Piesa Incurca Lume - 2 octombrie - La Scena

București, marți 02 septembrie 2012, ora 20.00, Club La Scena
Venerabilul regizor Cătălin Bugean   prezintă domniilor voastre:
reprezentațiunea ”Încurcă lume”
La apus cărămiziu de toamnă, ceasurile 8 trecute fix, început de Brumărel cu miros de gutui coapte bine și toamnă îmbelșugată, în loc fălos cum puține mai găsești în Bucureștii de azi, în ă casă mai aleasă - La Scena, loc cu licori vesele și mușterii amatori de chermeze, va avea loc o nouă reprezentațiune a  piesii ”Încurcă lume”.
Emil Strâmbuleanu, distins avocat … Parol!  familist de onoare ! cu de seară dus în târg, în cărţi cade gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire la drum de seară cu o damă de verde pe care n-a putut pentru ca s-o trateze cu refuz și iaca cum ajunge distinsul acasa taman cum se mijește de ziuă afară, unde Didina, consoarta, damă bine, cu ambiț și nerv, numai ce-l așteaptă să îi iscodească lipsa ca i-a cauzat nesomn și neliniște.
Așadar, cu amoru rănit și sîmțând trădarea, cucoana Didina începe răfuiala cu mișelul. În odaie apare pe nesimțite și un așa-zis amic, amicu Bungrăzescu, pare-se cunoștință veche, ce consîmte la onoarea de familist a conului Strâmbuleanu; ba chiar sosește neanuțată și consoarta amicului, o jună vaporoasă, toată în danteluri fine și pomăduri, chiar dama de verde de care s-a amorezat infamu. Vine negreșit și cumnatu, fratele Didinii, că doar o știe simțitoare și pentru care să nu cumva madama să își piarză uzul rațiunii.   
Jupâni și jupânese, veniți dară marți doi, început de Brumărel, pe înserat, ceasurile 8 trecute fix, să asistați la reprezentațiunea dumnealor, să vă veseliți și să plecați urechea la ofurile și grozăviile cinstitelor gazde!

Text adaptat după piesa cu același nume, de A.de Herz.
Personajele piesei au fost interpretate de-a lungul vremii de actori celebrii, ca: Radu Beligan, Octavian Cotescu, Mihai Fotino, Stela Popescu.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Ovidiu Ușvat, Ecaterina Țugulea, Alexandra Timofte, Cristi Dionise, Răzvan Timingeriu.

Muzica spectacolului: trupa Dilema-live.
Alex Iordanescu - chitară
Adrian Nastac – vioară


Club La Scena
www.lascena.ro
Calea Calarasilor nr. 55, sector 3, Bucuresti

Mai putin de o saptamana pana la concertul trupei Taxi

Mai sunt doar câteva zile până la concertul-eveniment pe care trupa TAXI îl va susține la Sala Palatului din Capitală.  Miercuri, 3 octombrie, de la ora 19, TAXI prezintă "Trilogia celor 2 cuvinte", un concert extraordinar, cu multe surprize.


Așteptat cu mult interes de iubitorii trupei, concertul prezintă piesele esențiale TAXI într-un spectacol de anvergură. Trupa sărbătorește finalizarea seriei începută cu "Cele două cuvinte", continuată cu "NonStop" și cu foarte recenta piesă "Ești iubibilă".  Sunt așteptați fanii de toate vârstele.

Bilete  sunt disponibile prin Rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești și Humanitas), iar online sunt disponibile la: http://www.eventim.ro/ro/bilete/taxi-trilogia-celor-doua-cuvinte-bucuresti-sala-palatului-274922/event.html

AniMusic Night - o noapte intensa la Club Control

Secţiunea de videoclip&spot publicitar face parte din Anim’est de la prima ediţie competitivă. Anul acesta, însă, spectatorii vor avea parte de o noapte altfel.
Joi, 11 octombrie, de la ora 21:00 inaugurăm în Club Control AniMusic Night. Proiecția secțiunii de videoclip&spot publicitar va fi urmată de un performance muzical și vizual cu totul special.
Competiţia prezintă 25 de clipuri animate şi 11 spoturi. Cele mai noi clipuri Gotye, Parov Stelar, Le Peuple de l’herbe, Louise Attaque sau chiar Grinderman, noua trupă a lui Nick Cave. Clipul piesei „Don’t Worry, We’ll Be Watching” - Gotye a fost selectat anul acesta în festivaluri mari, ca Annecy sau Berlin. Tot de la Annecy vine şi clipul polonez „Pirate’s Life” We Cut Corners, iar animaţia franceză pentru „Do I Have Power” Timber Timbre a concurat la Clermont-Ferrand şi Tribeca. Competiţia include şi un clip împotria violării drepturilor cetăţenilor realizat pentru Amnesty International sau reclame ale unor companii ca Avira, Nespresso, Toyota şi Căile Ferate Franceze.
După proiecție, atmosfera din Club Control va fi animată de Warren Suicide LIVE, o trupă experimentală de electro-punk-art. Warren Suicide înseamnă Nackt şi Cherie, dar şi mulţi şi multe altele… 3 albume, 8 single-uri, zeci de compilaţii şi remixuri. Trupa a susţinut concerte la festivaluri mari din Europa ca Rock am Ring, Glastonbury sau Roskilde, iar din 2007 organizează ateliere şi ia parte la happeninguri colective în Germania şi Suedia. Următorul lor album, „WORLD WARREN III”, va fi lansat pe 28 octombrie.
Premiul secţiunii de videoclip&spot publicitar va fi acordat de un juriu compus din trei români din zona animaţiei sau a publicităţii. Cătălin Rulea este artist şi muzician, cunoscut cel mai bine ca frontman al trupei Toulouse Lautrec. A studiat grafica, având numeroase expoziţii în ţară şi în afară, dar a lucrat şi ca art director pentru companii precum Y&R, Publicis, Grey Worldwide, Next Advertising sau DRAFTFCB fiind premiat Epica, AD Print, Golden Drum, Golden Hammer, Ad'Or. A realizat şi coloane sonore pentru spoturi publicitare, spoturi radio. Dan Panaitescu e animator independent, şi un prieten vechi al Anim’est, după ce a primit trofeul acestei secţiuni acum doi ani. Mai mult, a fost lead animator la bine-cunoscutul Crulic, în regia Ancăi Damian, şi la documentarul animat The Temptress (r. David Kinsella). Cristian Simion a absolvit jurnalismul şi apoi s-a apucat de publicitate. În 2006 a devenit copywriter la Ogilvy, unde a rămas până în prezent, iar din 2010 este Group Creative Director.

TROOPER face public afisul concertului aniversar Tari ca muntii



TROOPER a dat publicităţii afişul concertului aniversar “Tari ca munţii,”
care va avea loc pe 2 noiembrie în Club Chaos (fostul Jukebox Venue) . Grafica a fost aleasă în urma unei campanii interactive derulate pe pagina de Facebook a formaţiei. Coiotu’ (solist),  detaliază: “acesta este un concert deosebit, prin care serbăm un deceniu de la lansarea albumului TROOPER I, un album ce a devenit, între timp, un reper atât în cariera noastră cât şi pe scena rock din România. Statutul acesta îl datorăm prietenilor noştri, celor care au fost şi sunt alături de noi la fiecare pas. De aceea, am decis să le oferim lor şansa de defini identitatea vizuală a acestui eveniment special. Rezultatul îl vedeţi astăzi”.
 
 “Strigăt”, “Tari ca munţii”, “Pentru tot ce-a fost”, “Dorinţa”, “Cum vreau eu”, “Totul e fals”, sau “Încă o luptă,” piese cu care TROOPER a făcut istorie în heavy metalul românesc şi şi-a câştigat locul în inima celor care le sunt alături de 10 ani, vor face parte din setlistul spectacolului aniversar. Showul va avea concept unitar, construit în jurul sintagmei simbol «Tari ca munţii».

Biletele pentru concertul din Bucureşti sunt deja în vânzare, la preţul de 20 lei. Acestea sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe Biletoo.ro.

Sagrada Familia - Ode to Life projection mapping


Gradina franceza la Gara de Nord 27 septembrie - 7 octombrie

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat si pentru grupul Hermes, este prezent la Bucuresti pentru a realiza o gradina-instalatie in holul Garii de Nord. Specializat in arta traditionala a impletiturilor din rachita, artistul francez a creat un complex de instalatii efemere din rachita si crengi fixate pe sol, care vor schimba perspectiva asupra Garii de Nord in perioada 27 septembrie - 7 octombrie.
Cuiburile Sonore ale lui Laurent Weiss fac parte din a treia editie a proiectului Arta si Peisaj al Institutului Francez din Bucuresti, coordonat de peisagistul urbanist Nicolas Triboi.

Editia de anul acesta se desfasoara in 3 locuri din Bucuresti : curtea Institutului Francez (Dacia 77), Piata Verona (langa Biserica Anglicana) si Gara de Nord. Tema, Strigatul peisajului, propune o revizitare a peisajelor prin sonoritatea lor ; ca este vorba de sunetele specifice unor piatete urbane, ale unor mici ulite de tara sau ale unor paduri, sau cele distincte ale unor clopotei prinsi in varful unor crengi.

Editia a treia propune si o seara de dezbatere pe tema identitatii sonore a peisajului, si se bucura de participarea artistei Maria Balabas si a proiectului Open Shout, instalatie manifest prezentata pe insula San Servolo din Venetia la deschiderea evenimentului OPEN 15.
"Arta permite o rezolvare eleganta a ceea ce istoricul de arta Andrei Plesu a numit conflictul ireductibil intre peisaj si sentimentul european al naturii." (Didier Dutour, Director adjunct al Institutului Francez din Bucuresti.)
Program deschidere : 27 septembrie ora 19.00 (sala Elvire Popesco, IFB – bd. Dacia,77)
Seara tematica – Madlena sonora - Despre identitatea sonora a peisajului, cu Maria Balabas, urmate de o dezbatere cu peisagistul Nicolas Triboi ṣi artistul Laurent Weiss. Seara se va incheia cu proiectia filmului Padurea Mogari,  de Kavase Naomi, Marele Premiu al Juriului la Cannes, in 2007, incepand cu ora 21. Va invitam sa vizitati si Fabricuta de peisaje sonore, la Piata Verona, si Cuiburile sonore ale lui Laurent Weiss, la Gara de Nord.  

Multumiri ArCub, Primaria Municipiului Bucuresti si conducerii Garii de Nord pentru deschidere si pentru sprijinul acordat acestui proiect de la prima editie si pana acum.

Debut fast, cu doi mari cineasti europeni, pentru Ro-IFF 2012

Ieri a debutat cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), festivalul de film cu buget mic şi filme mari. Anul acesta evenimentul are loc, între 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi clubul Fabrica.


Deschiderea festivalului a avut loc la Cinemateca Union, prin proiecţia în avanpremieră a celui mai recent film, Reîntoarcerea, al cunoscutei regizoare Judit Elek.

Reîntoarcerea (Visszatérés / Retrace), o coproducţie Ungaria–România–Suedia din 2011, a fost proiectat în prezenţa regizoarei, a actorilor András Demeter şi Attila Gáspárik, precum şi a line producer-ului Zsolt Pall.

Regizoarea a vorbit pe larg despre această producţie, filmată aproape integral în Romania. După proiecţie publicul s-a arătat mai mult decât interesat atât de nota autobiografică, dezvăluită de abia în finalul filmului, cât şi de mecanismele de documentare în vederea recreării universului românesc din perioada anilor ’70. Filmul a fost apreciat de către spectatori ca fiind o imagine destul de fidelă a atmosferii sistemului comunist din România, mai ales că acest sistem este surprins prin ochii unui cineast străin – dar care, conform confesiunilor de după proiecţie, s-a confruntat adesea cu acesta. Actor român András Demeter, care a avut pentru prima dată un rol principal într-un lungmetraj, şi-a împărtăşit impresiile legate de colaborarea cu regizoarea, dar şi de atmosfera de producţie.

La finalul discuţiilor cu publicul, Judit Elek a primit, din partea festivalului Ro-IFF, Trofeul de Excelenţă pentru întreaga sa activitate. În discursul de primire, aceasta s-a declarat „copleşită” de onoarea oferită.

Alte două filme remarcabile ce poartă marca Judit Elek vor fi proiectate în cadrul festivalului, făcând parte din secţiunea „2 x 3” a Ro-IFF: Ziua Mariei (Mária-nap / Maria’s Day, 1984), selecţionat la Cannes, Amintirile unui râu (Tutajosok / Memories of a River, 1990).

În continuare, publicul din Sala Union a putut vedea unul dinte cele mai premiate şi cunoscute filme ale lui Radu Gabrea, Un bărbat ca EVA (Ein Mann wie EVA / A Man Called Eva, 1983).

Spectatorii au aşteptat cu sufletul la gură apariţia regizorului după proiecţie, pentru ca acesta să le răspundă numeroaselor întrebări născute după vizionarea unui film complex. Pelicula este inspirată de viaţa faimosului şi controversatului regizor german Rainer Werner Fassbinder, interpretat de foarte talentata actriţă Eva Mattes. Regizorul Radu Gabrea a vorbit atât despre experienţa alături de actriţă şi rolul extrem de complicat pe care aceasta l-a jucat, cât şi despre procesul de producţie a filmului. Eva Mattes conferă filmului o complexitate psihosexuală ce se potriveşte perfect cu bisexualitatea torturantă a lui Fassbinder. Filmul a fost realizat cu un cost de producţie foarte mic, într-un timp foarte scurt. Acest lucru, se pare, nu l-a împiedicat să ajungă extrem de cunoscut şi apreciat, fiind totodată, fără îndoială, cel mai bun film despre Fassbinder realizat, memorabil datorită talentului extraordinar al actorilor germani şi mai ales al regizorului român. Conform confesiunilor lui Radu Gabrea, filmul, ca şi personajul pe care îl abordează, a fost controversat, primind încă din ziua premierii (care a coincis, din pricina strategiei antisistem a producătorilor, cu deschiderea Berlinalei din 1983) reacţii diametral opuse. În timp, Un bărbat ca EVA s-a impus ca film-cult, fiind şi astăzi, după aproape trei decenii, proiectat şi inclus în numeroase festivaluri din Europa şi SUA.

În zilele următoare, publicul Ro-IFF se mai poate delecta cu două filme regizate de Radu Gabrea: Rosenemil (coproducţie Germania-Franţa-Elveţia-România, 1993), bazat pe un roman de Georg Hermann, şi Nu te teme, Iacob! (Furchte dich nicht, Jakob! / Fear Not, Jacob!), un film psihologic, adaptare după nuvela lui I. L. Caragiale O făclie de Paşti.

Primul week-end al festivalului le oferă spectatorilor bucureşteni – fie cinefili, fie plictisiţi de eternele blockbuster-uri hollywoodiene care ne invadează ecranele – multe alte surprize plăcute şi întâlniri cu înzestraţi cineaşti din zona Mării Negre sau regizori-femei.

Preţul biletelor de intrare la Ro-IFF este de 5 lei, pentru Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, şi de 7 lei, pentru Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Proiecţiile din Club Fabrica au intrarea liberă.

Romania International Film Festival se află sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, iar cei care fac posibilă această ediţie a Ro-IFF sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (parteneri instituţionali).

Soundczech - 3 octombrie

Facem proba de sunet pentru cel mai mare eveniment organizat de Centrul Ceh al acestei toamne – festivalul de muzica contemporana ceha SOUNDCZECH. Organizam 10 concerte in 3 orase din Romania, cu unii dintre cei mai originali muzicieni cehi contemporani.

Incepem cu jazzul clasic al celor la Vertigo Quintet, pentru ca apoi sa mergem in zonele mai experimentale ale muzicii electronice, electrofolkului, nu-jazzului si astea sunt doar cateva din caracteristice formatiilor pe care le veti putea asculta pe parcursul lunii octombrie.

SOUNDCZECH / 3 – 31 octombrie 2012 / Bucuresti, Cluj, Sibiu
Vertigo Quintet / 3 octombrie / 20:00 / Green Hours / intrarea 10 lei
Vertigo Quintet / 4 octombrie / 21:00 / Atrium, Sibiu / intrarea 10
lei

Muzica  la cinci instrumente

Vertigo Quintet este o trupa de tineri muzicieni, cei mai multi dintre ei fiind absolventi ai Conservatorului de jazz al lui Jaroslav Jezek din Praga. Conform spuselor lor, au ajuns impreuna pentru a face muzica pe care o prefera ei, chiar daca au avut nenumarate sanse de a participa la alte proiecte interesante. Dovada faptului ca se potrivesc perfect impreuna sunt albumele lor (Metamorphosis, Vertigo Quintet & Dorota Barova, Vertigo Quintet – Live U Stara Pani), influentate ca stil de muzica unor artisti ca Thelonious Monk, Miles Davis, Ornette Coleman. In concerte Vertigo Quintet canta alaturi de Dorota Barova, care alatura celor cinci instrumente un violoncel si vocea ei „velvet alto”.

Programul complet al festivalului si mai multe informatii despre trupe gasiti aici.
<http://www.czech-it.ro/soundczech-festival-of-contemporary-czech-music.html>

Fb event aici.
<http://www.facebook.com/events/453590714693010/#%21/events/368615319884057/>

Centrul Ceh: Documentary Mondays 1 octombrie

Pe 1 octombrie va invitam la un documentar care graviteaza in jurul unui fotograf voieur, de o ciudatenie fermacatoare, care a fotografiat doar femei, cu camere realizate manual, descoperit si devenit faimos la sfarsitul vietii - Miroslav Tichy.

LU 1.10 / 20H00 / Centrul Ceh
Worldstar – Miroslav Tichy / Natasa Koppova / Cehia, Germania,

Slovacia / 2007 / 52 min / VO ceha, subtitrare in limba engleza


Un film despre un om batran, fara nevoi si cu un trecut remarcabil, devenit faimos impotriva vointei sale. Timp de decenii Miroslav Tichy a trait ca un pustic intr-un ora  mic din Moravia, Republica Ceha, inconjurat doar de cativa prieteni loiali. Acum, la batranete, el trebuie sa faca fata unei publicitati invazive care inconjoara viata si munca lui. „Ar fi trebuit sa vina mai devreme, acum e prea tarziu, nu mai vreau asta” spune el. Intre timp, in lumea artistica, el este prezentat ca un luptator impotriva regimului comunist, iar fotografiile sale sunt vandute cu sume care ajung pana la 12.000 Euro. Povestea lui Tichy este apropiata de cea a cunoscutului artist roman Ion Barladeanu, similaritate recunoscuta de lumea artistica in 2010, cand lucrarile celor doi au fost expuse intr-o expozitie comuna, la Galeria Anne de Villepoix.

Ne face placere sa anuntam ca prietenii nostri, artistul Ion Barladeanu si curatorul Dan Popescu se vor alatura proiectiei si discutiei de dupa film.

Fb event aici <http://www.facebook.com/events/453590714693010/>

Robin and the Backstabbers live in Club Fabrica

Formatia ROBIN AND THE BACKSTABBERS  va sustine un concert vineri,  28 septembrie 2012, in clubul Fabrica din Bucuresti (str. 11 Iunie, nr. 50). Trupa invitata: Manfellow.
Toamna se numara backstabberii. Cu scenografie. Cu doua seturi de tobe. Cu Soare cu Dinti. Cu nopti petrecute in studio lucrand la primul album. Cu Bacovia Overdrive. Cu insinuari despre Marea Lansare.
Robin and the Backstabbers sunt sursa imprevizibila de zgomot si poezie a artileriei muzicale din Romania, iar in lumea virtuala ii puteti vizita aici: http://soundcloud.com/robinandthebackstabbers; http://www.youtube.com/user/RatBackstabbers
Componenta: Andrei Robin Proca (voce, chitara, bruiaj); Vlad Fenesan (bas, voce, pirogravura), Florentin Vasile (chitara, voce, taxidermie), Vladimir Proca (tobe, vexilologie), Radu Moldovan (tobe, exponometrie), Andrei Fantana (saxofon, serigrafie)
Manfellow  au cantat vara aceasta pe scena festivalului Exit din Serbia, in urma  castigarii  editiei 2012 a Trofeului Club A. S-au infiintat in primavara lui 2011 si intr-un timp foarte scurt au inceput sa fie foarte apreciati de publicul de rock alternativ de la noi din tara, Mai multe informatii despre ei pe site-ul oficial: http://www.manfellowband.com/
Concertul incepe de la ora 21:25. Pretul biletului de intrare - 15 lei.
Facebook: http://www.facebook.com/events/264022820376007/

"Toata lumea din familia noastra" in turneu prin lume

După succesul de la festivalul de film de la Sarajevo, lungmetrajul regizorului Radu Jude, Toată lumea din familia noastră” își continuă traseul prin festivalurile de film din întreaga lume.

În luna septembrie, filmul a participat la Fantastic Fest, în Statele Unite, la Festivalul Internațional de Film de la Milano și la Cinefest Ungaria. Toată lumea din familia noastră” a primit la Milano Mențiunea Specială a Juriului la categoria Lungmetraj de ficțiune, iar la Cinefest i-a fost acordat premiul FIPRESCI – premiul criticilor de film din toată lumea, invitați la festivalul de la Miskolc.
În perioada 10-21 octombrie, lungmetrajul va participa la cea de-a 56-a ediție a festivalului BFI Londra, iar la începutul lunii noiembrie, filmul va fi prezentat în cadrul celei de-a 26-a ediții a festivalului AFI, din Los Angeles.

“Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pămînt. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a cunoscuţilor actori Tamara Buciuceanu-Botez,  Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. 
Pelicula a fost proiectată în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum.  “Toată lumea din familia noastră” a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câştigătoare a numeroase premii, “Lampa cu căciulăşi „Alexandra”. Lungmetrajul său de debut, „Cea mai fericită fată din lume, a câştigat  premiul FIPRESCI la Sofia IFF şi IndieLisboa IFF, premiul Golden Tower - Palic European IFF şi Award Cine-Ecole - ACID Program Cannes şi a fost selecţionat în peste 60 de festivaluri de film.
“Toată lumea din familia noastră” a fost dezvoltat în cadrul CineLink, Festivalul de Film de la Sarajevo, şi CrossRoads, Co-Production Forum, organizat de Thessaloniki International Film Festival, iar la Sofia Meetings a fost premiat cu Best Pitch Award. Proiectul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, HBO România, Teleclub şi City Cinema. Filmul este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Circe Films (Olanda) şi Abis Studio (România).