Control Club: Lansare DoR #8 - 24 aprilie

Marţi, 24 aprilie, ora 20.00 @Control
Lansare DoR #8 - Primăvară

Marţi, 24 aprilie, de la ora 20.00, Control gazduieste lansare Decât o Revistă #8 – Primăvară.
Va fi un eveniment cu note de înnoire, cu citiri din revistă şi concerte din noul nou val al muzicii autohtone: Shuffled Existence, Aeon Blank şi Fractures.


Intrarea este liberă. Revista va avea preţul promoţional de 20 de lei.

DoR #8 vorbeşte despre realităţi alternative şi oamenii care le întrupează. 2012 a început haotic, cu proteste de stradă, paralizie hibernală, schimbare de guvern. Nu știm exact cine suntem şi unde vrem să ajungem, dar e limpede că fiecare s-a săturat de ceva. Soluții nu prea sunt şi asta pentru că epoca soluțiilor universale a apus.

Pe tripla copertă avem trei femei care, într-un fel sau altul, au scurtcircuitat modelul „aşa am făcut până acum” şi propun soluţii proprii.
Ada Milea a cântat și-a protestat până când a decis că vrea mai degrabă să creeze ceva – nici teatru, nici muzică – prin care să dea mai departe ce o face pe ea fericită. Și-a găsit o alternativă la alternativă și probabil nu se va opri aici. Ana Bănică şi-a găsit menirea de cetățean prin artă și activism, evitând siguranța unei slujbe de la nouă la cinci.
Lucia Maria Popescu a postat pe YouTube clipuri în care cântă pe balcon coveruri după The MOOoD, iar astăzi e o viitoare voce importantă.

Tot în DoR #8 găseşti un eseu scris de o femeie care trăieşte într-un regiment de ultraşi, un pictorial cu noul nou val al filmului românesc şi povestea candidaturii lui Nicuşor Dan la Primăria Bucureştiului.

0 comentarii: