Cui i-e frica de Virginia Wolf - Godot Cafe - 6 mai


”Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de E. Albee se întoarce în Centrul istoric
- din 6 mai la Godot Cafe-Teatru
 
Spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, semnat de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, se va juca din luna mai a acestui an la Godot Cafe-Teatru. Una dintre cele mai longevive producții ale Studioului Casandra, aflată în cel de-al cincilea an de 'viață', se întoarce astfel în Centrul istoric al Bucureștiului. Din distribuție fac parte Florina Gleznea, Ionuț Grama, Sînziana Nicola și Emil Măndănac. Prima reprezentație va avea loc duminică, 6 mai, la ora 19:00.

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?” (Premiul Tony pentru Cea mai bună piesă de teatru în 1962) este una dintre cele mai amuzante și mai tulburătoare radiografii ale mitului "familiei perfecte". George (Ionuț Grama), profesorul ratat de la catedra de istorie și Martha (Florina Gleznea), exuberanta sa soție și fiica șefului universității, se întorc acasă după o petrecere. Dar noaptea abia începe, iar publicul devine prizonier în casa celor doi și martorul unui șir de „jocuri și glume”, în care barierele anduranței vor fi testate iar demonii vor ieși la lumină. Pentru că Martha i-a invitat la ei acasă pe noii veniți în campusul universitar, blondul Nick (Emil Măndănac) și naiva lui soție, Honey (Sînziana Nicola). Ceea ce urmează va demonstra că nimic nu e mai irezistibil și mai terifiant decât cruzimea și că adevarul și iluzia pot spune uneori aceeași poveste.

Producția, dublu nominalizată la Premiul UNITER pentru Debut în 2009 (Florina Gleznea și Ionuț Grama), beneficiază de cea mai tânără distribuție care a interpretat rolurile titulare pe o scenă profesionistă și de noua traducere oficială necenzurată și savuroasă a textului original. Regia și scenografia sunt semnate de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc („Amalia respiră adânc” și „Rabbit Hole” la Teatrul Act, „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva” la Teatrul Odeon).

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, text devenit celebru la momentul apariţiei lui pentru demitizarea ideii de familie şi de succes, vorbeşte și astăzi în mod zguduitor despre refugiul în iluzie şi frica de adevăr.

Un spectacol de Mariana Cămărașan și Alexandra Penciuc
Cu: Florina Gleznea, Ionuț Grama, Sînziana Nicola, Emil Măndănac
Traducerea: Ionuț Grama

Future Sounds Festival 2012 - Spring Edition


Future Sounds Festival este un festival de muzica electronica/indie, o radiografie a celor mai noi sound-uri, care are loc in Bucuresti de patru ori pe an, in fiecare anotimp. 

Ca un leac la excesele ce vin la pachet cu revelionul de 1 mai, pe care orice medic le dezaproba cu o privire grava, Future Sounds Festival 2012 Spring Edition vine cu muzica noua si tare care sa va gadile urechile in mod placut. Evenimentul va avea loc pe 4 mai, la Atelierul de productie, incepand cu ora 22:30. FRONT prezinta Blackbird Blackbird, unul dintre cele mai remarcabile nume aparute recent in sfera chillwave, in premiera live la Bucuresti. Lineupul este completat de un showcase Local Records, reprezentat de Minus, Casetofoane si Karpov not Kasparov, alaturi de un DJ set 01100111.

Blackbird Blackbird (in trecut cunoscuti drept Bye Bye Blackbird) este numele cu care californianul Mikey Maramag isi semneaza productiile muzicale, adesea niste colaje dominate de reverb cu teme puternice si visatoare. Dominate de sampleuri naturale si texturi electronice produse via instrumente analoge, piesele sale degaja o caldura dublata de sclipiri digitale. Voci feminine, taiate si prelucrate bantuie pe alocuri aceasta paleta sonora. 

Intr-o scena muzicala in formare, cum e cea romaneasca, un proiect precum Local Records e un punct de turnura. Prin promovarea unor nume care pana nu demult nu erau cunoscute, decat in cercuri restranse, acest proiect a ajutat la definirea identitatii sonore a Bucurestiului. Local sunt prezenti la cea de-a treia editie a Future Sounds Festival cu un showcase alcatuit din trei act-uri live noi.

Daca nu era deja cunoscut inainte, Minus a devenit un erou local dupa lansarea albumului 95, un amalgam de basi, glitchuri, beaturi hip hop, sampleuri eurodance si riffuri sintetice de funk, din care au rezultat piese ca Hasdeu si Neptun (Heading for Something) -- o reinterpretare a hitului prafuit al lui Jennifer Rush, The Power of Love, care a reusit sa se impuna drept element esential al tuturor petrecerilor de vara. Insa Minus nu e omul care sa sufere de blocaje creative. Dupa ce-a bifat RedBull Music Academy si Sonar-ul cu succes, el a continuat sa caute metode de-a strecura elemente “inacceptabile” si “naive” in contexte hip, blurand delimitari stilistice si de perceptie cu un nou proiect brut dar cu vino-ncoace. Analdochoi a aparut pentru prim data pe scena Rokolectiv anul acesta si a lasat lumea cu gura cascata printr-o combinatie de eurodance, manele si juke.

Aparut in februarie anul acesta, Casetofoane se prea poate sa fie cel mai nou experiment romanesc de muzica electronica. In spatele lui se afla Mihai Preda, cunoscut si drept Kapnobatai, si Bogdan Moraru. Cei doi reconditioneaza beaturi retro si tot ce e expirat din muzica disco a anilor ‘80 pentru a le reda urechilor ce apreciaza sunetul prezentului. Reflectiv, dar nu melancolic, groovy dar nu cheesy, Casetofoane nu e un proiect care sa se alinieze directiilor hip. Asta pentru ca baietilor le place mai tare viata.

Karpov not Kasparov e ce-a mai ramas din duo-ul KarpovKasparov, obisnuiti ai bibliotecilor, magazinelor de pantofi, frizeriilor, bucatariilor de restaurant si macelariilor. Acest proiect atipic gandit ca un joc de actiune si reactiune intre un sintetizator vintage si un drum machine a fost de la bun inceput un experiment pur, lipsit de asteptari comerciale sau pretiozitati. In compania visuals-urilor create de un retro-proiector si a doi dintre cei mai apreciati dansatori contemporani, el s-a extins adesea mai departe de muzica, creand un univers pe cat de bizar, pe-atat fascinant, atat prin sunet cat si prin atmosfera.

Setul de inchidere al lui 01100111 este de fapt un show audio-video copy/paste. Clipurile, beaturile, fragmentele si loopurile, atunci cand sunt grupate atent, produc sinestezie. Iar 01100111 este implicat intru totul in noua cultura a remixului.
http://vimeo.com/x01100111x

Biletele costa 20 lei si se vor putea achizitiona la intrare, in seara evenimentului.

Programul festivalului este disponibil pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/351304764918311/

Future Sounds Festival este organizat de FRONT, cu sprijinul Atelierului de Productie (Splaiul Unirii 160). Supported by: Hello Hotels.

Clip nou semnat Maxi B

Pe 14 aprilie rapperul italian de origine elvetiana Maxi B a lansat clipul celui mai nou extras pe single de pe ultimul sau disc "L'Ottavo Giorno della Settimana" lansat in acest an la eticheta Tempi Duri Records / Universal.
Contro Vento este al treilea extras pe single de pe album si deja se bucura de un succes important in clasamentele muzicale din Italia, dar si in Elvetia.
Clipul este sponsorizat de compania de haine Thug Life, ce si-a facut deja un obicei din a promova artistii de hip-hop atat din Italia cat si din Germania.
Discul lui Maxi B poate fi achizitionat de aici.

Curtea Veche: Eu si timpul de Margareta Paslaru

Margareta Pâslaru se înfăţişează, după mai bine de 50 de ani de carieră artistică, şi în ipostaza de scriitoare. Volumul “Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, în pregătire la Curtea Veche Publishing, reprezintă un minidocumentar al experienţelor trăite de una dintre cele mai memorabile figuri ale scenei româneşti. Lansarea cărţii va avea loc luni, 7 mai, începând cu ora 18.30, în holul mare al Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu - Piaţa Universităţii), şi va reuni, spre deliciul publicului, arta scrisului, a picturii, a sculpturii şi a cântului.

Scrierea acestei cărţi reprezintă un dar al mult-îndrăgitei artiste pentru publicul ce, de ani întregi, o înconjoară cu dragoste. Tocmai de aceea, evenimentul de lansare va fi unul cu totul deosebit. Invitaţi vor fi criticul de film Magda Mihăilescu, realizatoarea TV Elise Stan şi Constantin Vlad, redactor-şef al editurii Curtea Veche.

Pentru seara lansării, Margareta Pâslaru, în acompaniamentul muzicianului Călin Grigoriu, va interpreta o compoziţie proprie, pe care o veţi recunoaşte, pe versuri de Virgil Carianopol.  Aceasta nu va fi, însă, singura surpriză. Preocuparea artistei pentru cultivarea tinerelor talente muzicale este deja bine cunoscută, iar în acest an “Premiul Margareta Pâslaru pentru Originalitate Interpretativă”, în valoare de 1000 de dolari, va fi decernat în cadrul lansării volumului “Eu şi Timpul”. Artista cedează drepturile ce i se cuvin în contul premiului anual, fondat la aniversarea a 40 de ani a Festivalului Mamaia (2010).

În “Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune”, Margareta Pâslaru reuşeşte să suprindă cinematografic şi să redea cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa, împletite inseparabil prin intensitatea trăirilor, prin colegii deosebiţi, dar mai ales prin dedicarea ce a caracterizat-o întotdeauna. Cititorii vor fi bucuroşi să descopere în cartea autobiografică 100 de ilustraţii din arhiva personală, multe dintre ele prezentate publicului în premieră.

Dintr-o familie de artişti (bunicul său, Ion Dimitriu-Bârlad, al cărui bust va fi expus în cadrul mini-expoziţiei “Portrete de familie” din timpul lansării, a fost un sculptor renumit; bunica sa cânta la pian şi picta în stil impresionist; mătuşa era balerină, iar mama, cântăreaţă de operă), Margareta Pâslaru a moştenit, la rândul ei, înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor. Este vorba de nume mari, precum Toma Caragiu, George Măruţă, Rodica Tapalagă, Maria Tănase, iar lista ar putea continua la nesfârşit, pentru că Margareta Pâslaru a avut o carieră extraordinară, atrăgând ca un magnet privirile şi cucerind inimile.

Titlul volumului a fost ales, după cum declară chiar Margareta Pâslaru, ca urmare a obsesiei sale pentru ireversibilul TIMP, ce a urmărit-o încă de la vârsta de 9 ani, când a conştientizat că “nu va mai serba niciodată 9 ani la 9 iulie”. Această preocupare a continuat prin cântecele compuse de-a lungul timpului: “Ceasul vrăjitor” (1967), “Timpul” (1970), “Eu şi Timpul” (1980). Momentul decisiv pentru alegerea titlului cărţii autobiografice a rămas, însă, emoţionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, bust ce o reprezenta chiar pe artistă la 19 ani. Fotografia ce ilustrează acest moment apare pe coperta cărţii. “Nimic nu este întâmplător”(Margareta Pâslaru).

Green Hours: Noi 4 - 1 mai

Marţi 1 mai, ora 20.00
Teatrul LUNI de la Green Hours & TEATRUL NU E O CLĂDIRE prezintă:
NOI 4 de Lia Bugnar
 
cu: Ilinca Manolache, Maria Obretin, Lia Bugnar, Dorina Chiriac
muzica: Ada Milea
regia: Dorina Chiriac

Reprezentaţie Nefumătoare! :)
(nu se fumează începînd cu 2 ore înaintea spectacolului şi 30 min după ...)

Green Hours: Noi 4 - 30 aprilie

Luni 30 aprilie, ora 20.00
Teatrul LUNI de la Green Hours & TEATRUL NU E O CLĂDIRE prezintă:
NOI 4 de Lia Bugnar
cu: Ilinca Manolache, Maria Obretin, Lia Bugnar, Dorina Chiriac
muzica: Ada Milea
regia: Dorina Chiriac

Teatrul nu e o clădire şi actriţele nu sunt doar nişte personaje, zic ele 4. Vieţi care nu-şi pot controla destinul, personaje care nu-şi pot controla actriţele şi spectatori care nu-şi pot controla rasul.
NOI 4, cu Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugnar
, Dorina Chiriac. Destine prescrise de Lia Bugnar şi controlate de Dorina Chiriac. La Green Hours.  Andrei Runcanu

Control Club: Death Goes to Disco - 29 aprilie

Duminica, 29 aprilie, ora 22.00 @Control
DEATH GOES TO THE DISCO
by Cliza


Fie ca-i weekend prelungit sau weekend muncitoresc, petrecerea continua in Control!
Cliza v-a pregatit un set nou de muzici alternative!

Drop by!

Intrarea este libera.

Ghost Fest 2012 - noi trupe confirmate

Inca o serie de confirmari imbogatesc line up-ul Ghost 2012, un festival ce se doreste, potrivit organizatorilor: “un eveniment cu personalitate adresat iubitorilor naturii in general si celor care indragesc muntele in special.
Secrets of the Moon, activeaza pe scena black metal din anul 1995 si a sustinut concerte la festivaluri de referinta, precum Summer Breeze Open Air (Germania) sau Hellfest (Franta). Trupa are propriul registru stilistic si un sound inimitabil, ce o detaseaza de celelalte formatii de gen. In luna martie trupa a lansat albumul “Seven Bells,” pe care critica de specialitate din Germania il considera un “liant intre estetica blackului clasic si mijloacele inovatoare de exprimare.”
Secrets of the Moon ajunge in Romania in formula sG – voce, chitara, sintetizatoare, Thrawn Thelemnar – drums, LSK – bass, Ar - chitara, backing vocals. 


Sunset In The 12th House sunt un alt nume care sporeste caracterul divers si neconventional al evenimentului. Sol Faur si Hupogrammos, cunoscuti publicului pentru aparitiile cu Dordeduh, aduc la Ghost Fest cel mai nou proiect al lor. Este vorba de “o noua abordare stilistica, concretizata printr-un post rock experimental, cu accente psihedelice si ezoterice.” Componenta formatiei este urmatoarea: Hupogrammos (chitara si voce), Sol Faur (chitara), Mihai Moldoveanu – (bass), Sergio Ponti (tobe)



Organizatorii evenimentului declara: “Prin alegerile facute ne-am propus sa oferim o optiune de nerefuzat pentru cei care iubesc natura, manifestarile muzicale si artistice indraznete, atelierele de creatie prin intermediul carora redescoperim frumusetea practicilor traditionale si expozitiile ce ne aduc aproape de locuri cu incarcatura istorica. Urmariti-ne pe pagina de Facebook

Pe scena Ghost vor mai urca: Trobar de Morte (Spania), The Moon & the Night Spirit (Ungaria), Allerseelen (Austria), Trei Parale (Romania), Leafblade (Marea Britanie) si EchO (Italia)

Biletele  se gasesc in reteaua Biletoo. Punctele de vanzare se afla in Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului si Palatul National al Copiilor. Bilete se comercializeaza si la filiala  Bestial Records din Bucuresti.

Cei ce doresc sa comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro, www.bilet.ro si www.blt.ro, www.myticket.ro, www.eventim.ro

Evenimentul este organizat de Cavalleria Events. 

Love Sensation Dj's Remember - 5 mai

Love Events prezinta
❤ Love Sensation Djs Remember ❤
Cea mai buna muzica din 2000 pana in prezent


Club Kristal
5 mai 2012


❤ MAHONY
https://www.facebook.com/mahonydj

❤ KOOL
https://www.facebook.com/pages/dj-kool_ro/136601966356334

❤ PAGAL
https://www.facebook.com/djpagal

❤ ROSARIO INTERNULLO
https://www.facebook.com/djrosariointernullo

Intrare:
20 ❤ inainte de 12.00
30 ❤ dupa 12.00
Rezervari: 0722. 795. 184

Control Club: Dead Horse & Fluturi pe Asfalt - 6 mai

Duminica, 6 mai, ora 20:00@Control
DEADHORSE [US] + FLUTURI PE ASFALT [RO] - Live in Bucharest

Duminica, 6 mai, FRONT si post-rock.ro, va invita in Control la concertul uneia dintre cele mai bune formații noi de post-rock: DEADHORSE [U.S.A.]. Evenimentul debuteaza cu trupa FLUTURI PE ASFALT [RO], mult așteptată să concerteze in București si un warm-up asigurat de 01100111.

Intrare: 20lei
Open doors: 20:00h

DEADHORSE e o trupă de post-rock/instrumental din Erie, PA (SUA). Formată în august 2009, se face din ce în ce mai cunoscută drept o nouă prezență care-și dovedește perseverența și sinceritatea în undergroundul muzical live. După turnee naționale și albume lansate independent, ce s-au popularizat cu viteza luminii datorită promovării online continue, universul muzical Deadhorse atinge noi publicuri din jurul lumii în fiecare zi. Cu o gamă extensivă de dinamică, control și forță, Deadhorse își atrag publicul nu doar prin atmosfera narativă, ci și printr-o conexiune intimă, crucială, definită prin sfera unor construcții subtile, a unor string-uri grațioase și a unor melodii delicate, inspirate din sfera clasicului. Deadhorse nu dau semne să se culce pe-o ureche prea curând, așa că după lansarea primului lor 7", ce urmează după cea a albumului "We Can Create Out Own World", vine și-un turneu european în 2012 și două clipuri făcute de regizorul australian Matt Kleiner. Ba chiar dovedesc că DIY-ul o duce încă bine-mersi.

"For a band to be able to conjure up such a fascinating and varied sound is a rare and admirable quality, there is a real sense of yearning after perfection on an Explosion in the Sky sort of level." - CRACK IN THE ROAD

"Deadhorse, with their first release, has sprung onto the scene like no other band has for quite a while." - Is This Revolutionary?

FLUTURI PE ASFALT - "Trupa a început să se formeze prin 2009 în Cluj, deşi ideea exista de ceva vreme. Primul nostru chitarist a găsit un tobar, tobarul a adus un basist. Pentru un timp s-au plimbat cam aceeaşi oameni pe la toate instrumentele, până am găsit o formulă care să ne placă. Închiriam săli de repetiții cu ora şi ne chinuiam să facem ceva – programul restrâns nu ne permitea prea multe, aşa că ne-am făcut sală de repetiţii proprie. De acolo proiectul a prins viteză. Primul concert l-am avut în 30 aprilie 2010, lângă Cluj. A fost o experienţă bună pentru noi, în aer liber şi cu public restrâns. Formula actuală îi include pe Flaviu (tobe), Andrei (bas), Gheo (chitară), Eugen (chitară/voce). Din trupă au mai facut parte Ördög şi Tomi - le mulţumim şi pe această cale pentru contribuţia adusă!" (interviu complet pe http://www.no3.ro/2011/12/interviu-cu-eugen-males-de-la-fluturi-pe-asfalt-2.html )

Trofeul Club A - semifinale - 4 mai

Vineri, 4 mai, ora 19:00, Club A își oferă scena ultimei Semifinale a competiției Trofeul Club A - Avanpost Rock.

Urcă pe scenă trupele QuantiQ, Central Warehouse, Ad Hoc, Luni la Teatru, Nu & Apa Neagră și ruePavlov.

Multe trupe, multă muzică, explozie de instrumente și mâini aruncate în aer :) Toate pentru premiul cel mare: participarea la Festivalul Club A și la EXIT Festival 2012!

Centrul Ceh: Documentary Mondays - 30 aprilie

„Scoala noastra”, filmul cu care incepem saptamana, a avut un mare succes la festivalul de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania. Zeci de spectatori au ramas dupa proiectie la discutii cu invitatii festivalului, iar Ministrul Educatiei a promis ca va face tot posibilul sa duca acest film in cat mai multe licee. Toate acestea ne-au convins ca documentarul trebuie reluat in cadrul ECHOES OF ONE ROMANIA, la Centrul Ceh.

Echoes of One World Romania – Scoala noastra / Mona Nicoara, Miruna Coca-Cozma / co-productie SUA, Elvetia / 2011 / 94 min / VO romana  / subtitrare in limba engleza
LU 30 aprilie / 20H00 / Centrul Ceh


Alin, Beni si Dana, trei copii romi dintr-un mic orasel maramuresean, sunt parte dintr-una din primele initiative de desegregare scolara din Romania. Pe durata a patru ani, “Scoala Noastra” urmareste indeaproape, cu empatie dar si luciditate, un proces inexorabil care culmineaza intr-un final neasteptat si revoltator. Atingand teme ca prejudecatile institutionalizate, cercul vicios al saraciei si dificultatile din invatamant, dar bine ancorat in ritmurile hipnotice si realitatea profunda a comunitatii romilor, filmul este atat o emotionanta poveste dulce-amaruie despre traditie si progres, cat si o meditatie despre ce inseamna o sansa la un viitor mai bun pentru noi toti.


Un eveniment Centrul Ceh sustinut de Staropramen
*intrarea este libera
*FB event here <http://www.facebook.com/events/223162341126454/>

El Dictador weekend 27 aprilie

Vineri - 27 aprilie 2012
Moulin Rouge
Vineri seara, incepand cu orele 22, El Dictador va invita intr-o atmosfera de cabaret autentic. Combinam dansul can-can cu picioarele-n tavan cu mix-urile pregatite special pentru aceasta seara de Dj Janeiro, iar ofertele de bautura va vor ajuta sa intrati cu adevarat in aceasta lumea pariziana de noapte. Bauturi fine, un decor rupt de realitate si o atmosfera de budoir. Doar in club El Dictador!

Club El Dictador
Adresa: Sf. Dumitru 3- Centru Istoric
Info&rezervari 0729 041 043
www.eldictador.ro

El Comandante Grande 27 - 28 aprilie

Vineri/ Sambata- 27/28 aprilie 2012
Hawaiian Party
Weekend-ul acesta, El Comandante Grande aduce vara la tine. Pentru ca suntem Grande si fara mare, hai sa petrecem impreuna pana la rasaritul soarelui.
Noi venim cu marea, nisipul, gheata, in cazul in care ne incalzim prea tare si sa nu uitam de… rasarit.
Daca ramai in Bucuresti, dar nu-ti place asfaltul, hai sa-l transformam in nisip!
Dresscode - Hawaiian outfit
Mai mult, sambata seara primii 50 de petrecareti primesc un cocktail tropical din partea noastra! Te asteptam cu drag!
Club El Comandante Grande
Adresa: Str. Viitorului 26
Info& rezervari: 0728 556 043
www.elcomandante.ro
; www.facebook.com/el-comandante-grande

El Junior Comandante weekend 27 - 28 aprilie

Vineri- Sambata - 27/28 aprilie 2012
Party para la resistencia

În El Comandante Junior​ , din Centrul Vechi, muzica nu se opreşte niciodată şi petrecerea e în toi. Ea continuă şi în acest weekend cu “Party Para la Resistencia”. Muzica e pe toate gusturile şi, dacă apuci să intri, cu siguranţă te vei opri cu greu din dans. Nu trebuie să-ţi faci probleme în acest caz, clubul rămâne deschis până dimineaţă, iar de muzica se ocupa Dj Eddie. “Party Para la Resistencia”- pentru oameni liberi, ce nu accepta ingradirile!

El Comandante Junior
Adresa: Str. Stavropoleos 8 - Centru Istoric
Info & rezervari: 0728 555 043
www.elcomandante.ro

Noi trupe confirmate la Ost Fest 2012


     Editia 2012 a festivalului de rock OST FEST s-a imbogatit cu inca 10 trupe! Asadar, celor 11 mari nume deja confirmate li se alatura alte 10 nume, atat din strainatate cat si din Romania.

     Astfel, pe langa Motley Crue, Dimmu Borgir, Europe, OverKill, Manowar, Trooper, HollyHell, Motorhead, Megadeth, W.A.S.P., Lake Of Tears, vor mai concerta si:
-          Addiction (RO) - Sambata
-          Finsterforst - Vineri
-          Infected Rain - Vineri
-          Metrock (RO) - Duminica
-          Mystery - Sambara
-          Psychogod (RO) - Vineri
-          Steelborn (RO) - Sambata
-          Syn Ze Sase Tri (RO) - Sambata 
-          Tiarra (RO) - Duminica
-          White Walls (RO) - Vineri

ADDICTION:
Trupa Addiction a luat fiinta in decembrie 2008. In vara anului 2009 trupa a castigat marele premiu la YouthRockFest, din cadrul Festivalului Tineretii de la Costinesti. Putin mai tarziu rockerii au castigat Trofeul Teo Peter, cel mai important premiu al seciunii rock la Festivalul Mamaia 2011. Componenta trupei este urmatoarea: Andrei Vasii - voce, Silviu Paraschiv - chitara solo, Bogdan Iftode - bass, Alex Musat - tobe si Razvan Popa - clape.

FINSTERFORST:
Trupa a luat fiinta in anul 2004, cand 4 tineri din Germania s-au gandit sa formeze o trupa. In prezent, trupa este formata din 6 membri: Johannes Joseph - acordeon, voce, Oliver Berlin - voce, Tobias Weinreich - chitara bass, Cornelius "Wombo" Heck - tobe, voce, Sebastian "AlleyJazz" Scherrer - clape, David Schuldis - chitara, Simon Schillinger - chitara acustica, voce. In ultima vreme baietii din “Padurea Neagra” au concertat la multe festivaluri, unde au fost primiti foarte bine, trupa fiind un magnet pentru audienta!  

INFECTED RAIN:
Grupul provine din Moldova, a fost format in 2008 si este compus din 6 membri: Elena Cataraga 'Lena' - voce, Vidick - chitara, Seriy - chitara, Vova - bas, Vadim - tobe, Kapa - dj. Trupa a participat la mai multe concerte in Republica Moldova si Ucraina. Infected Rain a participat si la festivaluri, cum ar fi Red Alert 2008, Metal Heads' Mission 2009, RockHausen 2008/2009, Fuckin'FuckFest 3, Big Up! Urban Fest 2009 - unde grupul a castigat primul loc.

METROCK:
Formatia Metrock a fost infiintata in 1991 la Bucuresti si este cunoscuta impatimitilor in ale rock-ului! A fost printre primele formatii rock de dupa revolutie care a incercat sa se afirme in acest domeniu. Metrock s-a intors intr-o formula ce contine instrumentisti foarte buni, apropiata de cea de la inceputul anilor 90. Singura noutate o reprezinta tanarul lor tobosar, Alexandru Petcu care este de viitor si a aratat ca merita sa cante alaturi de oameni ca George Patranoiu, Adrian Bortun si Cristi Ionita. 

MYSTERY:
Mystery este o trupa tanara din Australia (poate cea mai tanara de la OST FEST), formata din Rocky Ravic, Kris Iaccino, Josh Scarpaci si Tony Mlikota. Au debutat la CroktoberFest in Melbourne si sunt hotarati sa isi faca noi fani si printre romani. Mystery intentioneaza sa faca istorie si ne asigura: „Viitorul muzicii rock si heavy metal este pe maini bune!

PSYCHOGOD:
Psychogod s-a infiintat la sfarsitul lui noiembrie 2009 cand Dank (chitara) si Cristina (voce) s-au hotarat sa puna bazele unei trupe care sa abordeze un metal agresiv si in acelasi timp modern, imbinand stiluri ca hardcore, death metal, black metal si industrial. Dupa cateva modificari ale formulei, stilul muzical se indreapta spre o mixtura de death metal, metalcore, groove metal si thrash metal. Componenta actuala: Cris - voce, Dank  - chitara, Mausy - chitara, Dragos - bass, Andrei - tobe.

STEELBORN:
Chiar in anul in care a fost fondata - 2009, formatia a sustinut primele concerte alaturi de nume mari ale scenei rock din Romania. Au cantat alaturi de: Les Elephants Bizarres, Kumm, Suie Paparude, Monarchy, Tapinarii, OCS, Voltaj. Componenta Steelborn este urmatoarea: Aura Pohoata - voce, Mihai Danciulescu - chitara, Robert Munean - bass, Alexandru Botezatu - chitara, Catalin Gurau - tobe.

SYN ZE SASE TRI:
Syn Ze Sase Tri este o trupa din Timisoara infiintata in anul 2007, ce abordeaza stilul symphonic black metal. Se pare ca numele a fost preluat dintr-o veche rugaciune cioplita pe o piatra de mormint ce inseamna aproximativ Sînt al lui trei de şase). Intenta declarata a membrilor trupei este de „a promova in lume black metal-ul romanesc, cu mesajul sau întunecat si mistic, venit din indelungata si singeroasa istorie a tinuturilor romanesti”. Componenta: Corb - chitară, voce, Spin - chitară, Hultan - bass, Strigoi - baterie.

TIARRA:
Tiarra a fost fondata in 2004. In prezent este compusa din 8 muzicieni ce provin din backgrounduri muzicale diferite. Imbina cu succes metalul cu muzica simfonica iar stilul lor se incadreaza in mare, in sfera gothicului simfonic, fara insa a exclude si unele nuante de doom, black, death, power, progressive sau dark.... Componenta: Anda - voce, Alex (Indianu') - voce, Johann - clape, Tudor - chitara, Corina - vioara, Iulia - violoncel, Adi - chitara bas, Stelian - tobe.

WHITE WALLS:
White Walls este una dintre trupele pioner ale genului metalcore, in Romania. Trupa, infiintata in 2009, a obtinut premii la competitii de rock importante si a concertat pe aceeasi scena cu trupe precum Deftones, Blind Guardina sau East Of The Wall. White Walls au castigat sectiunea "Newcomers" a festivalului Stufstock. Componenta trupei este: Eugen Brudaru – voce, Alexandru Eduard Dascalu – chitara, Serban Ionut Georgescu – bas, Marian Mihaila - tobe.

     Fanii trupelor mai sus mentionate ar trebui sa stie ca pretul biletelor este situat intre 90 lei si 500 lei (VIP), iar abonamentele valabile pentru toate cele trei zile ale OST FEST costa intre 150 lei si 800 lei (VIP)! Voucherele pentru camping costa 30 de lei. Biletele se gasesc la magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinele Flanco, Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinele Diverta, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1 si reteaua internationala Eventim. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILET.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro.

     Pentru orice alte detalii puteti vizita www.OstFest.ro sau pagina facebook a festivalului: www.facebook.com/OSTFESTRO.

     ~~Festivalul OST FEST va avea loc in perioada 15-17 iunie 2012 la Romexpo Bucuresti si este un eveniment organizat de Project Events, in colaborare cu Cavalleria Events! Eveniment prezentat de ROCK FM.~~

La Historia de Cuba: June Anda - 26 aprilie

PhotobucketLa Historia de Cuba
June Anda - Jazz & Classics

Joi, 26 aprilie dupa orele noua si jumatate seara, La Historia de Cuba prezinta un show jazz & classics, marca June Anda. Alaturi de ea, la pian va fi Alexandru Burca, iar la vioara Gaby Stanescu.
Anda abordeaza mai multe genuri muzicale, dintre care: pop, jazz clasic, evergreenuri, arii clasice, lieduri. A fost indrumata in cariera muzicala de Anca Parghel, a participat la numeroase concursuri, a cantat si a jucat roluri in piese de teatru, iar noi nu putem spune despre tanara Anda ca merita toata atentia din partea noastra.
Asadar, va invitam joi, 26 aprilie de la 21:30 la un concert jazz & classics cu Anda June, Alexandru Burca si Gaby Stanescu.


La Historia de Cuba
Str. Sf. Stefan nr. 13 - zona Izvorul Rece
Info&rezervari - 0785 273 875
www.lahistoria.ro

Artistul Stefan Constantinescu invitat la Cannes

PhotobucketFilmul Cină în Familie în regia artistului Ştefan Constantinescu a fost selectat pentru secţiunea Semaine de la Critique a festivalului de la Cannes.

Ştefan Constantinescu este un artist vizual si cineast român stabilit in Stockholm.

În 2009 Ştefan a reprezentat România în cadrul Bienalei de la Veneţia alături de artiştii Andrea Faciu şi Ciprian Mureşan. Filmele sale sunt prezentate atât in circuitul cinematografic cât şi în cel artistic al galeriilor si muzeelor.

Scris împreună cu Xandra Popescu şi produs de ATMO Stockholm, Cină în Familie face parte dintr-o serie de scurt-metraje care tratează tema cuplului.

Filmul o are în centru pe Maja, mama şi soţie care consumă o relaţie extraconjugală. În timp ce soţul şi fiica ei pregătesc cina în bucătărie, în baie, Maja, primeşte şi trimite mesaje erotice pe telefonul mobil.

Rolul principal este interpretat de către actriţa şi compozitoarea Fanny Risberg.

Filmul este produs de Atmo şi co-produs  de Film i Väst. Imaginea filmului este realizată de către directorul de imagine Alexandru Timoşca.

În prezent, Ştefan Constantinescu lucrează la dezvoltarea filmului de lung metraj intitulat Viking Line Story împreună cu scriitoarea Xandra Popescu. Produs de ATMO în colaborare cu HiFilm, Viking Line Story se bucura de sprijinul Swedish Film Institut.

Alternosfera in concert in Fabrica - 25 mai

ALTERNOSFERA (s)pune VIRGULA
Turneul continuă!

Rock Events susţine turneul de lansare a noului album VIRGULA, al formaţii din Republica Moldova, Alternosfera.
Un turneu de concerte incendiare în cele mai mari cluburi din ţară.

25 Mai, Bucuresti, Club Fabrica - ora 21:00
Str. 11 iunie nr.50
Info: 0213350323

In deschidere Changing Skins
www.facebook.com/ChangingSkins

Biletele sunt disponibile in ziua de concert la locatie la pretul de 25 Ron
www.fabrica-club.ro
www.facebook.com/clubfabrica


Dupa ce şi-a scris Wamintirile din „Oraşul 511” şi a vrut să pună punct cu „Visători cu plumb în ochi sau ultima scrisoare pentru femeia nordică” perioadei romantismului liric în creaţia sa, Alternosfera anunţă lansarea albumului “Virgula”, cel de-al treilea album al formaţiei din Republica Moldova.

• Marcel Bostan – voce, clape
• Eugen Berdea – tobe
• Victor Coșparmac – chitară bass
• Marin Nicoară - chitară, clape
• Sergiu Aladin – chitară, clape

www.alternosfera.com
www.facebook.com/alternosfera

Finala "Lupta sa canti la Ost Fest 2012"

Mare competite mare, diseara la Silver Church! Cele 10 trupe participante vor demonstra diseara de ce merita sa urce pe aceeasi scena cu legende ale rock-ului precum Motley Crue, Motorhead, Megadeth, Manowar, Europe... etc.
Numele trupelor care vor concura diseara se gasesc mai jos (in ordine alfabetica):
- Aeon Blank
- Armies of Enil
- Desant
- Hiatus M
- Kalistenic
- Overdrive
- Pandora
- Reborn
- Warchant
- Wilder

     Marea finala a concursului „Lupta sa canti pe scena OST FEST” va avea loc la clubul Silver Church azi, pe 25 aprilie 2012, incepand cu ora 17.00 cand cele 10 trupe vor incerca sa convinga atat juriul cat si publicul ca merita un loc pe scena festivalului OST FEST. In aceasta seara, la finalul competitiei live vor fi desemnate si trupele castigatoare, care vor concerta la Romexpo pe aceeasi scena cu starurile rock-ului mondial.

     Concurentii si-au pregatit vocea, au acordat instrumentele si sunt pregatiti sa mai castige si in seara asta cativa fani! Fiti alaturi de aceste trupe pentru ca ne asigura ca vom mai auzi de ele! Cele 10 trupe va dau intalnire diseara la Silver Church! Aveti toate motivele sa veniti, mai ales ca intrarea este libera!

     Pentru detalii despre festival puteti vizita www.OstFest.ro si ii puteti contacta pe organizatori la contact@ostfest.ro sau pe pagina facebook a festivalului: www.facebook.com/OSTFESTRO.

     OST FEST ii va aduce in iunie pe scena sa pe Motley Crue, Dimmu Borgir, OverKill, Manowar, Europe, Trooper; HollyHell, Motorhead, Megadeth, W.A.S.P., Lake Of Tears si multi multi altii! Pretul biletelor este situat intre 90 lei si 500 lei (VIP), iar abonamentele valabile pentru toate cele trei zile ale OST FEST costa intre 150 lei si 800 lei (VIP)! Voucherele pentru camping costa 30 de lei. Biletele se gasesc la magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinele Flanco, Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinele Diverta, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILET.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro.

     ~~Festivalul OST FEST va avea loc in perioada 15-17 iunie 2012 la Romexpo Bucuresti si este un eveniment organizat de Project Events, in colaborare cu Cavalleria Events! Eveniment prezentat de ROCK FM.~~

     ~Concurs organizat cu sprijinul The Silver Church Club.~

Expirat Vama Veche: ESN Party - 30 aprilie

LUNI – 30 APRILIE – ESN ROMANIA RESPONSIBLE PARTY
@ Expirat – Vama Veche

Luni, pe 30 Aprilie studentia se muta in Vama Veche, pe terasa Expirat!

Primul weekend la mare din 2012 inseamna si primul weekend Erasmus din sezonul estival. Cu mic, cu mare, cu prieteni, colegi si erasmusi si, exact asa cum ne-am obisnuit, cu iuresul aferent si cu baut pana se cade pe nisip sau se adoarme pe plaja...intr-un mod responsabil.

Adica - ESN Responsible Party – If you drive, don’t drink. If you drink, don’t sink.

Carnetele de conducere si costumele de scafandru se lasa acasa.

Ora 22:00.
www.expirat.org

Expirat: Selectro - 2 mai

MIERCURI – 2 MAI – SELECTRO
@ Expirat

Selectro pastreaza continuitatea chiar si in perioada de migratie a clubberilor pe litoral.

Astfel, Miercuri pe 2 Mai, propunem o seara un pic mai aparte, pe o singura scena, in Expirat, cu mult Electro-Swing cu insertii Electro, Deep sau Tech-House, printre altele.

Capul de afis este tinut de DJ DAVILLA AND OSCAR in timp ce procesiunea obisnuita de warm-up si close-up intra in responsabilitatea lui MARIKA si a DJ-ilor rezidenti Selectro: GREEG & MOONSOUND.

Despre DJ DaVilla:

Se poate spune despre Dorian Alexandru Villa ca este unul dintre artistii completi de pe scena mainstream Electro Swing si House locala, si nu numai. In industria muzicala este cunoscut drept un compozitor talentat, fost solist al unei trupe Alternative, colaborator pe segmentul de backing vocals cu trupa Firma, producator pentru artisti ca Sophia, creator al unor piese care s-au aflat de-a lungul anilor in rotatie pe numeroase posturi radio din Romania, Republica Moldova sau Slovenia, parte a proiectului de succes DaVilla & Barac. La palmaresul muzical se adauga si implicarea ca actor sau participant in procesul de creatie / productie al mai multor videoclipuri alaturi de colectivul Free Space Records. Miercuri, pe 2 Mai il intalniti in Expirat!

Ora 23:00. Happy Hours: 20:00-23:00 – King Size Drinks
Intrare: 10 lei – un shot Selectro inclus
www.expirat.org

Expirat: Unu' Mai deschis 27 - 28 aprilie

WEEKEND 27-28 APRILIE – UNU’ MAI DESCHIS!
@ Expirat

Chiar daca weekendul acesta Expirat se muta cu o parte din catrafuse in Vama Veche, tam-tam-ul de weekend continua si in Bucuresti.

Asadar, Vineri si Sambata pe 27 si 28 Aprilie, tinem deschis si in Str. Brezoianu, pe colt cu Lipscani 5, pentru voi, cei care ati ales sa evitati aglomeratia estivala de la malul marii sau sa sarbatoriti 1 Mai-ul de anul asta prin munca.

Drept urmare ne dam productivi pe dancefloor, la cocktail-uri si la shot-uri alaturi de Coty si Ioan, cu muzici de dans de toate soiurile, ca de obicei, intr-un cadru ceva mai intim. Unu’ mai deschis!

Ora 22:00. Happy Hours: 20:00-23:00 – Worker’s King Size Drinks
Intrare: 10 lei – un shot muncitoresc inclus
www.expirat.org

The Stagger Rats live in Control Club - 30 aprilie

Luni, 30 aprilie, ora 22.00:
The Stagger Rats - live@Control
The Great Rock'n'Roll Circus - party


O veste buna pentru cei care isi vor petrece mini-vacanta de 1 Mai in Bucuresti. Luni, pe 30 aprilie, ii vom avea alaturi de noi la Control pe fantasticii scotieni The Stagger Rats, fiind probabil singura ocazie de a-i vedea inainte de a ajunge mari. Dupa concert, seara va continua cu party : o editie speciala The Great Rock'n'Roll Circus, cu Cliza.

***
Primul single The Stagger Rats, 'See Through Spiders' a captat atentia lumii filmului fiind folosit ca piesa principala pe soundtrack-ul productiei independente 'PIMP', aparuta in 2010. Trupa a cantat live la premiera filimului atat in Londra cat si in Glasgow.

Recent, The Stagger Rats au fost "semnati" de casa de discuri WP Ents si au scos deja trei single-uri, 'Sleeping Off Ecstasy', 'Fuzzy Fuzzy' and 'I'm In Love (It Ain't Easy)', foarte bine primite atat de presa specializata cat si de posturile de radio. De primul lor album se ocupa producatorul Owen Morris (Oasis, Ash, The Verve, The View, Kaiser Chiefs).

"The Stagger Rats are the best band I've worked with... this band can be superstars, in the best possible way... real, timeless, proper rock'n'roll... these boys are so well rehearsed it made life easy for me... The Stagger Rats are at the forefront of the new wave of major Scottish bands." - Owen Morris

Concertul va incepe la ora 22.00
Intrare la concert costa 10 lei. (Accesul este gratuit pentru cei care si-au luat deja bilete la Control Day Out 2).

!!!! Primii 20 care vor intra la concert primesc o invitatie la petrecerea de deschiderea BUCHAREST BIENNALE 5 (www.bucharestbiennale.org), unde va concerta, pentru prima data in Romania, CHINAWOMAN.

Control Club: Portuguese Night Out - 26 aprilie

Joi, 26 aprilie, ora 21.00 @ Club Control
PORTUGUESE NIGHT OUT


Portuguese Night Out este un concept de party creat pentru a sarbatori ziua revolutiei portugheze (25 aprilie). Daca te-am facut curios, te servim joi 26 aprilie, la Control, cu o infuzie de interculturalitate.

Do not miss all the fun! Drop by!
Free entrance!
>>>

Program:
21:00 - PROIECTIE - "Escrever, escrever, viver" (2009), regia Solveig Nordlund, 50min

Documentar despre viata si lucrarile scriitorului portughez António Lobo Antunes (oferit de Institutul Camões).

Filmul vorbeste despre sursele de insipratie ce au stat la baza creatiei sale - copilaria, cariera de doctor psihiatru, razboiul colonial, 25 aprilie (ziua revolutiei portugheze) - si despre modul in care boala i-a schimbat perspectiva asupra vietii.

"António Lobo Antunes at the height of his career gets the grand prize for literature International Book Fair in Guadalajara, Mexico. The prize is the starting point for a general overview of his life and work. (...) In 2006 he was diagnosed with cancer.(...) The risk of death is over. But the disease left its mark, his attitude towards life has changed, will only publish two more books."

>>>
23.00 - CAMERA SAMBO - Tiago & Bogman - www.facebook.com/events/348129415236386
Seara se continua cu o noua editie Camera Sambo, care il are ca invitat special pe DJ-ul si producatorul portughez Tiago Miranda. Tiago este cunoscut si ca DJ rezident in LUX, cel mai tare club din Lisabona si ca membru al trupei Gala Drop. Proiectele si set-urile sale incendiare combina ritmuri dintre cele mai variate de la techno si dub la leftfield rock si disco.

"Hailing from Lisbon in Portugal where he is a weekly resident at Club Lux, Tiago has a laid back intensity that is reflected in the expansive and inquisitive nature of his sets. He has been at it for close to twenty years, and in the last decade added production work to his resume. Check his production and remix work on labels like DFA, ESP Institute, Golf Channel, Leng, etc."

www.soundcloud.com/abrigo-lisboa
www.discogs.com/artist/Tiago+Miranda

Control Club: Indie Invasion - Sziget Festival Official Party

Sambata, 28 aprilie, ora 22.00@ Control Club
INDIE INVASION by Leo/ SZIGET FESTIVAL OFFICIAL PARTY
TOMBOLA: castiga 2 abonamente pt intreg festivalul (6 - 13 august 2012)!

Sambata, 28 aprilie, va invitam la o editie speciala a party-ului INDIE INVASION, o seara dedicata SZIGET FESTIVAL 2012.

Leo va pregateste un set-list adecvat, presarat cu hit-urile trupelor care vor aparea anul acesta pe scena festivalului din Budapesta ( The Stone Roses, Placebo, The Vaccines, Two Door Cinema Club, The Killers, The Horrors si multi altii ) si multe alte surprize.

Cei prezenti la petrecere au sansa de a castiga 2 abonamente la Sziget Festival 2012. Tragerea la sorti se va face pe ringul de dans pana la ora 4 a.m.!

Party all night long!


Intrare:
5 lei (22:00 - 00:00) + bilet tombola
10 lei, un shot de tequila inclus + bilet tombola ( 00:00 - 04.00)
***
!!! Nu uitati ca biletele cu pret redus pentru Sziget Festival se mai pot achizitiona doar pana la sfarsitul lunii aprilie!
Mai multe detalii despre eveniment si bilete : www.szigetfestival.ro

*Abonament festival 6-13 august

Pret promotional (pina pe 30 aprilie, 12PM CET): 195 EUR
Pret intreg (dupa 1 mai, 0AM CET): 225 EUR

* Bilet pentru 5 zile (fara campare inclusa)

Pret promotional (pina pe 30 aprilie, 12PM CET): 165 EUR
Pret intreg (dupa 1 mai, 0AM CET): 195 EUR

* Bilet zilnic (zile obisnuite)
Pret promotional (pina pe 30 aprilie, 12PM CET): 40 EUR
Pret intreg (dupa 1 mai, 0AM CET): 45 EUR

* Bilet pentru autocaravane
Pret: 130EUR/vehicul

Bilet VIP Camping:   Pret: 120 EUR
Biletele pentru Sziget Festival 2012 se pot achizitiona online din reteaua Eventim.
Sziget Festival FB: www.facebook.com/SzigetRomania
INFORMATII DESPRE FESTIVAL: www.szigetfestival.ro

Control Club: Mixtapes 14 - 24 aprilie

Marti, 24 aprilie, ora 20.00@ Front Control
Mixtapes #14 - Unlocka (Chillout Set)

Mixtapes, in fiecare marti seara in partea din fata a clubului Control.

Printre dj rezidenti, dj invitati, concerte cu trupe romanesti si straine, uneori uitam cat de mult conteaza muzica de la orele acelea cand n-ai chef decat de-o bere cu cativa prieteni. Vino marti in Club Control, pentru un program cu muzica de conversatie, iar invitatii nostri sigur va vor face macar o data sa mergeti pana la pupitru sa intrebati cine canta.

Unlocka cu siguranta nu a devenit cunoscut in ultima vreme pentru chillout, ci pentru basi de dansat pana dimineata. Tocmai de aceea a acceptat sa vina la Mixtapes, pentru ocazia de a o "da" un pic si pe chill.

Mixtapes, in fiecare marti seara de la 8 la 10, in Front Control. Selectii de muzica alese de pasionati de muzica. Unii cu experienta in spatele pupitrului, altii fara, dar toti cu multa experienta de ascultat.

Mixtapes este un concept Electric Paradox pentru Club Control.

Expirat - Selectro - 25 aprilie

MIERCURI – 25 APRILIE – SELECTRO
@ Expirat

Miercurea aceasta, pe 25 Aprilie la Selectro tragem linie sub a doua treime de primavara, in Expirat, dupa 23:00.

Totul se intampla sub baghetele a trei invitati speciali, DJ-i cu un potential imens, din ce in ce mai prezenti pe scenele House si Techno din tara: doi dintre reprezentantii Underground Romanian Sound: NOQUIT si RAZVAN DINESCU alaturi de SORIN GHINEA. Cei trei au deja o serie de line-up-uri impartite la activ si promit un showcase complet al sunetelor care ii reprezinta, de la Tech si Vocal House pana la Techno si Minimal.

Alaturi de ei vor mixa ca de obicei MARIKA si rezidentii Selectro: GREEG si MOONSOUND.

Warm-up si mai multe informatii recomandate Selectro:


Ora 23:00. Happy Hours: 20:00-23:00 – King Size Drinks
Intrare: 10 lei – un shot Selectro inclus
www.expirat.org

Green Hours: Chutney - 24 aprilie

Marţi 24 aprilie, ora 21.00

Teatrul LUNI & teatru' LA MASA vă invită în bistro-ul UpperGreen la:
CHUTNEYun spectacol de Vitalie Bichir după Kitchen de Banana Yoshimoto

 
cu: Valentina Popa, Istvan Teglas, Vitalie Bichir

"Un băiat şi o fată suspendați pe o scara, deasupra iadului, privesc cu frică către cazanul care clocotește. O privelişte amețitoare, limbile de foc pârjolesc totul ȋn cale, căldura e insuportabilă şi totuși, ei doi nu se țin de mână. Chiar dacă sunt cele mai apropiate persoane de pe lumea asta, chiar dacă sunt cei mai buni prieteni, oricât de trişti şi singuri ar fi, ei vor să stea pe propriile lor picioare. Dar totuși dintr-o parte se vede că sunt un cuplu, o femeie şi bărbatul ei, chiar dacă ei nu se comportă aşa."
Vitalie Bichir – “cu siguranţă nu-s un psiholog ȋn care să aveți încredere...”
 
Chutney este un termen britanic, împrumutat din limba hindi (“chatni” înseamnă “a pisa” sau “a zdrobi”), care denumeşte un preparat picant, folosit ca acompaniament al unui fel principal. Mai pe româneşte, este un fel de sos gros sau pastă, folosit la asezonarea cărnii şi a legumelor, căci are un gust dulce-sărat-acrişor-picant, extrem de plăcut şi de interesant.

Mikage este o tânără atipică, pentru care determinarile vârstei îmbracă forme bizare. Când altor fete le plac parfumurile, florile exotice sau baieţii romantici, ea se hrăneşte cu imagini domestice, decupate de obicei din bucătarii. Printre apropiaţi i se număra storcătorul de fructe, cuţitul de pâine şi gresia pe care calcă. Până şi la moartea bunicii sale Mikage se izolează lângă frigider, găsind în zumzetul lui consolările pe care nu pot sa i le ofere cei din jur. (…) Destinul lui Mikage e la fel de incert ca mişcarea celor alături de care îşi duce zilele, în viata ei irump dezvăluiri spectaculoase şi se iau revanşe tranşante asupra anilor trecuţi. Universul lui Mikage este unul al paradoxurilor stranii, al obsesiilor, al revenirilor şi al unei înţelepţiri anevoioase. Un univers aromat ca o bucătărie înaintea prânzului duminical. (Prezentarea Humanitas a cărţii Kitchen de Banana Yoshimoto - Colectia: Raftul întâi)


Teatrul contemporan nu iartă nimic. De această dată, trei actori tineri au construit un spectacol care porneşte ca un show de gătit şi ajunge la dezvăluirea unui love story timid, stângaci, cu nuanţe aproape inefabile. Când intri în noul băruleţ de la parter din Green Hours, acest club veteran care a inovat tot ce înseamnă teatru în România, te pomeneşti că ai în faţă o masă cu ingrediente, ca la orice cooking show obişnuit. Aşa începe totul. Treptat, participanţii intră într-o succesiune a dezvăluirilor mai mult sau mai puţin comode, se provoacă, se tachinează, se înduioşează, eat, pray, love. Mâncarea devine un pretext, cam ca în cazul cinelor romantice unde ştim cu toţii că arareori poţi înghiţi mai mult de 3 îmbucături. Ce reuşesc fenomenal de bine Istvan Teglas, Valentina Popa şi regizorul – personaj atotştiutor Vitalie Bichir (cel responsabil cu ideea de a dramatiza “Kitchen” de Banana Yoshimoto şi de a găti sos Chutney pe marginea ei)? Desigur, reuşesc – în cele din urmă – să gătească sos Chutney. Dar mai reuşesc o chestie foarte, foarte tare: să păstreze dialogul într-un firesc atât de autentic, într-o normalitate atât de frumoasă şi de sinceră, încât primul lucru pe care l-am întrebat pe Bichir după spectacol a fost: “Cât aţi improvizat din text?” “Absolut nimic. Pur şi simplu, suntem atât de buni”. Da, pur şi simplu, sunt atât de buni. Iar conceptul de spectacol este inovativ şi delicios. Ca şi sosul chutney pe care veţi fi invitaţi să-l degustaţi la final.
(Lorena Lupu)
...vă aşteptăm cu drag!

0788.452.485 (luni-vineri: 11.00-18.00)

Ost Fest: Manowar prezinta un nou preview

MANOWAR a oferit un al doilea preview, de pe albumul a carui premiera va fi celebrata in Romania, la Ost Fest . Melodia se numeste “Expendable” si va fi inclusa pe noul disc. Potrivit basistului Joey DeMaio albumul va fi caracterizat de “agresivitate si putere brută. Sunetul  va sfida moartea, va fi asemenea marsului unui dinozaur ”
Piesa este inspirata de proiectul cinematografic  “The Expendables” (Eroi de sacrificiu) si deja a ajuns si la urechile actorului american Silvester Stallone, in timpul vizitei pe care MANOWAR a facut-o pe platourile de filmare ale productiei “Expendables 2”.


MANOWAR revine in Romania, pe 16 iunie, in calitate de headliner al celei de a doua zile din cadrul Ost Fest. Concertul pe care MANOWAR il va sustine pe scena Ost Fest se va individualiza prin faptul ca va celebra premiera mondiala a noului album. Set-list-ul va cuprinde de la imnuri bine cunoscute, unele dintre ele chiar de pe albumul “Warriors Of The World”, de la a carui lansare se implinesc 10 ani, la melodii de pe noul material discografic.

Doar astazi, 24 aprilie, biletele si abonamentele pentru Ost Fest se pot achzitiona cu o reducere de 35%, exclusiv de pe BLT.ro. Promotia marcheaza a cincea aniversare a sistemului de ticketing si se aplica si pentru celelalte evenimentele listate pe site.


In luna martie, fanii formatiei ce fac parte din  “The Circle”, (un grup de voluntari ce contribuie la promovarea acesteia) au luat parte alaturi de reprezentanti media la o pre-auditie a viitorului album MANOWAR, urmata de un tur de prezentare al Wisseloord Studios din Olanda, locul unde albumul va fi mixat si masterizat. 
Basistul MANOWAR, Joey DeMaio, alaturi de Ronald Prent (inginer mixaj) si Darcy Proper (inginer masterizare), laureata a premiului Grammy, au oferit informatii despre productia unui album si despre cerintele specifice care apar atunci cand este vorba de o trupa renumita la nivel mondial pentru sunetul mai puternic decat al oricarei alte formatii, insa intotdeauna clar si nedistorsionat.

Pentru noi a fost important ca fanii sa fie cei dintai care aud noile piese. Totul este pentru ei, la urma urmei” a explicat Joey DeMaio. 

Primul preview de pe album se gaseste aici

Programul complet al Ost Fest, ce va avea loc in perioada 15-17 iunie 2012 la Romexpo Bucuresti este urmatorul:
15 iunie: Motley Crue, Dimmu Borgir, OverKill
16 iunie: Manowar, Europe, Trooper; HollyHell
17 iunie: Motorhead,  Megadeth, W.A.S.P., Lake Of Tears

Ost Fest este organizat de Project Events, in colaborare cu Cavalleria Events. Eveniment prezentat de Rock FM

Foto: Guido Karp - Fan United.com