A opta ediţie a evenimentului anual Romania International Film Festival (Ro-IFF), festivalul de film cu buget mic şi filme mari, are loc între 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Club Fabrica. Festivalul include trei secţiuni competiţionale: CineBlackSea, Woman in Cinema şi Docs & Shorts.
Mediumetrajele şi lungmetrajele documentare incluse în secţiunea Docs & Shorts sunt următoarele:
1. The Black Power Mixtape 1967-1975 (Suedia-SUA, 2011), regia: Göran Hugo Olsson
Selecţii şi premii: Sundance 2011 (World Cinema Documentary Editing Award), Berlin 2011, !F Istanbul International Independent Film Festival 2011, MoMA New Directors / New Films 2011, Miami 2011, Visions du Réel Nyon 2011, San Francisco 2011, Hot Docs Canadian International Documentary Festival 2011, Encounters South African International Documentary Festival 2011, Ierusalim 2011, Reykjavik 2011, Ghent 2011, Abu Dhabi 2011, CPH:DOX Copenhaga 2011, Festival dei Popoli Florenţa 2011, WATCH DOCS Varşovia 2011 etc.
2. Cine l-a ucis pe tatăl meu? / Mi Ratzach et Aba? / Who Shot My Father ? (Israel, 2011), regia: Liora Barmatz Amir
Selecţii şi premii: Washington Jewish Film Festival 2011, Mediawave 2012
3. De la grâu la pictură / Od zrna do slike / From Grain to Painting (Croaţia-Serbia, 2012), regia: Branko Istvancic – premieră internaţională
Selecţie: ZAGREBDOX 2012
Od zrna do slike / From Grain to Painting trailer from Branko Istvancic on Vimeo.
4. Măreţia omului / Die Größe des Menschen / The Greatness of Man (Germania, 2012), regia: Jana Richter, Rike Holtz – premieră internaţională
Invitată la Ro-IFF: regizoarea Jana Richter
5. Sub rug / Mitachat Lashtiah / Under the Rug (Israel, 2011), regia: Aya Somech – premieră internaţională
Selecţii şi premii: DocAviv 2011 (Cea mai bună imagine), DocuShuk 2011
6. Turbulenţă / Turbulence (Israel, 2011), regia: Roni Livneh, Kobi Davidian
Selecţii: Haifa 2011, DetectiveFEST Rusia 2012
Iar scurtmetrajele de ficţiune selecţionate în aceeaşi competiţie, Docs & Shorts, sunt:
1. Clepsidra / The Hourglass (România, 2012), regia: Cristine Popovici
Selecţii: Cinemadare SUA şi Moondance SUA 2012
2. Ecaterina cea Mare / Catherine Ha Gehuda / Catherine the Great (Israel, 2011), regia: Anna Kuntsman
Selecţii: Cracovia 2011, Haifa 2011, International Women’s Film Festival Israel 2011, Jewish Film Festival Berlin & Potsdam 2012 etc.
3. Gassal (Turcia, 2010), regia: Merve Ince – premieră internaţională
Gassal - Trailer from denizinblue on Vimeo.
4. Întoarcerea acasă / Heimkommen / Coming Home (Germania, 2012), regia: Micah Magee
Selecţii: Premiers Plans Angers 2012, SXSW Austin 2012, Dresda 2012, Achtung Berlin 2012
5. Obositul meu tată / My Tired Father (Bulgaria, 2011), regia: Maya Vitkova (scenariul: Radu Jude, Maya Vitkova)
Selecţii şi premii: CFC Worldwide Short Film Festival Toronto 2011, Hamburg 2011, Auburn International Film Festival for Children and Young Adults Australia 2011, C’est Trop Court Nisa 2011, Cabbagetown Short Film & Video Festival Toronto 2011 (Marele Premiu), Golden Rose Varna 2011, Yasujiro Ozu International Short Film Festival Italia 2011, Gijon 2011, Roshd Iran 2011, Montpellier 2011, Brno 2011, Curta Cinema Rio de Janeiro 2011, Cork 2011, Leuven 2011, Tirana 2011, Trieste 2012, Film d’Amour Mons 2012, Ankara 2012, Belgrad 2012, Ljubljana 2012, Athens International Film and Video Festival Ohio 2012 etc.
6. Propriul soare / Uzla That Al-Shams / Private Sun (Palestina, 2011), regia: Rami Alayan
Selecţii şi premii: Palm Springs 2012, Montreal 2012, Bogota 2012, Clermont-Ferrand 2012, Athens International Film and Video Festival Ohio 2012, Sofia 2012, WorldFest Houston 2012 (Premiul Special al Juriului), Mujeres en Foco Argentina 2012 (Cel mai bun scurtmetraj), Rochester SUA 2012 (Trofeul “Movies on a Shoestring”) etc.
PRIVATE SUN - a film by Rami Alayan from Palcine Productions on Vimeo.
7. Şi eu / Es El / Me Too (Armenia, 2012), regia: Lilit Movsisyan
Selecţie: Golden Apricot Erevan 2012
În cadrul competiţiei Docs & Shorts vor fi acordate două premii: Cel mai bun documentar şi Cel mai bun scurtmetraj.
Juriul internaţional de lungmetraj al Ro-IFF, care va evalua şi premia filmele din secţiunile CineBlackSea şi Woman in Cinema, este compus din: Narine Lalayan-Kochar (Armenia), Kadi Lokk (Estonia) şi Adrian Popovici (România).
Narine Lalayan-Kochar este producătoare şi actriţă de origine armeană. A urmat cursurile Şcolii de Actorie John Robert Powers din SUA (2005), precum şi cursuri de perfecţionare la Teatrul Shakespeare Globe din Londra (2007). În 2003, a făcut primii paşi în lumea cinematografică, debutând ca actriţă în lungmetrajul Arahet, regizat de Ruben Kochar, şi, de asemenea, implicându-se în producţie ca asistent al regizorului. Ulterior, Narine a jucat în câteva filme şi a câştigat experienţă ca manager de producţie, director de casting şi producător.
De origine estoniană, Kadi Lokk este absolventă a Şcolii de Business Mainor din Tallin, cât şi a Şcolii Internaţionale de Management din Lyon, Franţa. După absolvire, a lucrat în Florida, apoi s-a mutat la Paris. În octombrie 2010, a început să lucreze pentru ÉCU – Festivalul European Independent, având funcţia de coordonator de marketing. În aprilie 2011, Kadi a acceptat postul de manager al festivalului, dezvoltând de atunci numerose parteneriate în toată lumea şi extinzând activităţile media ale festivalului la un nivel global. Pe durata mandatului său, numărul filmelor înscrise s-a dublat în comparaţie cu anii precedenţi, iar filmele câştigătoare ale festivalului au fost proiectate în peste 17 ţări. Acum, ÉCU este festival partener cu Ro-IFF, în cadrul căruia va fi proiectat un program reprezentativ.
Producător, regizor, scenarist, membru în formaţii de muzică rock, Adrian Popovici s-a născut la Timişoara. În perioada anilor ’80, a cântat alături de trupe de calibru din scena muzicală românească şi din străinătate, precum Timpuri Noi, Cargo, Progresiv TM şi Classics. A semnat regia filmelor Un acoperiş deasupra capului, Eva şi All God’s Children, primele două selecţionate şi premiate la festivaluri de film. All God’s Children va fi prezentat în premieră în România în cadrul Ro-IFF. De curând, Adrian a încheiat postproducţia filmului Brâncuşi.
Juriul internaţional al secţiunii Docs & Shorts este compus din: Ruben Kochar (Armenia), Dinul Lazăr (România) şi Ilie Virgil Pascal (România).
Ruben Kochar a absolvit Institutul Naţional de Teatru şi Film din Erevan, secţia Regie film, şi cursuri avansate de cinematografie şi televiziune la Moscova. A regizat numeroase filme, documentare, scurtmetraje şi colaborări. Din 1983, este membru-jurat al Regizorilor Sovietici. În 1985, a primit premiul “Lauriat Leninskogo Komsomola”. Filmul său Herostratus a primit premiul preşedintelui la festivalul de la Ajijic din Mexic, Medal of Arsenal la festivalul de la Riga din 1988 , iar filmul Quartet – Grand Prix-ul Minsk Film Festival (Belarus, 1985) etc. În 1992, a fondat AITN, reţeaua de televiziune armeană în America, şi produce programul televiziunii zilnic începând din 1992. În 2002, a pus bazele Fundaţiei Culturale Kochar, al cărei principal scop este promovarea valorilor şi culturii armene, prin sponsorizarea şi organizarea evenimentelor culturale armene, în toată lumea, inclusiv în diaspora armeană. Ruben nu doar regizează, ci şi scrie şi pictează. Este autorul a numeroase scenarii şi romane scurte. A început să picteze influenţat de tatăl său, marele pictor şi sculptor Yervand Kochar. În cadrul secţiunii „Panorama” a Ro-IFF va fi prezentat scurtmetrajul său documentar Pictând în spaţiu / Yervand Kochar / Painting in Space (Armenia, 2012).
Dinu Lazăr, absolvent al IATC, secţia Imagine film şi TV, a lucrat şase ani la Studiourile Buftea, unde a filmat pentru 24 de filme de lungmetraje şi scurtmetraje, a realizat generice, filmări combinate, filmări aeriene şi subacvatice. A fost, în decursul timpului, asistent de imagine, fotograf de platou sau consilier a numeroase echipe de filmare, atât în România, cât şi în străinătate.
Ilie Virgil Pascal este scenarist şi regizor, precum şi, uneori la documentarele lui, director de imagine. A intrat în cinematografie ca asistent scenograf la Moromeţii. Licenţiat în Filosofie (Universitatea Bucureşti) şi Regie film (UNATC), a lucrat în presa scrisă şi televiziune, a avut expoziţii de fotografie în Bucureşti, Florenţa şi Roma şi, în perioada 1991-1993, a fost corespondent de război în fosta Iugoslavie, pentru România Liberă, BBC şi Europa Liberă. A realizat filme documentare şi docudrame (scenariu, regie, imagine), precum Transylvania – History, Legend and Mystery, Pontus Euxinus, Kogaion, Pilgrimage to The Holly Land sau Awakening. A fost lector la Universitatea Media, catedra Arta Regiei (2005-2007). A semnat scenariile mai multor lungmetraje, precum Delfin Pentagon (preproducţie), Brâncuşi, din eternitate (scenariu premiat cu Atlantis Award la Festivalul Internaţional de la Moondance, 2009), Se caută o mamă / All God’s Children (cu Valeriu Ţurcanu) şi Liceenii în 53 de ore şi ceva (cu George Şovu).
Începând de astăzi şi până miercuri, 26 septembrie, jurnaliştii se pot acredita la Ro-IFF, pentru a avea acces liber la toate proiecţiile şi evenimentele din cadrul festivalului, completând formularul de acreditare ataşat şi trimiţându-l pe adres press@ro-iff.ro. Cum numărul acreditărilor este limitat, vor avea prioritate jurnaliştii care dovedesc că au mai scris despre Ro-IFF.
Romania International Film Festival se află sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, iar cei care fac posibilă această ediţie a Ro-IFF sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (parteneri instituţionali).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu