Gabrielle deschide seria FINLANDIA PURE SENSES PURE SOUND

Peste opt zile, Fratelli Studios devine loc de intalnire pentru cei care isi acordeaza sufletul pe muzica soul! Gabrielle, legenda muzicii soul britanice, continua colectia de evenimente de toamna Finlandia PURE SENSES PURE SOUND cu un concert ce va ridica temperatura din Capitala. Evenimentul este organizat de Events si Fratelli Studios.
Diva britanica va urca pe scena din Fratelli alaturi de o formula compusa din sapte muzicieni de exceptie: Robert Kirton (tobe), Lewis Allen (Chitara), Benjamin Jones (chitara), Joel Grant (bass), Emlyn Maillard (clape) si Samantha White si Pheobe Edwards (acompaniament voce).
In spatele scenei, in cabina, pe Gabrielle o vor astepta sampanie, miere si lamai pentru limonada si fructe proaspete. O sustinatoare infocata a stilului de viata naturist, artista londoneza a mai solicitat si ceai alb fierbinte, pe care il va avea alaturi de ea pe scena, in timpul showului.
„Recitalul meu e despre dragoste”, spune Gabrielle, care abia asteapta intalnirea cu fanii din Romania. „Cant despre iubiri pierdute, dureroase, pasionale, despre bucurie si speranta. Majoritatea pieselor se acordeaza pe experientele traite de fiecare din noi. Nu vor lipsi si cateva secvente de improvizatie”.
„Cred ca frumusetea este sclipire... Atitudinea, naturaletea si increderea in sine sunt cele mai importante atuuri”, spune Gabrielle atunci cand e intrebata ce a mentinut-o constant in atentia iubitorilor de muzica din intreaga lume. Vocea ei senzuala si calda, melodiile captivante („Dreams”, „Out Of Reach”, piesa prezenta si pe coloana sonora a peliculei Bridget Jones, „Rise”, „Give Me a Little More Time”...) au cucerit continente.

Dupa Gabrielle, seria evenimentelor FINLANDIA PURE SENSES PURE SOUND va continua cu alte doua dive: Vaya Con Dios si Melanie Fiona, ce vor sustine concerte pe aceeasi scena din Fratelli Studios pe 11 noiembrie si respectiv pe 2 decembrie. Platforma FINLANDIA PURE SENSES PURE SOUND inglobeaza o serie de activitati neconventionale, transpuse in show-uri vizuale exceptionale, concerte live spectaculoase si show-uri de moda inedite. FINLANDIA PURE SENSES PURE SOUND este continuarea platformei muzicale a marcii Finlandia, ce a luat nastere in 2007, si care a adus in acest an in Romania artisti internationali precum Chicane, DJ Ravin, AUDIO FLY, JD DAVIS, Kraak&Smaak si multi altii.
Biletele pot fi achizitionate, in limita capacitatii locatiei (1000 de locuri), la prețul de 200 lei pe concert sau 500 lei in varianta de abonament la toate cele trei evenimente. Biletele sunt disponibile online pe www.eventim.ro, sau prin reteaua nationala Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange si librariile Humanitas). Biletul nu asigura loc la masa, iar pentru rezervari va rugam contactati office@fratelli.ro.

0 comentarii: