Jennifer Lopez confirma concertul de la Bucuresti

Superstarul pop Jennifer Lopez confirmă oficial includerea Bucureştiului pe harta turneului său mondial, “Dance Again”. Concertul va avea loc pe data de 14 noiembrie, în cadrul complexului Romexpo, fiind pentru prima oară când diva ajunge în România.


J Lo, aşa cum este cel mai bine cunoscută vedeta americană, si-a început cariera muzicală în 1999, iar în prezent are la activ nu mai puţin de şapte albume de studio, vândute în peste 55 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Cele mai recente succese ale artistei sunt single-urile “On The Floor” şi “Dance Again”, mega- hit-uri realizate în colaborare cu rapper-ul Pitbull care au ocupat locul întâi în topurile din întreaga lume, inclusiv în cele din ţara noastră.

Turneul “Dance Again” a debutat pe 14 iunie în Panama City, pentru a continua apoi pe continentul sud-american. Acolo, artista a cântat în Venezuela, Chile, Argentina şi Brazilia şi apoi s-a îndreptat către America de Nord.

În primele zile ale lunii octombrie, J Lo va ajunge în Europa, unde va cânta mai întâi în ţări precum Portugalia, Spania, Elveţia, Italia, Germania, Belgia şi Franţa, pentru ca apoi să se îndrepte către ţările scandinave.

După un periplu în Rusia şi alte state din Estul Europei, J Lo va ajunge în România, unde va poposi pe data de 14 noiembrie, spre bucuria fanilor muzicii pop din ţara noastră.

J Lo a anunţat recent că prin intermediul site-ului său, intenţionează să interacţioneze cât mai mult cu fanii, care au şansa de a câştiga bilete la concerte, premii surpriză şi chiar invitatii în backstage.

Evenimentul este organizat de Marcel Avram și East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment şi prezentat de Antena 1 şi Radio Zu. 

Biletele pentru concertul Jennifer Lopez de la Bucureşti se vor pune în vânzare prin reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi pe www.eventim.ro.

0 comentarii: