Cea de-a treia ediție a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe data de 14 septembrie 2012, în București. Pentru al doilea an consecutiv, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara vor fi și ele, alături de capitală, gazdele celei mai lungi nopți dedicate producțiilor autohtone.
Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum, “Noaptea Albă a Bucureştiului”, “Noaptea Albă a Muzeelor sau “Noaptea Albă a Galeriilor”, evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi.
Numărul de spectatori înregistrați în edițiile precedente dovedesc faptul că evenimentul organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc reprezintă una dintre cele mai de succes campanii de promovare a cinematografiei autohtone.
În Bucureşti, Noaptea Albă va fi organizată atât în locații deja cunoscute publicului din edițiile precedente, precum Cinema Studio, Cinema Patria, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Centrul Vechi sau Club Fabrica, cât și în spații noi care urmează a fi dezvăluite în curând.
În Cluj-Napoca, cinefilii sunt aşteptaţi la Cinema Victoria, precum și la Casa TIFF, cel mai nou și mai activ spațiu cultural din Cluj, inaugurat în cadrul celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Spectatorii din Timişoara se pot bucura de proiecţii la Cinema Timiș iar la Iaşi, proiecțiile vor avea loc la Cinema Victoria.
Programul evenimentului este compus atât din producţii recent lansate pe marile ecrane, cu un palmares impresionant sau care s-au bucurat de succes la public, cât și din filme clasice, care au influențat generații de artiști. Din selecție nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurt-metraje româneşti ale anului 2012.
În cadrul Nopții Albe, bucureștenii vor avea parte și de o premieră: una dintre cele mai așteptate comedii ale anului, Despre oameni și melci se lansează pe 14 septembrie. Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu fac senzație în cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu.
În maratonul filmelor românești mai sunt incluse Toată lumea din familia noastră, în regia lui Radu Jude, distins cu Inima oraşului Sarajevo, marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, Undeva la Palilula, debutul regizoral al apreciatului regizor de teatru Silviu Purcărete, Crulic, drumul spre dincolo, prima animație autohtonă din ultimii 20 de ani, a cărei regie este semnată de Anca Damian, Visul lui Adalbert, o comedie neagră regizată de Gabriel Achim sau Din dragoste, cu cele mai bune intenții, de Adrian Sitaru, câștigător a două trofee la Festivalul de Film de la Locarno.
Noaptea Albă a Filmului Românesc a pregătit cinefililor și o selecție a celor mai proaspete documentare, printre care Un gând, un vis, Doyle..și-un pix (r. Bogdan Ilie-Micu), distins cu premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2012, Păcătoasa Teodora (r. Anca Hirte) nominalizat la Premiile Gopo 2012 la categoria Cel mai bun film documentar sau 8 Martie (r. Alex Belc), film ce ilustrează o zi de muncă a unor femei din România Capitalistă în patru oraşe, foşti piloni ai Epocii de Aur a industriei socialiste româneşti.
Printre scurtmetrajele proiectate se numără Blu (r. Nicolae Constantin Tănase), distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj la TIFF 2012, Hello Kitty (r. Millo Simulov) recompensat la Gopo 2012 cu Premiul “Tânără Speranță” sau Chefu, o comedie regizată de Adrian Sitaru.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu