, Sasha - locul 27 in coborare 14 pozitii, Daft Punk - locul 44, in coborare 11 pozitii, Sven Vath pica 10 pozitii pe locul 58 iar romanca Claudia Cazacu intra in clasament pe locul 93.
Clasamentul complet aici.

Tago Mago Weekend

Tiberiu Jakab & Florin Marica prezinta ALTERNATIVA: AAA (Guest Kosta)

Alternativa: AAA este un concept care vrea sa scoata tot ce e mai ascuns din diversi DJ consacrati, aratandu-le o latura pe care putini o cunosc.

Fiecare invitat se va prezenta cu ce muzica asculta pe acasa, pe la banchet, impreuna cu parintii sau cand face sex cu iubita. Fiecare are o latura muzicala mai personala pe care vrem sa o scoatem la suprafata.

Gazda de vineri, 29 octombrie, este Tiberiu Jakab, invitatul de deconspirat este Kosta (AWD House).

Dupa prezenta la cateva editii va veti da seama ca va fi cel mai amuzant lucru din oras.
Start: 23:00 - Bilet: 10 Lei (1 shot inclus)
OFERTA: Cuba Libre - 9 Ron

MANSARDA LUI JUMBO, club TAGO MAGO - Str. Sperantei 21

VINERI, 29 oct, TAGO MAGO va invita in Mansarda lui Jumbo la party-ul ELECTRONIC EXTRAVAGANZA

INOUT, duo-ul CHARLIE DUNDEEN si SHARKY vor servi frecvente de french house, jacking house, disco house, funky house, electro si big bass.
Start: 22:00 - Bilet: 10 Ron



GROOVE THERAPY cu BALAMUC & Co

TAGO MAGO va invita la GROOVE THERAPY cu BALAMUC & Co.

Sedinta de socuri electro alternative si indie.

Start: orele 22:00
Bilet : 5 Ron (pana in orele 22:00)

10 Ron (incepand cu orele 22:00, un shot inclus)

Oferta bar:
Vodka + suc (Cola, mere, cranberry, orange, tonic) - 9 Ron


HALLOWEEN PORNO PARTY  la TAGO MAGO club
Cu Ovidiu R. si Gina (Mes Quins)


Poti sa vii costumat in personajul tau preferat sau daca nu ai inspiratie, noi iti dam look-ul porno din partea casei!
Spargem dovleci cu ciocanul, bem sange de virgina…. pana dimineata!

Start: 22:00
INTRAREA LIBERA si MASTI PORNO din partea casei!

Oferta bar:
Bloody Mary – 9 Ron
Porno Double Shot  – 8 Ron

Alt Halloween Dance Party in Control Club

Vineri 29 octombrie, ora 21:00, la CONTROL club:
 "Dance to the beat of the living dead" - Iggy Pop 1972
Dead Ceausescus & guests live / Alt Halloween Dance Party

"The Return of the Dead Ceausescus/A Tragic Comedy in One Act"
Bucharest's favorite Monsters return in a "Halloween Special" Vineri 29 Oct in Control.
...
Un proiect foarte interesant, care merita vazut live, atat pentru piesele pe care le interpreteaza cat si pentru showurile originale si pline de energie.

Intr-o tara unde nici dictatorii n-au murit si nici politia n-a uitat ca a fost militie supergrupul format din Gabby(Molotov Cocktail), Stoi(Emil), Albert( NIste Baieti), Robert(Cobe), Roxana(Ex-Dekadens) si Dj Teo la platane va ofera exact ceea ce e de asteptat de la o trupa de punk rock: Dinamism, Umor, Dezordine si Agitatie(DUDA).

Invitati speciali: in premiera din Puerto Rico, Davila666 (punk rock'n'roll) si Acid Baby Jesus(punk rock) din Grecia.
Intrare concert 20 lei.
***
After the concert we'll dance to creepy beats and alternative horrors spun by Cliza and Nek and Daria in the front side.
Oferta serii Bloody Mary 9 lei.
Intrarea la party se va face pe baza de bomboane si outfit-uri de Halloween.

Gabriel Balasa si Organic Duo vin la Shift Pub

Expo & concert: Gabriel Balasa & Organic Duo
Miercuri, la ora 20.00 artistul plastic Gabriel Balasa va asteapta la Shift pentru a va prezenta colectia sa de lucrari.

Absolvent al Facultatii de Arte Decorative si Design, Gabriel isi descopera inclinatia si talentul muzical, ce nu intarzie a fi recunoscut si demonstrat prin colaborarea cu numerosi muzicieni in proiecte ca : Truverii, Avant'n'Gard, Trio Bossanova si Byron.

  1. Seara de 27 octombrie se continua la ora 21.00 cu performance-ul live Organic Duo caruia Gabriel Balasa i se alatura in calitate de percutionist si invitat special .

Organic Duo, o formula deja consacrata in randul cluburilor de jazz din intreaga tara, denumeste performance-urile mereu vii, intotdeauna *altfel* ale lui Jimmy Cserkesz - chitara si Mandela– flaut.

Linia de improvizatie si armonie a duo-ului este completata de catre Gabriel prin ritmurile tribale ale cajon-ului si a altor instrumente necoventionale.

Exceptand Organic Duo, Jimmy Cserkesz este cunoscut publicului ca un chitarist versatil, membru al unor trupe cunoscute ca Slang, Urma, Tunderground sau pentru colaborarea sa cu Luiza Zan.

Mandela (Marius Gagiu) jongleaza alene cu flautul, cavalul, fluierul, instrumentele de percuție si cu propria-i voce intr-un periplu prin jazz, folclor stilizat si liber de stil. Este vazut adesea pe scena in proiecte dintre cele mai diferite, mergand de la jazz, rock pana la muzica electronica.

Cool, fancy si in acelasi timp primitor si tomnatic, Shift este locul potrivit pentru a gazdui astfel de manifestari artistice...
Intrarea este libera.
 Shift pub este localizat pe str. Eremia Grigorescu, nr.17 (zona Piata Lahovari).

Omul cu Sobolani vin in Tago Mago

OMUL CU SOBOLANI - 29 OCT - TAGO MAGO
Friday, October 29 · 9:00pm - 11:30pm
Str. Sperantei 21


OCS stands for Omul cu Sobolani (The Man with Rats) like the title of Freuds book.
The band finds its roots on the Romanian Black Sea, 13 years ago.
The bands structure is quite simple: vocal, one guitar, one bass and drums.
Since then, they have come a long way: have conquered the Romanian alternative scene, have released 7 albums and are preparing for the 8th, have filmed over 21 videos, have had hundreds concerts and is the best rated band of the alternative genre in

START: dupa orele 21:00
BILET: 20 RON

Brazda lui Novac la Tago Mago

BRAZDA LUI NOVAC live - 28 OCT - TAGO MAGO
Tago Mago - Str. Sperantei 21

In ultimii 13 ani, BRAZDA LUI NOVAC a devenit un nume sonor al scenei electronice underground din Romania.

Dupa numeroase concerte de succes in orase din Romania, dar si in Londra, Roma sau Maastricht, la care putem adauga cateva opening acts de efect la concertele unor trupe de renume ca Recoil, Covenant si Funckarma, BRAZDA LUI NOVAC a lansat primul sau album omonim exclusiv in format digital. Albumul contine 14 piese printre care si o colaborare cu Silent Strike si poate fi cumparat din orice magazin online de muzica.

Imbinand tonalitatile raw ale instrumentelor analogice cu ritmurile elaborate, sunetul distinctive BRAZDA LUI NOVAC se concretizeaza intr-un melanj de synth-uri melodios si industrialul anilor ’90 avand usoare amprente shoegaze.

In concerte, jocul audio-video este realizat alaturi de visuals-urile create de Vali Chincisan.

Start: orele 22:00
Bilet: 15 lei

David Esrig la Cafeneaua Critica din Control Club

David Esrig la Cafeneaua critică
(Club Control, miercuri 27 octombrie 2010)

Invitatul ediției de miercuri 27 octombrie a Cafenelei critice este marele regizor de teatru David Esrig. Autor, la sfîrșitul anilor 1960, al legendarului spectacol Nepotul lui Rameau, după Diderot, cu tinerii actori Gheorghe Dinică și Marin Moraru, David Esrig s-a exilat în urmă cu aproape patru decenii, mai întîi în Franța, apoi în Germania. Fondator al Academiei de teatru și film Athanor din Burghausen, regizorul s-a implicat în ultimii ani în programe adresate tinerilor actori români. La 75 de ani, împliniți pe 23 septembrie, David Esrig vine la Cafeneaua critică pentru un dialog cu publicul şi cu colegii săi din lumea teatrală.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control*.
Cafeneaua critică - Miercuri 27 octombrie 2010, orele 18.30.00-21.00
Club Control - Bucureşti, Str. Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga) - tel.: 0733-927.861

Make a Joi - 28 octombrie

Cum ne-am si propus, la fiecare doua joi, va propunem noi filmul. Si iata:
Joia asta va invitam sa plutiti prin doua timpuri alaturi de un film asiatic foarte personal, facut de un visator de care pana acum cateva luni nu prea auzise nimeni. Un film cuminte si poetic dar controversat, spitalicesc, dar cald.
Contactati-ne la point@makeapoint.ro
Va asteptam!
Cand: Joi, 28 Octombrie, 2010
Incepem la 20.00
Unde: Make a Point (la Postavaria Romana, Sos. Morarilor nr. 1)

Anyplace.ro 4 years anniversary cu Dj Julietta

Anyplace.ro 4 years anniversary @ Studio Martin
30 Octombrie
Pagal
Mihai Amatti
Room 2: Ali Nasser / Miss I and Friends

Ne-am adus aminte (acum putina vreme ce-i drept) ca o sa fie iar ziua noastra! Fapt pentru care tindem sa-i credem pe cei care ne tot zic ca  noi crestem intr-un an cat altii-n zece…Si cand te gandesti ca nici macar nu traim ca in basme!
Asa ca noi cei de la Anyplace.ro am pus din nou tara la cale si anul acesta va invitam pe 30 octombrie sa ne distram impreuna , alaturi de Julietta (Harry Klein / Munich) si de doi dj romani carora rolurile de Romeo le vin ca doua manusi:Pagal si Mihai Amatti.
Ali Nasser si Miss I vor scoate si ei in Room 2 din tolbele cu muzici fine cele mai dansante piese pentru a intregi atmosfera de poveste de la Studio Martin!

Julietta (Harry Klein / Munich)
Cand Julietta a descoperit primele petreceri cu muzica house in anii `90 Moodymann si Maurizio erau doi dintre producatorii care reuseau sa o captiveze in asa fel incat a incept sa caute cat mai multa informatie despre muzica electronica. Deseori se trezea ca fiind ultimul client  in vreun magazin de vinyluri, admirand si cumparand placi vechi doar pentru a le colectiona, caci la acel moment Juliettei nici prin minte nu-i  trecea ca intr-o buna zi o sa fie chiar ea un dj de success!
A incept sa modereze unele din primele showuri de muzica electronica din sudul Germaniei si la sfarsitul anilor `90 a avut primul ei gig in Munchen. Fiind inca de la inceputuri un adevarat pionier al muzicii electronice  si-a castigat, cu timpul, o reputatie buna si dincolo de granitele Germaniei,  adunand pana la sfarsitul anului 2007 peste 100 de giguri in unele din cele mai cunoscute cluburi din lume: Panoramabar (Berlin ), Robert Johnson (Frankfurt), Rex (Paris), T bar (London), Colors Studio (Tokyo), Arma17(Moscow), Flex (Vienna), Club 11 (Amsterdam), Bar13 (New York), Cocoliche (Buenos Aires), Cocoon(Frankfurt) si lista poate continua!
Datorita intuitiei pe care o are atunci cand este in club, Julietta stie sa puna piesa potrivita la momentul potrivit, seturile ei variind intre house si techno, fiind un puzzle perfect alcatuit atat din piese vechi cat si din piese noi!

Kumm concerteaza in Control Club

Joi 28 octombrie, la ora 21.00  in CONTROL:

Desi sigur nu este cazul sa va mai amintim, Kumm este o trupa de rock alternativ originara din Cluj , infiintata in 1997.
 
Aflata intr-un turneu de promovare ce vizeaza Romania, Republica Moldova si Bulgaria, trupa se va opri in Bucuresti, pe 28 octombrie, in CONTROL, inainte de a performa pe scenele unor cluburi din Sofia si Plovdiv (Bulgaria).

Kumm a lansat, pana in prezent, cinci albume de studio (Moonsweat March, Confuzz, Angels & Clowns, Different Parties, Far From Telescopes).

Avand un public romanesc pe care l-au cucerit 'definitiv', ei s-au facut cunoscuti de-a lungul anilor si in partea vestica a Europei , prin numeroase turnee prin Italia si
Germania sau concertand in orase ca Budapesta , Berlin si Freiburg , alaturi de trupe precum Kasabian sau Asian Dub Foundation.

Compozitia trupei s-a schimbat in nenumarate randuri, iar dupa ce Sorin Erhan a parasit trupa la inceputul lui 2010, KUMM  va urca pe scena in formula : Catalin Mocan- voce, chitara; Mihai Iordache - saxofon, Eugen „Oigan” Nutescu - chitara, voce, muzicuta, Kovacs Andras- sintetizatoare, AlexandruMiu- bas,
John Ciurea- tobe.

Intrare concert: 15 lei.
Control club se afla pe , pe Str. Academiei, nr. 19, in Pasajul Victoria, intrarea dinspre facultatea de Arhitectura.

Istoria benzii desenate romanesti la Vellant

Editura Vellant lansează joi, 28 octombrie, de la ora 19:00, în cadrul Salonului European de Bandă Desenată, albumul Istoria benzii besenate româneşti, lucrare întocmită şi îngrijită de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu. Lansarea va avea loc la MNAC – Galeria Etaj 3/4, în clădirea TNB, avându-i în prim-plan pe autorii volumului, dar şi pe semnatarul prefeţei, Adrian Cioroianu, şi pe directorul executiv al editurii Vellant, Dan Pleşa. Pe lângă discuţiile despre istoria, specificul şi viitorului BD în România, bedefilii prezenţi pot participa la sesiunea de autografe de după lansare, dar şi la un concurs inedit, menit să testeze cunoştinţele de BD made în Romania a audienţei: cine ghiceşte din ce publicaţii provin toate literele din titlul copertei va primi un album semnat de autori.

Peste o sută de ani de BD românesc sunt inventariaţi, comentaţi şi ilustraţi în albumul Istoria benzii besenate româneşti. După cum spun autorii, cartea s-a născut firesc, din necesitatea de a înlătura confuzia din jurul acestei forme de artă, adesea confundată cu ilustraţia de carte, caricatura, desenul animat sau filmul de animaţie.
Rezultatul a peste 20 ani de documentare, dar şi al unei pasiuni neobosite pentru BD, cartea acoperă o zonă puţin explorată a artelor vizuale din România, conturând în acelaşi timp o istorie paralelă a secolului XX românesc. Împărţită în trei capitole – Vârsta de Aur (1891-1947), Socialism şi BD (1948-1989) şi Banda desenată contemporană (1990-2010) – cartea prezintă nu numai evoluţia fenomenului şi a tehnicii BD în România, ci şi paradoxurile acestei evoluţii: spre exemplu, banda desenată a ajuns în România pe filieră austriacă, şi nu franceză, iar supereroii din prima perioadă a BD-ului românesc nu seamănă deloc cu cei din Franţa sau SUA, fiind mai degrabă continuările în cerneală a unor personaje populare precum Păcală.

Planşe originale, pagini din reviste, decupaje din almanahuri – toate aceste materiale au fost adunate, scanate şi redate în Istoria benzii desenate româneşti, alcătuind un album impresionant vizual, care ilustrează trecerea de la alb-ngru la color, rafinarea scenariilor, a detaliilor, complicarea sau simplificarea bulelor de dialog. Peste 150 de artişti sunt analizaţi şi urmăriţi în evoluţia lor în perimetrul BD-ului românesc. Pentru mulţi dintre aceştia evoluţia continuă în afara graniţelor, atât în timpul regimului comunist, cât şi după 1989.

Pe lângă o mult-aşteptată aliniere la circuitul european de ţări care au o astfel de istorie (dintre vecinele mai apropiate, am fost întrecuţi de Ungaria, Serbia şi Polonia ), albumul apărut la Vellant reprezintă dovada unei istorii de peste un secol în care „microbul” BD a supravieţuit regimurilor şi modelor. Autorii şi-au propus să aducă în lumină, prin acest volum, artişti consacraţi precum Constantin şi Aurel Jiquidi, Ed Arno, Marin Iorda, Aurel Petrescu, Neagu Rădulescu, Pascal Rădulescu, Marga Ştefănescu, Puiu Manu, Livia Rusz, Sandu Florea şi mulţi alţii. Unul dintre scopurile cărţii este să încurajeze întâlnirea publicului tânăr cu astfel de artişti şi poate chiar naşterea unei noi generaţii de graficieni cu aplecare către banda desenată. Nu în ultimul rând, prin această poveste predominant vizuală, autorii speră să încurajeze publicarea în continuare a BD-urilor atât online, cât mai ales pe hârtie, deoarece, spun aceştia, o bandă desenată ia viaţă doar când este publicată.

Ramones Party in Control Club



Marti 26 octombrie, de la ora 21.00 in CONTROL:

Ramones Party
cu Hefe (Coma) si King Stoi (E.M.I.L)

Invitat special - Michale Graves (ex Misfits) - unplugged


CONTROL club se afla pe str. Academiei, nr. 19, in Pasajul Victoria, intrarea dinspre Fac. de Arhitectura.

SoundArtParty in Club Control

Miercuri 27 octombrie, ora 22.00 la CONTROL:
 SOUNDARTPARTY

Seria noptilor de miercuri dedicate studentilor continua in CONTROL cu un party organizat de si pentru studentii de la UNArte, UNATC & Arhitectura, dar deschis tuturor.
 Intrarea este libera, iar promotiile foarte atragatoare ;)
Promotie 2+1 la TUborg ( la doua beri cumparate, a treia este din partea casei
Vodka Orange - 9 lei
Vodka Apple - 9 lei
Pe ringul de dans de la barul 2, avem invitati speciali la pupitrul de dj:
The MOOod ( DJ Set)
Jackye Gold
Hot Paul
DJ Gopix
 Drop by!
CONTROL club se afla pe str. Academiei, nr. 19, in Pasajul Victoria, intrarea dinspre Fac. de Arhitectura.

Charme of Mandinga in Charme Lounge

CHARME LOUNGE & RESTAURANT
Centrul Vechi- Strada Smardan, nr. 12.
CHARME OF MANDINGA
Miercuri, 27 Octombrie – ora 21.00 p.m. – 01.00 a.m.


Ia o pauza din cotidian!
Mutam weekend-ul in mijlocul saptamanii.
Lasa-te “charmed” de stilul care ne defineste!
CHARME OF MANDINGA!
Get close to MANDINGA’s new favorite mid-week escape and be part of it!
Te asteapta o seara perfecta alaturi de prieteni: bufet finger food, cocktail-uri speciale si muzica excelenta LIVE.
Our special guests: Mandinga!

Price: 130 RON (includes: finger food, open bar, party mood and more...)
Charme Lounge & Restaurant – Centrul Vechi, Starting: 21.00 p.m, Strada Smardan, nr. 12.
Info si rezervari: 021.311. 19.22
www.charme.ro
Warm up with Andreea

Spatiul modernitatii romanesti 1906 - 1947

În perioada 27 octombrie - 12 decembrie 2010, Ordinul Arhitecţilor din România vă invită la expoziţia-eveniment „SPAŢIUL MODERNITĂŢII ROMÂNEŞTI 1906-1947”, un proiect cultural posibil la noi în ţară o dată la 10 de ani, găzduit în sala “Oaspeţi” a Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti.

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 27 octombrie, ora 18:00, în sala “Oaspeţi” şi va fi urmat, la ora 19:00, de un performance susţinut de Mircea Florian intitulat „Predaţi-vă, sunteţi expuşi!”, realizat cu sprijinul Fundaţiei Mircea Florian.

Prezentând cel mai mare fond de desene de arhitectură expuse vreodata la noi în ţară în original, proiectul beneficiază de experienţa istoricului de artă şi arhitectură Carmen Popescu (Franţa), comisarul general al expoziţiei, şi este finanţat din timbrul arhitecturii.
Expunerea se va baza pe fondurile de desene de arhitectură a trei arhitecţi marcanţi ai epocii: Paul Smărăndescu, Henriette Delavrancea-Gibory şi Octav Doicescu. Celor 137 de lucrari expuse în original li se vor adăuga obiecte de artă decorativă (mobilier, corpuri de iluminat etc.), picturi, fotografii şi filme de epocă ce vor fi proiectate în sala expoziţiei.

Expoziţia îşi propune să surprindă imaginea complexă a alcătuirii modernităţii româneşti şi va pune în evidenţă raportul dintre modern şi tradiţie revelând rolul jucat de cea din urmă cât şi diversitatea accepţiunilor primite de-a lungul perioadei respective în alimentarea şi modelarea modernităţii.
În cadrul proiectului, Editura Simetria realizează un volum de texte care acompaniază expoziţia, cu versiuni în română şi engleză, finanţat de asemenea din timbrul arhitecturii.
Pentru realizarea acestui proiect amplu au lucrat timp de peste un an şi jumătate 20 de specialişti în istoria arhitecturii, filmului şi artei, design, fotografie, conservare şi restaurare grafică, management expoziţional.

Proiectul a fost posibil cu sprijinul instituţiilor culturale, organizaţiilor şi autorităţilor din România care au împrumutat exponatele originale sau au cesionat drepturi de utilizare a imaginilor şi filmelor: Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României (deţinătoarea fondului Paul Smărăndescu), Consiliul Naţional al Cinematografiei, DACIN-SARA, Editura Video a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Brăila, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul Municipiului Bucureşti, Uniunea Arhitecţilor din România (deţinătoarea fondului Octav Doicescu).

Un merit deosebit îi revine Muzeului Ţăranului Român, de unde provine fondul Henriette Delavrancea-Gibory, care a acceptat să găzduiască expoziţia şi să patroneze, alături de Ordinul Arhitecţilor din România, acest eveniment public.

Marky Ramone si Zob in The Silver Church

Marky Ramone - Wednesday, 27 October, 2010 20:00 - The Silver Church
The Silver Church Club din Bucureşti găzduieşte pe data de 27 octombrie 2010 un eveniment de zile mari pe care fanii punk-rock-ului sigur îl vor aprecia:  Marky Ramone, intemeitor al acestui gen muzical, alaturi de trupa Ramones, revine la Bucuresti, alaturi de Michael Graves (ex. Misfits) pentru un concert incendiar.
Marky Ramone a concertat pentru prima data la The Silver Church Club în decembrie 2008, iar fanii genului, vor avea ocazia sa retraiasca piese celebre precum „Sheena Is A Punk Rocker", „Blitzkrieg Bop", „Pet Sematary", „Rock 'n' Roll High School" şi „Rockaway Beach". În Line-up este inclus Michael Graves la voce, personaj cunoscut drept înlocuitorul lui Glenn Danzig în The Misfits.
In deschidere va canta ZOB, iar warm-up party-ul va fi deschis de DJ Teo.
Preţ bilet: 50 lei.

Selectro Night 27 Octombrie

Miercuri 27 oct:

Selectro
Expirat&OtherSide
:

Adrian Eftimie
Kozo & Priku
Moonsound
Greeg
Marika

ora 22.00
Happy Hours: intre orele 20-23

Zece ani de Love Events

Brand-ul de petreceri Love Events aniverseaza 10 ani de existenta cu un party de exceptie in Studio Martin. Pe 12 noiembrie, in acest local-emblema al clubbing-ului bucurestean, este invitat sa mixeze DJ Snoopy din Ungaria, in cadrul evenimentului ce se va desfasura sub titulatura “Love Sensation DJs Remember”.


Rosario Internullo si Kool completeaza line-up-ul noptii, petrecerea fiind continuata de Pagal intr-un after-hours incepand cu ora 5:00 la Barocco Bar.


Love Events a luat fiinta in toamna anului 2000 cu scopul de a organiza petreceri pentru oamenii pasionati, de a impartasi cu prietenii muzica electronica de calitate si in general din dragoste pentru distractie. Faptul ca acest brand a fost cladit din pasiune rezulta din statisticile vremii. Pe atunci, o mana de oameni stiau ce inseamna DJ, muzica electronica era buna numai de generice TV si la un party fiecare fata era familiara.
De la acele vremuri lucurile s-au schimbat radical, insa spiritul Love Events a ramas acelasi: din dragoste pentru muzica, din dragoste pentru clubbing.


Conceptul Love Sensation DJs Remember este cel mai drag dintre cele create de Love Events pe parcursul acestor ani, fiind folosit pentru prima data in 2001. Sub numele de atunci “Flashback Party”, ideea a fost de a aduce muzica “veche” inapoi in prim-plan.


Love Sensation DJs Remember a prins viata apoi abia in primavara lui 2007, cu Pagal, Kool, Rosario Internullo si Livio, adica cel mai iubit careu de DJ romani ai momentului. Tot acestia patru au continuat seria de petreceri in 2008, cand evenimentul a fost suprapus peste Valentine’s Day, ca si februarie in acest an.


Editia din 12 noiembrie va fi prima petrecere ce are in line-up un invitat din strainatate. Este vorba despre DJ-ul ungur Snoopy, unul dintre promotorii muzicii tech-house si progressive de calitate ce a surprins pe toata lumea in vara lui 2001 cand a adus, impreuna cu Kool si Dusan, sound-ul futuristic din Ungaria pe litoralul romanesc, la Oxxo, dar si in Bucuresti la club Space.
Mixurile lui Snoopy erau in alta liga comparativ cu multi alti DJ romani, numai din selectia muzicala, fara sa mentionam si tehnica ireprosabila. Snoopy a fost, asadar, la fata locului si la timpul potrivit, a experimentat inceputurile clubbing-ului romanesc si chiar si-a adus aportul la dezvoltarea fenomenului, prin influenta pe care el si cei mentionati au avut-o asupra scenei si DJ-ilor romani.


Toate acestea il recomanda pe Snoopy pentru noaptea aniversara Love Events, in care dragostea pentru muzica primeaza. In retrospectiva a 10 ani de activitate, Love Events doreste sa multumeasca partenerilor, cluburilor si colaboratorilor, fosti si actuali, printre care mentionam, in ordine alfabetica, Anyplace.ro, Beatfactor.ro, DjSuperstore, Club Gossip, Kogal Club, Kristal Glam Club, Il Divino, Fotoclubbing.ro, Love2dance.ro, Club Magic, Qlevel ,Nights.ro, Studio Martin si The Mission, Club Session, Tilllate.ro, Tonight.eu, Vibefm. De asemenea, tuturor artistilor care au fost prezenti in pupitru in acest timp si care ne-au incantat urechile,enumeram doar cativa, Pagal, Kool, Rosario Internullo, Optick, Negru, Marika, Raoul Russu, Adrian Eftimie,Vania, Marco Briguglia,Raresh. Nu in ultimul rand, Love Events multumeste participantilor la evenimente, clubberilor si prietenilor care au facut posibile toate momentele frumoase din acest deceniu. Va asteptam vineri, 12 noiembrie, la Studio Martin!

Eva Reloaded la Teatrul Joint

Teatrul Joint vi-i prezintă pe Oana Rusu, Carmen Palcu, Doru Bem şi... chitara în  comedia de mare succes „Eva Reloaded”. Evenimentul va avea loc marţi, 26 octombrie, ora 20 la Clubul Prometheus (Piaţa Naţiunilor Unite 3-5). Spectacolul este nerecomandat sub vârsta de 16 ani.
Eva este o făptură frumoasă, rotunjoară, delicată şi cu toate acestea... periculoasă! Doar e Madam. Perechea lui Adam, singura ei slăbiciune pe lumea asta.
Şi pentru că Eva zilelor noastre a evoluat, de la simpla coastă din care a fost făcută, la componenţa formată din mii şi mii de părticele şi pretenţii, din biţi şi megabiţi, poetici sau non poetici, alegerea mai multor fragmente şi gânduri a fost firească. Prin urmare, forma finală a spectacolului vă aduce fragmente din Jacques Prevert, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu, George Ţărnea, Rabindranath Tagore, Maria James, Denisa Comănescu, Amy Lowell, Ileana Vulpescu, George Topîrceanu, Ion Pribeagu, Muriel Rukeyser, Erich Kastner sau Oscar Wilde.
 „Eva Reloaded” este un spectacol despre naivitatea şi ridicolul celei mai neînţelese relaţii interumane, despre bărbatul şi femeia epocii codului de bare, mai exact tot despre dragoste şi despărţire, dezamăgire, primul sărut, fericire şi alte lucruri, actorii preferând să trăiască în joacă banalitatea, amuzându-se şi făcând mereu cu ochiul, amintindu-ne că atâta timp cât poţi zâmbi, nimic nu e pierdut.

Spectacolul va avea loc marţi, 26 octombrie, ora 20, la Club Prometheus (Piaţa Naţiunilor Unite 3-5). Preţ bilet: 15 ron; redus 10 ron.
Rezervări prin telefon sau sms la numărul: 0728 967 607.
P.S. Locurile sunt limitate, vă recomandăm să vă faceţi rezervare din timp!

Khidja si Logan on a Busy Friday

Khidja & Logan On a Busy Friday @ Shift & Ctrl


Incepem vineri, 22 octombrie o noua serie de 4 party-uri cu un "traseu" special. Povestea incepe la Shift la 22.30 si se termina la Control la o ora greu de precizat. Khidja si Logan vor fi la pupitru in ambele locatii. Shift-ul vine cu terasa incalzita( + vin fiert cu brandy si miere, cu dulciuri ("the best cheesecake in town", spun unii si panacotta) si placinte (spanac, praz si alte lucruri verzi) la etaj.

Daca vreti la un moment dat sa mergeti si prin alte locuri puteti sa o faceti linistiti, cu conditia sa ajungeti dupa 4 in Control, unde ne mutam cu totii, la afterhours, in partea din fata a clubului (cea cu barul).
 
Intrarea este libera in ambele locatii.
 Shift pub este pe Str. Eremia Grigorescu, nr 17, vis-à-vis de Teatrul Tandarica.
 Clubul Control se afla pe Strada Academiei nr.19 ( intrarea prin Pasajul Victoriei)

Lansare Deadline de Adina Rosetti

Curtea Veche are deosebita plăcere de a vă invita la lansarea volumului Deadline al autoarei Adina Rosetti. Evenimentul va avea loc miercuri, 27 octombrie 2010, la ora 18:00, la Sufrageria (Str. Jules Michlet nr.18, în sediul agenţiei McCann Erickson – lângă Ambasada Marii Britanii). La eveniment, alături de autoare, vor vorbi Mihaela Spineanu-Frank şi Marius Chivu.
            Moartea misterioasă a unei tinere, despre care se bănuieşte că ar fi murit de prea multă muncă, schimbă definitiv destinul mai multor oameni: un blogger timid cu vise de revoluţionar şi ambiţii de regizor, un şef de departament cu convingeri ferme despre viaţă şi muncă, şi un artist neştiut care locuieşte în ghena unui bloc şi vede lucruri miraculoase. Ba chiar şi viaţa unui motan de apartament, care descoperă bucuria libertăţii... Povestirile lor suprapuse alcătuiesc un fel de puzzle ale lumii în care trăim, un puzzle în care se amestecă goana după joburi, febra blogurilor şi a lumii virtuale, relaţii ratate, colaje ale Epocii de Aur, un oraş de provincie ruinat, un Bucureşti haotic şi zgomotos, micul univers din jurul unui bloc fost socialist, lumea văzută de un om care a trăit toată viaţa la marginea ei şi obsesia revoluţiilor nefăcute.
Romanul este inspirat din două cazuri reale, cel al Ralucăi Stroescu (o angajată a unei companii multinaţionale, moartă în 2007 din pricina surmenării) şi al lui Ion Bîrlădeanu (un artist pop recent descoperit, care a locuit într-o ghenă de bloc).
“Romanul de debut al tinerei scriitoare Adina Rosetti este cel al unui autor pe deplin format şi anunţă o nouă voce, originală şi puternică, în peisajul literar nu numai românesc. Pornind de la două cazuri reale (al unei fete care-a murit din cauza surmenajului şi al unui homeless care se dovedeşte a fi un strălucit artist pop), Adina Rosetti construieşte mai multe lumi – a unei companii multinaţionale, a blocurilor, a unui oraş de provincie, a spaţiului virtual, a perioadei Ceauşescu – într-un mod extrem de inteligent şi veridic. Stăpânind la perfecţie mai multe registre stilistice, cu ironie şi un umor precis dozat şi de cea mai bună calitate, la numai 31 de ani autoarea reuşeşte să trimită în „realitatea” ficţiunii irizări de fantastic al cărui firesc nu este întîlnit decât la marii scriitori. Şi, graţie unei tensiuni create prin forţa scriiturii, a unor pagini ce reuşesc să impresioneze aşa cum rar se mai întâmplă, indiferent de meridianul literar, volumul are darul de a-i lăsa cititorului dorinţa de a-l reciti, iar recenzentului, entuziasmul cu care va spune că este unul dintre cele mai bune romane de debut din ultimii 20 de ani. Şi nu numai de debut.”
Răzvan Petrescu

Kulturhaus Weekend

Friday, October 22, 2010 - Festhalle (etaj) - Open doors 20:30, Concert starts at 21:30
Dekadens - Lansare album "City Of Paper".
Kulturhaus Bukarest găzduieşte pe data de 22 octombrie, de la ora 20:30, lansarea celui de-al doilea album al trupei Dekadens, numit "City Of Paper".

Pentru că decorul ce-i înconjoară nu-i mai mulţumeşte, membrii trupei Dekadens, adică Andreea Lupescu (voce), Janin Pasniciuc (chitară, samplers) şi Andrei Petrila (tobe) se decid să-şi creeze un oraş propriu. Unul de hârtie pe care să-l modeleze aşa cum doresc atunci când totul în jur devine banal. City Of Paper.
Invitaţi speciali ai evenimentului vor fi Artan şi Răzvan (Partizan) iar în deschidere vor cânta alţi prieteni ai trupei, Perfect Zero For Infinity.
Preţ bilet: 20 lei, iar primele 200 de persoane primesc CD-ul "City Of Paper" cadou.
De la ora 23:30, intrarea este liberă în cadrul petrecerii din fiecare vineri "Melting Pot".

Saturday, October 23, 2010
Festhalle (etaj)
Open doors 18:00, Concert starts at 19:00
"I got shOt!" 2010
Kulturhaus găzduieşte pe data de 23 octombrie a VI-a ediţie a expoziţiei "I got ShOt!" 2010, gândită de această dată ca o petrecere numai bună pentru a deschide sezonul de zăpadă. "Vrem să ne amintim cum a fost anul trecut pe munţi. Şi pentru că tu ne vei arăta momentele imortalizate de tine şi gaşca ta, noi vom premia filmele şi pozele cele mai apreciate de către juriul nostru."
Vor fi multe premii surpriză, expoziţii ale materialelor participante la concursurile "I Got ShOt", shop-uri de specialitate, petrecere cu DJ Bully şi concert Viţa de Vie.
Preţ bilet: 15 lei




After 23:00
KulturProgramm - a party for sharp people
Înainte de 1989, termenul de "program cultural" era folosit pe scară largă pentru a desemna un eveniment de "culturalizare a maselor". În Berlinul de Est, termenul de "Kuturprogramm" avea exact același sens. După 1989, atât în România cât și la Berlin, "program cultural" sau "Kulturprogramm" descrie ori "o băută crâncenă" cu prietenii apropiați, ori un eveniment în care limitele personale de libertate și/sau libertinaj au fost împinse până la maxim. 
Un party pentru oameni destepti.
rock indie, pop indie, rockabilly, new wave, alternative, progressive, pop rock
Intrare liberă