Vreme de o săptămână, publicul cinefil care nu a ajuns la Mediaș - unde s-a desfășurat festivalul – la începutul lunii septembrie, va avea ocazia să vadă cele mai bune filme din Europa Centrală, reunite în secțiunea competitivă formată din câştigătoarele Premiilor naționale anuale acordate de fiecare dintre țările participante Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, România, Polonia şi Slovenia. Remintim pe această cale că secțiunea câștigată fără drept de apel de filmului polonez Rosa, in regia lui Wojciech Smarzowski – în timp ce Premiul pentru regie i-a fost acordat lui Matej Minac, pentru filmul slovac Nicky’s Family iar Premiul special al juriului a revenit filmului românesc Crulic, drumul spre dincolo, in regia Ancăi Damian.
Pe lângă competiția oficială, pasionații de cinema vor avea ocazia să vadă o serie „bonus” de producții din același spațiu geografic, filme selecționate în cele mai importante evenimente de profil din Europa și nu numai, programul Țară invitată: SUA – Artiști români la Hollywood (Edward G. Robinson, Jean Negulesco, Johnny Weissmuller, Harvey Keitel), cele două portrete dedicate regizorului și scenaristului armean Serghei Paradjanov și scenaristului român Răsvan Popescu, sau secțiunea specială „Selecția Președintelui”.
Cele trei filme difuzate în cadrul portretului Serghei Paradjanov sunt Shadows of Forgotten Ancestors (1964), bazat pe romanul scriitorului ucrainean Mykhailo Kotsiubynsky, un portret detaliat al culturii ucrainene huțul, din care nu lipsesc nici indiciile privind duritatea vieții în zona carpatină, nici trimiterile la frumusețea tradițiilor, muzicii, costumelor și dialectului huțul, The Color of Pomegranates (1968), o biografie mai degrabă vizual/poetică decât literală a vieții trubadurului armean Sayat-Nova și Ashik Kerib (1988), inspirat de povestirea omonimă scrisă de Mihail Lermontov și dedicat bunului prieten al regizorului, Andrei Tarkovski.
Portretul Răsvan Popescu include trei filme ce provin din perioade diferite ale creației sale, dar au în comun atenția pentru detaliile cele mai mărunte ce compun viața banală a unor oameni simpli, iluștri anonimi care, în fapt, ascund ambiții (cel mai adesea, perfect justificate) de eroi: Prea târziu (1996, regia Lucian Pintilie), Noro (2002, regia Radu Gabrea) și Ceva bun de la viață (2011, regia Dan Pița).
Cea de-a doua ediţie MECEFF – Mediaş Central European Film Festival este organizată de Ecran Cinema Management, Primaria Medias, CNC, Regiunea Tarnavelor și Ministerul Culturii.
Website: www.meceff.ro
Facebook: http://www.facebook.com/#!/MeCEFF
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu