Premiera online - Chemarea Veneției (Venise n'est pas en Italie)

În perioada în care cinematografele sunt închise, industria se reinventează și filmele au mai nou premiera direct online. Pe https://play.happycinema.ro/puteți urmări premiera filmului francez ,,Chemarea Veneției” (Venise n'est pas en Italie) iar în curând urmează lansarea altor premiere naționale online, titluri precum The wedding year, Blackbird, The Haunt și Night Shift.

,,Chemarea Veneției” este regizat de Ivan Calbérac, filmul avându-l ca protagonist pe Emile, care are 15 ani. Locuiește în Montargis, alături de tatăl său cam zăpăcit și mama ce i-a vopsit întotdeauna părul blond, pentru că, se pare, aşa arată el mai bine. Când o fată pe care Emile o place foarte mult îl invită în vacanţa de vară la Veneția, el este mai mult decât fericit.

Dar există o problemă - părinții lui decid să-l însoțească! Aceasta este povestea unui adolescent născut într-o familie ce nu poate fi clasificată, povestea unei prime iubiri, miraculoasă și fragilă.

Aceasta este povestea unei călătorii inițiatice și incredibile, în care viața o ia de multe ori pe cărări nebănuite, dar la finalul cărora Veneția te va aştepta la întâlnire.

Familia Chamodots vă va cuceri instant, cu excentricitățile și amuzamentul pe care îl stârnește. Este o familie în care oricine se poate regăsi, irezistibilă.

,,Chemarea Veneției” va aduce un strop dejoie de vivre, fiind un film voios, ca promisiunea unei vacanțe.

Filmele din catalogul platformei de streaming online pot fi dăruite celor dragi cu un card cadou pe care îl puteți încărca cu orice sumă doriți.

Mai mult, în perioada Sărbătorilor de iarnă, pe platformă veți regăsi pachete tematice la un preț redus, precum pachetul tematic de Crăciun, care conține feericul balet "Spărgătorul de nuci" (Royal Opera House), comedia franceză  "A-nnebunit bunica", animațiile dublate în limba română "Norm de la Polul Nord: O aventură urieșească", "Marea Bulgăreală" și "Marea bulgăreală 2 - Supercursa săniuțelor".

HAPPYCINEMA®este al doilea lanț de cineplexuri ca acoperire națională și este un brand construit cu un capital 100% românesc. Cinematografele din București, Bacău, Buzău, Bistrița, Alexandria sunt temporar închise, acestea își vor relua activitatea în funcție de reglementările impuse de autorități. Planul de extindere al rețelei de cinematografe nu va fi afectat, urmând ca în viitorul apropiat să se inaugureze Happy Cinema Slobozia și Happy Cinema în Colosseum Mall din București.

Teaserul și podcasturile documentarului #newTogether

Deşi ne-a îndepărtat fizic de semenii noştri, anul 2020 ne-a învăţat să ne ascultăm mai mult unii pe ceilalţi. Aceasta este una dintre experiențele comune ale celor 60 de artişti austrieci şi români  care au luat parte, la invitaţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti (FCA), la experimentul online #newTogether, desfăşurat în lunile aprilie şi mai 2020, în timpul perioadei de izolare şi carantină (lockdown). Schimbul lor de idei într-un moment de criză sanitară şi socială profundă este materialul care a inspirat filmul documentar #newTogether – visions for a newtogether/gânduri despre un nou împreună realizat de regizoarea Carmen-Lidia Vidu (ce va avea premiera în 2021), dar şi seria de podcasturi#newTogether – viitorul înseamnă dialog, pe care FCA o lansează începând cu 21 decembrie 2020. Cele două demersuri documentare video şi audio reprezintă şi punctul de pornire al unui amplu demers de dialog cultural româno-austriac ce va include o serie de proiecte bilaterale, realizate între 2021 şi 2023 de Forumul Cultural Austriac Bucureşti şi partenerii săi, sub egida Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale.

La finalul unui an dificil şi cu totul atipic pentru ultimele decenii, în aşteptarea premierei offline a documentarului #newTogether – visions for a newtogether, programată pentru 2021, imediat ce condiţiile sanitare o vor permite, regizoarea Carmen-Lidia Vidu şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti dezvăluie teaserul producţiei. Acest foarte scurt metraj de animaţie – realizat în colaborare cu editoarea Cristina Baciu – a fost conceput ca o sinteză a ambianţelor sonore ale anului 2020. Un peisaj hibrid, compus din sunete naturale şi artificiale, în care fiinţa umană îşi caută încă locul...

Teaserul documentarului #newTogether – visions for a newtogether poate fi vizionat pe noul canal YouTube al FCA (se recomandă audiţia la cască) –https://youtu.be/y33QYxXoZJQ

În acelaşi timp, la iniţiativa regizoarei Carmen-Lidia Vidu, Forumul Cultural Austriac Bucureşti propune o serie de podcasturi realizate de jurnalistul Andrei Popov. Întâlnirile audio #newTogether – viitorul înseamnă dialog se doresc un complement al documentarului şi vor aborda teme de discuţie sugerate de cei 60 de artişti austrieci şi români în cadrul experimentului video online de la începutul anului. Primul podcast#newTogether – viitorul înseamnă dialog: De vorbă cu un ecran  analizează contextul în care a apărut proiectul #newTogether şi explică etapele parcurse de la intenţie la realizarea filmului documentar.

Episodul 1, De vorbă cu un ecran, al seriei #newTogether – viitorul înseamnă dialog poate fi ascultat pe noul canal Soundcloud al FCA (se recomandă audiţia lacască) –https://soundcloud.com/user-175473398/podcast-newtogether-viitorul-inseamna-dialog-episodul-1-de-vorba-cu-un-ecran

„Filmul #newTogether – visions for a newtogether este o rotiţă dintr-un proiect în desfăşurare si exact asta îi dă valoare. Faptul că nu e doar un film, ci o parte dintr-un mecanism care e un real eveniment cultural. Urmează noi proiecte, podcasturi, întâlniri, discuţii, viziuni pe această temă. Totul se leagă într-un produs cultural amplu, care vorbeşte despre dialog social, cultural, financiar, emoţional, interetnic”, arată Carmen-Lidia Vidu, regizoarea documentarului.

„O criză implică, întotdeauna, posibilitatea de a opera o schimbare în bine şi de a contribui la dezvoltarea pozitivă a societăţii. Este suficient să ne uităm la multitudinea de idei noi şi creative ale apărute în ultimul timp, în condiţiile necesităţii adaptări oamenilor la noul context. Ne dorim să contribuim cu proiectul nostru la amplificarea acestui proces creativ, pentru a contura idei şi viziuni despre noul nostru împreună”, adaugă Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac.

Într-adevăr, această etapă este startul proiectului de anvergură #newTogether, pe care Forumul Cultural Austriac Bucureşti îl va derula între 2021 şi 2023, în contextul pregătirilor pentru Timișoara 2023 - Capitală Culturală Europeană. Creat la iniţiativa artistei vizuale și expertei austriece în drepturile fundamentale, Beate Winkler, acest proiect de artă şi dialog social, este realizat în cadrul programelor „Creative Austrians” şi „Shapingourcommonfuture” ale Ministerului austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale. El se doreşte un hub de idei cu implementare concretă şi va propune expoziţii, ateliere, conferinţe, dezbateri, performance-uri, proiecții de film etc. despre modurile în care societăţile austriacă, românească şi europeană, în general, se transformă în contextul noilor provocări internaționale.

Filmul documentar#newTogether – visions for a newtogether

Proiect produs de Forumul Cultural Austriac Bucureşti

Concept – Thomas Kloiber / Andrei Popov

Regia – Carmen-Lidia Vidu

Editor – Cristina Baciu

Un proiect susţinut de Raiffeisen Bank România

În curând…

Credite foto – © Carmen Lidia Vidu/FCA
 
Parteneri media–Radio România Cultural, Agerpres, Observator Cultural, RFI România, Allgemeine Deutsche Zeitung fürRumänien, Agenţia Rador,  Radio Bukarest, Zile şi Nopţi, Bookhub.ro, Revista Zeppelin, Modernism.ro, Revista culturală Leviathan, Spotmedia.ro, Munteanu recomandă, Verbs describe us, Urban Things

LA PAS prin mediul online: program de promovare a gastronomiei banatene si consumului responsabil

Timp de 5 săptămâni, programul de gastronomie sustenabilă La PAS a reușit să facă legătura între producătorii locali și consumatori prin degustări online, promovarea bucătăriei tradiționale ca parte a patrimoniului imaterial, dezbateri online și prezentarea mai multor producătorilor locali. De asemenea, pentru a atrage atenția asupra consumului responsabil de apă, trei fântâni publice din Timișoara au fost transformate de artiști.

Programul La PAS este organizat de Asociația CRIES și face parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul se află la a doua ediție, însă din cauza pandemiei din acest an, a fost adaptat într-un mod inedit pentru a putea promova producătorii locali în această perioadă dificilă, dar și pentru a-i pune în legătură directă cu consumatorii.

Degustările online de bere, de pâine, cidru, miere sau brânză artizanale au avut loc cu ajutorul producătorilor locali, care au pus la dispoziție produsele, participanții primind pachete de degustare; apoi, din fața calculatorului,  aceștia au povestit despre produse, modul în care acestea ajung de la materie primă, la consumator. Degustările online au inspirat și alte inițiative de promovare a producătorilor locali din țară, la Iași începând serii de degustări online de miere, carne, pâine, bere sau salate.

Parte a proiectului Gustul ca patrimoniu din cadrul programului La PAS, blogger-ul culinar Laura Laurențiu s-a alăturat proiectului și a prezentat online patru rețete tradiționale din zona Banatului: șmoră coaptă, găluște pe varză, tăiței cu cartofi și tăiței cu pesmet. De asemenea, în cadrul programului au fost prezentați patru Artizani La PAS, prin intermediul unor filme scurte de prezentare, pentru a promova afacerile locale ce respectă mediul înconjurător, dar și pentru a oferi exemple pozitive producătorilor locali.

Dezbaterile online au reunit oameni interesați de alimentația sănătoasă, de călătoriile sustenabile și de țesăturile și produsele de îmbrăcăminte create și realizate cu respect pentru mediul înconjurător. În total, aproape 1000 de persoane au participat activ la evenimentele online organizate în cadrul programului din acest an.

Programul educațional La PAS de promovare a consumului responsabil a continuat și în acest an prin implicarea profesorilor și elevilor din 10 școli din Timișoara. Cadrele didactice au organizat activități pe tema reciclării și a reducerii risipei alimentare cu aproape 450 de adolescenți cu vârste cuprinsă între 13 și 18 ani. Chiar dacă cele mai multe dintre activități au avut loc online, elevii au fost implicați și practic - au măsurat cantitatea și tipul de mâncare risipită sau au fost rugați să găsească metode de reciclare creativă. Pentru încurajarea și stimularea profesorilor, a fost lansat și un concurs de idei pentru promovarea consumului responsabil.

În spațiul public, 12 artiști au intervenit pentru a transforma trei dintre fântânile din Timișoara: harta orașului, diversitatea frunzelor din Parcul Botanic și straturile pământului sunt temele care se regăsesc în abordarea artistică a acestora. Cele trei fântâni, amplasate în Parcul Regina Maria, Parcul Botanic și în Piața 700, au fost incluse în programul La PAS pentru a atrage atenția publicului asupra consumului responsabil de apă. 

Programul La PAS va continua și anii viitori, ca parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii și își propune educarea publicului privind consumul responsabil și combaterea risipei alimentare, dar și prezentarea gastronomiei bănățene ca element de patrimoniu imaterial.

Producători: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociaţia Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii 

Finanțator: Primăria Municipiului Timișoara

Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, Radio Timișoara, Modernism.ro, Green Report, Guerrilla Verde, România Tradițiilor Creative, România Pozitivă, Ambasada Sustenabilității

Suntem online:

WWW: www.la-pas.cries.ro // www.timisoara2021.ro

FB: https://www.facebook.com/lapas.cries  // https://www.facebook.com/timisoara2021eu

Insta: https://www.instagram.com/la.pas.timisoara  // https://www.instagram.com/timisoara2021

În toate proiectele programului La PAS, Asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate.

RoadkillSoda lanseaza videoclipul ''Hourglass''

Trupa RoadkillSoda a lansat videoclipul piesei ″Hourglass’’, single extras de pe cel mai recent album al formației,
‘’SAGRADA’’.Clipul poate fi urmărit aici:

https://youtu.be/QhAE85xqdQE

“Întotdeauna ne-am exprimat liber în muzica. Subiectele pieselor noastre sunt inspirate din realitatea noastra. Viața e scurtăși plină de experiențe dificile, dar și ea trece. Când ai impresia căți se apropie clepsidra de final, amintește-ți de ce și pentru ce faci ceea ce iubești și remontează-te.” – Mihnea, RoadkillSoda.

Videoclipul a fost creat de către Dhope (https://www.facebook.com/DHOPEdesign), iar melodia a fost înregistrată/mixată la ARTholic Studio/Ștefan Marin și masterizată de către Niklas Källgren (Truckfighters).

Albumul ‘’SAGRADA’’ poate fi ascultat integral aici: https://youtu.be/PiyVCVTyx6I

Mai multe detalii despre RoadkillSoda:
Facebook: https://www.facebook.com/RoadkillSoda/
Bandcamp:https://roadkillsoda.bandcamp.com/
YouTube:https://www.youtube.com/channel/UCcrLI87pYcWAH2kTfrGQ0sg
Instagram: https://www.instagram.com/roadkillsoda/

Inovație tehnologică: aplauze LIVE pentru Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena

O veste excelentă la final de an: tradiţionalul Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena va avea loc, ca de obicei, pe 1 ianuarie 2021, la ora 12.15 (ora României), deşi în faţa unei Săli de Aur fără spectatori! În condiţiile unei situaţii cu totul neobişnuite, provocate de pandemia de coronavirus, pentru a nu priva orchetra dirijată de Maestrul Riccardo Muti de reacţiile spectatorilor,  ORF (Radioteleviziunea austriacă) a imaginat un proiect special ce se adresează publicului din întreaga lume. Pentru prima dată, milioanele de oameni ce urmaresc acest concert în peste 90 de țări din întreaga lume, vor putea reacţiona, în direct, la performanţa artiştilor.

În cadrul unei colaborări cu compania Poet Audio din Graz, producător de sisteme de sunet wireless de înaltă calitate, cele două părți ale concertului vor putea fi aplaudate live de mii de spectatori. Încă de pe acum, vă puteţi înscrie în acest sens pe www.mynewyearsconcert.com pentru a-i putea ovaţiona pe muzicienii Filarmonicii din Viena.

Această contribuție sonoră LIVE din partea publicului este o dovadă în plus de apreciere pentru comunitatea artistică, într-un moment în care aceasta se află în impas, în întreaga lume.

După ce v-aţi înscris online, veţi putea răsplăti Filarmonica din Viena cu ovatii LIVE, prin intermediul site-ului www.mynewyearsconcert.com, indiferent că vă aflaţi în faţa unui computer, a unei tablete sau a unui smartphone. Aplauzele vor fi difuzate atât în sala Musikverein cât şi în transmisiunea în direct a ORF. Sunetul colectiv al bătăilor din palme va fi generat de un software special instalat pe șase servere și va putea fi auzit în cele 20 de boxe amplasate în Sala de Aur.

Mai mult, aveţi posibilitatea să încărcaţi în avans, pe site-ul www.mynewyearsconcert.com, o fotografie care să vă exprime entuziasmul pentru concert. O selecţie din aceste imagini, cu informaţii despre localizarea geografică a spectatorilor, va fi prezentată de ORF în timpul aplauzelor LIVE.

Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli, Casa Filipescu-Cesianu


Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Artă din Alcobendas (Madrid) şi cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucureşti, organizează expoziţia în aer liber Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie, care va putea fi văzută în perioada 16 decembrie 2020 - 16 ianuarie 2021 la Casa Filipescu-Cesianu din Bucureşti (Calea Victoriei, 151).

Colecţia de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanţi exponenţi ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano şi Rafael Sanz Lobato. Toţi aceşti artişti au fost distinşi de-a lungul timpului cu Premiul Naţional de Fotografie acordat an de an, încă din 1994, de Ministerul Culturii din Spania.

Prin lucrările selectate, expoziţia scoate în evidenţă calitatea extraordinară a celor patru fotografi, capacitatea acestora de a inova şi de a experimenta în limbajul fotografic, precum şi diversitatea tehnicilor şi a discursurilor abordate în acea perioadă.

Publicul va avea ocazia să admire unele dintre cele mai cunoscute fotografii realizate de Joan Colom, considerat unul dintre pionierii fotojurnalismului în Spania şi un adevărat cronicar vizual al Barcelonei. Imaginile sale, realizate în mod clandestin, fără ştirea celor fotografiaţi, de o spontaneitate şi autenticitate extraordinare, prezintă un tablou al vieţii cotidiene a acestui oraş, Fotografiile sale surprind perfect spiritul şi freamătul oraşului, vitalitatea cartierelor mărginaşe, drama, bucuria, umorul şi sinceritatea personajelor înfăţişate.

Expoziţia include, de asemenea, câteva dintre faimoasele portrete realizate de Alberto Schommer unor mari personalităţi ale vremii. Schommer construieşte mari puneri în scenă, realizând astfel imagini elocvente, pline de poezie. Artistul obişnuia să creeze cu meticulozitate scenografii şi să îşi înconjoare personajele de elemente simbolice. Dorinţa sa permanentă de a experimenta îl face să oscileze în timp de la suprarealism la un limbaj mai sobru.

Opera lui Eugeni Forcano, fotograf autodidact, intuitiv şi plin de vitalitate, acoperă multiple şi varíate genuri. Lucrările sale, renumite pentru expresivitatea deosebită, dezvăluie priorităţile clare ale artistului: înainte de toate trebuie să fie emoţia, apoi tehnica şi compoziţia. 
 
În cazul lui Rafael Sanz Lobato, creaţia sa denotă un tip de observaţie antropologică şi o abordare documentară. Istoria şi memoria multor sate spaniole, cu tradiţiile, obiceiurile şi festivităţile sale, continuă să existe prin intermediul imaginilor acestui maestru. Sărbători şi ritualuri pierdute de-a lungul vremii sau altele practicate până în zilele noastre pot fi situate în timp prin intermediul operei fotografice a acestui autor.
 
Expoziţia Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie, fără a fi exhaustivă, are un puternic caracter evocator. Imaginile alese constituie adevărate documente istorice extrem de importante pentru a cunoaşte şi a înţelege perioada şi societatea în care aceşti mari artişti au trăit şi au creat.
 
Fotografiile au fost selectate din colecţia Centrului de Artă din Alcobendas (Madrid), instituţie culturală de referinţă la nivel naţional. Înfiinţat în 1994, centrul reuneşte lucrările a peste 170 de artişti, colecţia instituţiei însumând aproximativ 900 de fotografii.

Bursele Guvernului Francez 2021-2022

NOUA CAMPANIE DE PROMOVARE A STUDIILOR ÎN FRANŢA

Într-un context global marcat de criza sanitară și de încetinirea mobilității studenților, Franța își reafirmă ambiția de a întâmpina studenții internaționali și lansează o nouă campanie pentru a încuraja studenții să aplice la instituțiile franceze.

Obiectivul este de a menține locul Franței printre țările gazdă de top pentru studenții internaționali, în timp ce păstrează ţinta ambițioasă, fixată acum doi ani de strategia "Bienvenue en France/ Choose France", de a atrage 500.000 de studenţi din toată lumea până în 2027 faţă de 340.000 în prezent.

Franța este a 4-a destinație pentru studenții români în mobilitate individuală și primul partener universitar al României cu peste 600 de acorduri de cooperare.

EDIŢIA 2021-2022 A PROGRAMULUI DE BURSE AL GUVERNULUI FRANCEZ PENTRU MASTER ȘI DOCTORAT

Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România lansează în cadrul acestei campanii mondiale programul de burse al Guvernului francez, ediţia 2021-2022, pentru master și doctorat. Termenul limită de trimitere a candidaturilor este 1 martie 2021.

În România, această campanie include mesajele transmise de doi France Alumni români, foşti bursieri ai Guvernului francez care promovează programul de burse printr-o serie de mărturii ale experienţei de studiu în Franţa.

Bursele se adresează atât tinerilor români francofoni cât şi celor care doresc să urmeze un program în limba engleză. Cu peste 1.500 de programe în englezăîn cadrul universităţilor, şcolilor de comerţ sau de ingineri, Franţa primeşte studenţi internaţionali chiar şi în limba lui Shakespeare.  

În 2020, bursierii români s-au format în cadrul unor universități prestigioase precum UniversitéParis-Saclay, ÉcolePolytechnique, Sciences Po, EHESS, École Centrale de Lyon sau IESEG Business School etc. Până în prezent, peste 4.000 de studenți și cercetători români au beneficiat de diferite programe de mobilitate finanțate de către Guvernul francez, mulți dintre alumni având astăzi cariere impresionante.

Ambasada Franței și Institutul Francez din România au conceput încă din anii ‘90 o strategie de dezvoltare a programelor de mobilitate destinate tinerilor români care doresc să studieze în Franța, cu scopul de a crește numărul experților francofoni de înaltă calificare de pe piața românească, dar și pentru a extinde cooperarea dintre cele două țări.

DOI AMBASADORI ROMÂNI AI INVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR FRANCEZ

„Am ales Franța pentru studiile superioare, dar voi?”, „În Franța, avem grijă de voi ”și „Rendez-vous en France”: acestea sunt mesajele transmise de 20 de studenți și absolvenți din diferite ţări în această nouă campanie de comunicare, ce se adaptează la contextul actual și la așteptările tinerilor.

Printre aceştia, doi români, foşti bursieri ai Guvernului francez în 2020, demonstrează calitatea pregătirii franceze, dar dezvăluie, de asemenea, că mobilitatea studenților nu se limitează doar la studii, ci la o experiență de viață :

Andreea Nistor : „Experiența de #BGF este despre ambiție, curaj și provocări constante care te fac să ieși din zona ta de confort și să evoluezi. Am ales să continui să studiez științele politice în cadrul unui master la EHESS, Paris și am devenit astfel parte integrantă a unei comunități academice internaționale, cu profesori, specialiști în domeniu și studenți din toată lumea, deschiși să dezvăluie și să împărtășească cercetările și acel „savoir-faire”. Deși a fost un an atipic, cauzat de pandemia cu care încă ne confruntăm, m-am bucurat de sprijinul constant al profesorilor și am descoperit că seminariile online pot fi la fel de interesante și dinamice precum cele ținute în sala de curs. Recomand tuturor tinerilor să aplice pentru o Bursă a Guvernului Francez, întrucât este o poartă către un mediu internațional, cu un înalt nivel de cercetare.”  – Bursieră BGF în 2020, a urmat un master la EHESS, Paris.

George Tecusan: „Experiența de studii în Franța m-a „îmbogățit”, mi-a deschis noi orizonturi și m-a învățat că nimic nu e imposibil, trebuie doar să muncești foarte mult. Bursa din partea Guvernului francez a fost un element central al reușitei mele pe durata studiilor pentru că, scăpând de grija unei parți a costurilor de trai și a taxei de școlarizare, am putut să mă concentrez pe dezvoltarea academică. Pe durata celor 2 ani la ÉcolePolytechnique am avut șansa să fiu parte a unei comunități de excelență și încurajez toți studenții care vor să urmeze un master în discipline inginerești să aplice cu tot curajul aici!” – Bursier BGF în 2020, a urmat un master în Franța în cadrul ÉcolePolytechnique, Paris.

Toate informațiile legate de criteriile de selecție, cuantumul bursei, avantaje, documente necesare pentru dosarul de candidatură sunt disponibile pe site-ul Institutului Francez din România:                https://www.institutfrancais.ro/bgf-2021.htmlsau la adresa de mail bourses.bucarest-amba@diplomatie.gouv.fr