Vânzări 100% la prima licitație din an


Anul 2020 a debutat cu un record absolut pe piața de artă românească. Prima licitație din an, organizată de Artmark, a înregistrat vânzări 100% pentru opere de artă semnate de Dali, Picasso, Magritte sau Matisse, completate de vinuri de colecție, vechi de peste 100 de ani sau celebre în pivnițele colecționarilor.

Ieri seară, 30 ianuarie, la Palatul Cesianu-Racoviță, s-a confirmat noul gust al românilor pentru simbolurile artei moderne și un viu interes pentru dezvoltarea propriei colecții. Licitația unei selecții de grafică europeană și licitația pivniței de vinuri a unui restaurant bucureștean au adus 

Un impresionant Château Pétrus, Pomerol, din 1979, a fost adjudecat pentru 1.500 de euro, având prețul de pornire de 900 de euro, iar un lot de 4 sticle de Château Palmer, Margaux, a fost adjudecat pentru 1.600 de euro. 

Vinurile au fost completate litografii remarcabile cu semnătura celebrilor artiști moderni care au schimbat parcursul artei moderne. Așadar, lucrarea Femei din Avignon” semnată de Pablo Picasso fost adjudecată pentru 2.750 de euro, pornind de la 250 de euro, iar pentru 3.750 de euro a fost vândut Vahine și calul alb”  de Paul Gauguin, care a avut un preț de pornire de 300 de euro. Un salt uriaș a înregistrat și litografia semnată de Salvador Dali Costum pentru Tristan Nebunul, care a fost  adjudecată pentru 1.800 de euro și având un preț de pornire de doar 250 de euro.

Proiectie si discutie cu Silvia Amancei si Bogdan Armanu

(HOW TO) MIGRATE TOWARDS THE FUTURE?
Proiecție și conversație cu Silvia Amancei și Bogdan Armanu

Miercuri, 5 februarie, 19:00
 
Această întâlnire reprezintă al doilea eveniment dedicat prezentării unor lucrări realizate special pentru expoziția Displacement and Togetherness (2019), organizată de Salonul de proiecte la Centrul Cultural Strombeek în contextul Festivalului Europalia. Cele două lucrări produse de Silvia Amancei și Bogdan Armanu investighează pe diverse paliere consecințe ale migrației economice – unul dintre cele mai proeminente fenomene sociale ce au marcat societatea românească în perioada post-socialistă. România exportă muncă ieftină în Europa de Vest și importă muncă ieftină din țările estice învecinate și din Asia, profitând de lipsa de protecție legală a cetățenilor din aceste teritorii. O astfel de strategie nu oferă însă stabilitate și protecție economică și socială pe termen lung, iar disparitățile între săraci și bogați se adâncesc. Exploatarea muncitorilor migranți trebuie privită ca o problemă globală și ca un efect direct al capitalismului în era postcolonială.   
 
Ținând cont de frământările economice și sociale ale României post-socialiste, de fenomenul migrației în masă care continuă și astăzi, de amploarea discursului turbo-capitalist neoliberal care tinde să devină dominant, instalația (How to) Migrate Towards the Future? utilizează instrumente de marketing pentru a injecta puncte de vedere progresiste în circuitul mainstream al informației. Colaborarea cu Cătălin Moroșanu – campion de kickboxing, celebritate și personalitate politică – a fost motivată de aprofundarea cercetării legate de migrația economică (punând accent pe regiunea Moldovei) și de impulsul de a stimula gândirea critică progresistă printr-o relație simbiotică între artă și cultura pop, în încercarea de a contesta avântul crescând al naționalismului neoliberal.
 
Producția lucrărilor, precum și rezidența artistică de cercetare la De School van Gaasbeek (BE) au fost susținute de Institutul Cultural Român.
 
Silvia Amancei și Bogdan Armanu trăiesc și lucrează la Iași. Au absovit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (Facultatea de Arte Vizuale și Design). Practica lor artistică se situează la intersecția dintre studiile sociale și arta contemporană, explorând modalitățile prin care arta poate deveni o metodă de a privi dincolo de capitalism și de a produce un viitor (în comun). Lucrările lor au fost prezentate în expoziții precum: If Then What After, Kunstverein Baden, AT (2019), What Past? What Future, Katholische Privatuniversität Linz, AT (2017), When Atoms Collide and Disturb Entropy, Electro-Putere, Craiova (2017), Întoarcere pe nava spațială Pământ, Salonul de proiecte, București (2017), Depression, Uncertainty and Other Symptoms of Mortality, Galeria OFF, Lodz, PL (2016), In Search for Causes and Realities and Constellations of Desires, Galeria apARTe, Iași (2016), Aparență și esență, Bienala Art Encounters, Timișoara (2015).
 
Imagine:  Silvia Amancei și Bogdan Armanu, (How to) Migrate Towards the Future?, 2019, video-still
 
Salonul de proiecte este un program axat pe cercetare și producție, promovând arta contemporană din România prin realizarea de expoziții, publicații, prezentări și dezbateri care o plasează în dialog cu contextul regional și internațional. Salonul de proiecte a fost fondat în 2011 în cadrul MNAC Anexa, iar din 2016 funcționează ca centru independent de artă contemporană în Palatul Universul, București. Echipa: Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava
 
Salonul de proiecte
Palatul Universul
Corp B, Etaj 1
Ion Brezoianu 23-25,
București, România
Joi – Duminică / 15.00 – 19.00
www.salonuldeproiecte.ro
http://www.facebook.com/SdeProiecte

210 ani de la nasterea lui CHOPIN, la Sala Radio


La împlinirea a 210 ani de la nașterea lui CHOPIN, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră creat de celebrul muzician romantic va fi interpretat vineri, 7 februarie  (19.00), la Sala Radio, de către pianistul TOMA POPOVICI, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO. 
 
Considerat un ”poet” al pianului, Chopin a scris ambele sale concerte de pian în jurul vârstei de 20 de ani și ulterior s-a concentrat doar asupra partiturilor ”miniaturale” dedicate acestui instrument pe care l-a adorat (balade, nocturne, valsuri, mazurci, poloneze, sonate, fantezii ș.a.). Primul concert pentru pian a fost interpretat chiar de Chopin, în octombrie 1830, anul în care compusese lucrarea, la Teatrul Național din Varșovia, unul dintre evenimentele sale de rămas-bun înainte de a părăsi Polonia natală pentru a se stabili definitiv la Paris. 
 
Evenimentul va fi dirijat de tânărul dirijor născut în România ANDREI FEHER, absolvent al Conservatorului din Montréal, ce a fost numit director muzical al ansamblului canadian Kitchener-Waterloo Symphony Orchestra (Ontario – Canada) la doar 26 de ani (poziție pe care o ocupă din august 2018).
 
Concertul de la Sala Radio prezintă publicului și două lucrări semnate de compozitorul ceh ANTONÍN DVOŘÁK: uvertura În natură și poemul simfonic Fusul de aur. Poemul este bazat pe o suită de balade inspirate de folclorul ceh, ce povestesc despre dragostea dintre un rege și o fată simplă și premiera lucrării a avut loc la Londra, în 1896, sub bagheta legendarului dirijor Hans Richter.
 
ANDREI  FEHER a fost asistent al dirijorului Fabien Gabel la Orchestra Simfonică din Québec și al dirijorului Paavo Järvi la Orchestre de Paris, unde a mai avut prilejul de a colabora cu alţi maeştri ai baghetei dirijorale, ca Zubin Mehta sau Valery Gergiev.
 
În anul 2013 a dirijat concertul final al festivalului Young Prague, iar în anul 2014 a preluat locul celebrului dirijor Yannick Nézet-Séguin, în cadrul unui concert al Orchestrei Métropolitan din Montréal, moment ce a deschis seria colaborărilor sale cu această orchestră. În stagiunea 2015-2016 a fost reinvitat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Québec, al Orchestrei Métropolitain precum şi al apreciatei Orchestre de Paris, prezentând repertorii ce au inclus Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, Petrică şi lupul de Prokofiev, Till Eulenspiegel de R. Strauss. Stagiunea 2016-2017 a marcat debutul dirijorului Andrei Feher alături de Monte Carlo Philharmonic Orchestra, Montréal Symphony Orchestra, Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, Kitchener Waterloo Symphony Orchestra. În plus față de continuarea colaborărilor cu ansamblurile menționate, în stagiunea 2017-2018 Andrei Feher a fost invitat să dirijeze Edmonton Symphony Orchestra, Les Violons du Roy, Orchestre Nationale d’Île de France.
 
Pianistul TOMA POPOVICI a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, după care a urmat cursurile de master la College of Fine Arts din cadrul Universităţii din Boston. Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu (1998 şi 2011), la Rockport Chamber Music Festival (2007), Kneisel Hall Festival (2001 şi 2002), Yale University Norfolk Festival (2003), Bucharest Music and Film Festival (2008, 2009 şi 2011), precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti. 
 
Mare iubitor al muzicii de cameră, pianistul Toma Popovici este membru fondator al „Trio Strad”, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, şi al „Trio Tancrede”, alături de Laurent Chatel şi Alexandre Lecarme, şi colaborează cu artişti de prestigiu, precum Dana Borşan, Gabriel Croitoru, Adrian Duminică, Mira Wang, Artur Lukomyanski, Jan Muller-Szeraws ş.a.
 
Toma Popovici a realizat frecvent înregistrări pentru Radio România și în perioada 2004 - 2007 a înregistrat o serie de cinci discuri pentru compania Hammond GMAC.
 
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Concert Luka Sulic (2Cellos) - Cele patru anotimpuri de Vivaldi la Sala Palatului pe 8 Februarie

Luka Sulic, membru al cunoscutei trupe 2Cellos, vine la Bucuresti pe 8 februarie la Sala Palatului pentru a va oferi un show de neuitat alaturi de orchestra sa. Artistii vor interpreta Anontimpurile de Vivaldi dar si multe alte piese care va vor prinde in magia musicii clasice.
 

Cunoscut mai ales datorita activitatii din 2Cellos, Luka Sulic este unul dintre cei mai apreciati si iubiti artisti ai scenei de muzica clasica si nu numai.
Luka se intoarce cu acest proiect la originile sale muzicale, fiind primul artist din istorie care va canta Anotimpurile lui Vivaldi in intregime.


Multi artisti au interpretat celebra creatie a compozitorului italian insa acestia au facut-o la vioara solo. Luka va fi si primul artist care va interpreta Anotimpurile la violoncel solo.


Luka Sulici s-a nascut in Maribor, Slovenia, si a inceput sa studieze instrumentul care l-a facut celebrul la varsta de 5 ani, alaturi de tatal sau, violoncelist deasemenea.


A continuat cu studii in Zagreb, Viena si Londra unde treptat a castigat notorietate datorita virtuozitatii si a tehnicii. Acest lucru i-a adus concerte alaturi de orchestre celebre din Polonia, Germania sau Rusia.


Ulterior alaturi de colegul si prietenul sau Stjepan Hauser a pus bazele 2Cellos care a devenit in scurt timp un proiect muzical cunoscut in intreaga lume.
Dupa ce a urcat pe scene renumite din intreaga lumea, de la Royal Albert Hall din Londra pana la Opera din Sydney, Luka a decis sa puna bazele unu proiect dedicat Anotimpurilor lui Vivaldi.


Ceea ce urmeaza sa vedem este rezultatul unei munci de 2 ani asupra capodoperi celebrului compozitor italian.
 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
 

Un eveniment BestMusic Live Concerts

Concert Vama la Hard Rock Cafe pe 5 Februarie

Miercuri, 5 februarie, de la ora 21:30, BestMusic Live Concerts te invita la Hard Rock Cafe sa traiesti o noua experienta alaturi de trupa ta preferata, VAMA! Mai ales ca in fata scenei nu vom avea mese, dansul este garantat !
 
Un concert Vama este o experienţă specială. Trupa şi-a obisnuit publicul cu spectacole în care contopirea artelor este firească. Astfel, efectul generat de muzică, poezie, dans şi actorie este dublat de jocuri de lumini şi imagini video, care transmit simultan mesajul profund al pieselor semnate Vama. Publicul, subjugat de magnetismul lui Tudor Chirila, traieşte, vibrează şi iubeşte!

Trupa a lansat până acum 3 albume: “Vama” (2008), “2012” numit după anul lansării, și “Better “(2017), cel din urmă fiind singurul album în limba engleză al trupei. Fanii din afară ai formației s-au bucurat de concerte cântate prin toată Europa.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
 
Biletele au urmatoarele preturi:
- 59 de lei, fara loc, în fata scenei
La toate biletele se adauga comisionul de ticketing de 5 lei.
La intrare biletele au urmatoarele preturi:
- Fara loc: 64 de lei
 
Hard Rock Cafe Bucuresti se afla în parcul Herastrau - Soseaua Kiseleff, nr. 32. Locatia dispune si de câteva sute de locuri de parcare.
Copiii sub 7 ani au acces gratuit.
Un eveniment BestMusic Live Concerts recomandat de Magic FM