Filmul Cină în Familie în regia artistului Ştefan Constantinescu a fost selectat pentru secţiunea Semaine de la Critique a festivalului de la Cannes.
Ştefan Constantinescu este un artist vizual si cineast român stabilit in Stockholm.
În 2009 Ştefan a reprezentat România în cadrul Bienalei de la Veneţia alături de artiştii Andrea Faciu şi Ciprian Mureşan. Filmele sale sunt prezentate atât in circuitul cinematografic cât şi în cel artistic al galeriilor si muzeelor.
Scris împreună cu Xandra Popescu şi produs de ATMO Stockholm, Cină în Familie face parte dintr-o serie de scurt-metraje care tratează tema cuplului.
Filmul o are în centru pe Maja, mama şi soţie care consumă o relaţie extraconjugală. În timp ce soţul şi fiica ei pregătesc cina în bucătărie, în baie, Maja, primeşte şi trimite mesaje erotice pe telefonul mobil.
Rolul principal este interpretat de către actriţa şi compozitoarea Fanny Risberg.
Filmul este produs de Atmo şi co-produs de Film i Väst. Imaginea filmului este realizată de către directorul de imagine Alexandru Timoşca.
În prezent, Ştefan Constantinescu lucrează la dezvoltarea filmului de lung metraj intitulat Viking Line Story împreună cu scriitoarea Xandra Popescu. Produs de ATMO în colaborare cu HiFilm, Viking Line Story se bucura de sprijinul Swedish Film Institut.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu