Elena Gheorghe, una dintre cele mai iubite cântărețe din România, se alătură campaniei de promovare a filmului Tom Sawyer. Cu o ascensiune rapidă în industria muzicală românească, Elena Gheorghe a acceptat provocarea Parada Film de a participa la o sesiune foto inedită. Perfecționistă convinsă și de o perseverență ieșită din comun, Elena Gheorghe a dat viață personajului mătușa Polly.
După Gianina Corondan , Irina Margareta Nistor, Paul Ipate, Ioana Blaj, Monica Jitariuc și Raluca Andreescu a venit rândul Elenei Gheorghe să susțină “Tom Sawyer”, un film care trebuie văzut atât de cei mici cât și de părinții și bunicii care au copilărit cu romanul “Aventurile lui Tom Sawyer”.
Parada Film va lansa în această toamnă, în cinematografele din România, lungmetrajul “Tom Sawyer” în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie.
Odată cu lansarea în cinematografe, compania de distribuție lansează o campanie inedită de promovare a filmului. Nume sonore din lumea culturală, showbiz, media, social media dau viață personajelor din Tom Sawyer într-un proiect marca Parada Film.
Peste 20 de personalități și-au unit forțele pentru a promova unul dintre cele mai iubite personaje ale copilăriei: Tom Sawyer. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă și în cinematografele din România, shooting-ul a durat o lună de zile și a fost realizat de artistul fotograf Dan Pierșinaru în Studio 2 iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad.
Pelicula “Tom Sawyer”, filmată parțial în România timp de patru săptămâni, a rulat deja în țări precum Germania, Franța, Rusia și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor de toate vârstele. Din distribuția filmului fac parte tinerii actori Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), dar și celebrii actori germani Heike Makatsch (Mătușa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul), Joachim Król (Muff Potter).
Tom Sawyer nu se gândește decât la pozne și trăsnăi – toate acestea spre nefericirea mătușii sale, Polly, cu care trăiește în micul oraș St. Petersburg, de pe malul râului Mississippi, alături de fratele său vitreg, Sid. Deși e o misiune extrem de complicată, Polly a decis să ia asupra sa responsabilitatea de a-l crește pe Tom. Din fericire pentru Tom Swayer, are un prieten care iubește aventura la fel de mult ca și el, Huck Finn. Tom și băiatul orfan, care trăiește într-un butoi la marginea orașului, petrec fiecare clipă liberă împreună.
Distribuit de Parada Film.
Văzut de Radio Guerrilla
Recomandat de PORT.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu